De ce emigrează medicii români?

 

S-au scurs de la Revoluție aproape 30 ani cu salarii de subzistență pentru această breaslă, dealtfel atât de importantă sau poate cea mai importantă pentru majoritatea. Așa mai place acestui popor să se salute cu SANĂTATE încât dacă ai fi străin, ai crede liniștit că PIB-ul acestei țări se înclină precum o mătanie înspre sistemul sanitar. O asemănare izbitoare cu locuitorii unui trib din îndepărtata Africă, noi românii am trăit după cum a vrut Bunul Dumnezeu, fără investiții majore în sistemul sanitar. Ne-am imaginat și am sperat că ceaiul de tei și rostopasca vor fi adjuvantele cheie în acoperirea găurilor sanitare. Un sistem creat de comuniști și peticit de democrați precum țevile de la centrala termică de cartier.

 

De ce nu merge sistemul sanitar? Din punctul de vedere al unui medic, aceasta este o întrebare retorică. Pentru mulți însă, care nu s-au preocupat de această ,,himeră” decât atunci când s-au trezit pe un pat de spital cu arcuri în spate, situația stătea diferit. 

S-a tras de cadrele medicale ani la rândul precum în niște cai de cursă lungă hrăniți numai cu urzici. Și să te mai miri că pleacă medicii din țară? Asta de parcă salariile majorate de acum 2 ani de zile, parcă ar fi regenerat tot sistemul. Se știe că au potolit foamea și frustrările adunate încă din anii Revoluției, dar nu este suficient. Aceste salarii de bun simț care să țină spatele drept și capul sus medicilor din România erau atât de așteptate precum un pahar de apă rece în deșert. Atât de mare a fost seceta financiară în rândul acestei bresle, încât mulți s-au rehidratat odată cu plecarea în occident. Să le porți pică? Să îi blamezi? Cu salarii sub media unui muncitor din industrie, cu apartamente mici și înghesuite, reconfortați într-un amărât concediu la mare cu bilete prin sindicat la maxim 3 stele și întotdeauna asociați cu plocoanele de la țară. Ai spune poate că a fost un sacrificiu biblic și că Iisus Hristos urma să-i mântuiască. Departe de ei această speranță deșartă. Totul a ținut de Jurământul lui Hipocrate, de aplecarea înspre această profesie și dedicația pentru pacienți.

Lumea medicilor, parcă un joc de-a ,,baba oarba” în care nimeni nu a sperat ca sistemul sanitar să fie atât de îngenuncheat…

 

 

Ca după un șoc electric, medicii din România, s-au trezit apreciați finaciar începând cu anul 2018 când s-au resuscitat fluturașii de salarii moarte de aproape 30 ani. O minune a medicinii moderne, un așa ,,succes medico-financiar postmortem” și atât de mult așteptat. Cum medicii europeni își petreceau concediile pe Coasta de Azur, așa medicii români mâncau șnițele reci în acceleratul spre Marea Neagră. Într-un final îndelungat și chinuitor, situația s-a echilibrat, grijile au mai dispărut și cel mai important, s-a resuscitat demnitatea medicilor.

 

 

S-au spălat străzile patriei după atâția ani cu ocazia pandemiei, avem pantofii mai curați, salariile sunt majorate, ,,domnește bunăstarea” și totuși medicii pleacă…O dezbatere adevărată ce vizează motivele plecării medicilor din ultimii ani este necesară pentru multe semne interogative din partea societății românești.

Realizăm faptul că medicii sunt cel mai bun produs de export al acestei țări? Este un schimb fairplay pentru Europa sau este unul dezavantajos nouă ca popor? Solicitând părerile unora dintre medicii care au emigrat din România, acestea oarecum se intersectează pe idei comune. 

M. medic pshihiatru emigrat în Germania a relatat imposibilitatea de penetrare a sistemului românesc prin meritocrație, cât și dorința de a vedea un cu totul alt sistem de sănătate. În plus, acesta dorea să experimenteze locuri diferite din această lume. 

I. medic chirurg emigrat în Spania, l-a determinat să experimenteze un sistem medical mai bun. ,,Eu am plecat din lipsa de perspectivă a formării profesionale. Acesta a fost motivul principal. În afară de asta, a contat statutul și siguranța socială, veniturile decente, civilizația și sistemul medical funcțional.”

B. medic ATI emigrat în Belgia reclamă lipsa de profesionalism cât și atitudinea nondemocratică din sistemul românesc de sănătate, alături de lipsa acută de materiale și aparatură medicală. În plus, menționează: ,,eu am plecat pentru că stagnam și voiam să învăț să fiu autonomă în meseria mea. Îmi doream un schimb de experiență”.

C. medic urolog în Franța a plecat din România din cauza unui cumul de factori, cel mai important fiind acela de a-și completa personalitatea și de a deveni un profesionist în specialitatea sa. ,,Pentru mine, ca medic, a munci cel puțin un an într-un alt centru, într-un alt sistem de sănătate, utilizând o altă limbă, este o obligație.” Medicul are o abordare interesantă și vis-a-vis de colegii deja realizați în România pentru care străinătatea reprezintă încă o provocare. Acesta afirmă: ,,există o categorie de medici care a încercat sistemul românesc de sănătate, care a muncit, a obținut promovarea dar care realizează totuși că acest mediu nu le favorizează evoluția. Multă formă, puțin fond. Medicii vor să vadă cum pot schimba încercând altceva și pleacă cu gândul că vor reveni.” Până aici, situația este oarecum confortabilă și cu oarecare speranțe pentru noi ca țară dar există și o opțiune tristă care ne prăbușește speranța revenirii acestora. ,,După un timp, entuziasmul medicilor de a se întorce în România, dispare pentru că devin conștienți că nu vor putea, că se vor întoarce și vor pierde cea mai importantă achiziție pe care au făcut-o; un profesionalism lipsit de ambiții nemăsurate, foarte benefic pentru pacienți cât și pentru atmosfera de lucru.”

A. cardiolog în Germania a plecat imediat după absolvirea facultății. ,,Am refuzat să învăț pe de rost pentru un examen de rezidențiat care nu reflectă cunoștințele. În Germania nu există examen, sunt interviuri pe specialitatea pe care ți-o dorești. Nu se alege specialitatea în funcție de notă, ci de pasiunea fiecăruia.” Pe lângă cele descrise, sistemul defect, condițiile și situația finanicară precară au reprezentat motivele pentru care tânărul medic a părăsit România.

A. radiolog în Belgia a plecat din România încă din timpul rezidențiatului. ,,Am plecat pentru a cunoaște maniera de lucru din alte centre medicale și pentru a câștiga mai multă experiență.” Acest medic a ales să rămână în Belgia datorită faptului că ,,aici se practică radiologia de nișă și ai posibilitatea să te supraspecializezi. În plus, ai acces la un sistem de investigații mai complex iar satisfacția financiară este pe măsura muncii depuse.”

Așadar motivele invocate de majoritatea medicilor se învârt în jurul acelorași probleme: examenul de rezidențiat bazat pe ,,tocit,, și îmbulinat răspunsuri corecte, aplecarea medicului înspre o specialitate compatibilă nefiind luată în seamă. În plus, lipsa posturilor din spitale scoase la concursul de rezidențiat, reprezintă ,,o talpă în spate” pentru tinerii medici de a alege calea occidentului. Disfuncționalitatea sistemului medical, lipsa investițiilor majore, relațiile intercolegiale perturbate de egouri mult prea mari, incapacitatea multora de a reuși prin meritocrație cât și refuzul unora de a împărtăși din cunoștințele practice, reprezintă și acestea probleme severe ale sistemului românesc de sănătate ce îi determină pe medici să emigreze. În anii trecuți, lipsa resurselor financiare era parte primordială de emigrare a medicilor. Acum această problemă a fost umbrită de problemele sistemului de sănătate care parcă nu își mai găsesc rezolvare.

 

 

Părinți bătrâni lăsați orfani, carențe medicale, bani investiți în școlarizarea medicilor cât într-o limuzină nemțească pentru fiecare dintre ei dar și un gol imens în sistemul sanitar românesc. Investim în medici și pierdem totodată cu plecarea acestora precum în povestea ,,Păcală”. Toată infuzia de tinerețe a medicilor din noua generație de care ar putea să se bucure această țară, o pierdem an de an având mici speranțe că îi vom mai readuce acasă. Intelectualitatea curge continuu prin granițele țării fără a i se aplica măcar un chestionar odată cu eliberarea certificatului de conformitate; actul necesar decolării. Un chestionar din care cei interesați de acest subiect ar putea să priceapă adevăratele motive ale emigrării. Poate în felul acesta, un feedback clar și sincer ar lumina ceața și nepăsarea celor care permit exodul materiei cenușii.

 

 

Într-un sistem în care se organizează rezidențiat pentru 4301 medici și doar 544 posturi de medici în România, ce pretenții să mai ai? Parcă este un fel de ,,la revedere” pentru toți cei care se visau a sluji semenilor lor. O medie de aproape 8 candidați pe un post este la fel ca și concurența la facultatea de medicină de acum 30 ani. Cum să optimizezi procesul păstrării medicilor în țară cu această ,,ruletă rusească” a posturilor pentru medici? Te pune pe gânduri și te intrigă totodată lipsa strategiei statului român în acest domeniu atât de important.

Există vreo intenție a statului de a păstra medicii în țară? Faptul că o treime dintre medicii români emigrează,  ridică acest procent îngrijorător vreo întrebare sau poate vreo dezamăgire? 

Spitalele regionale mult așteptate, spitalele universitare și județene oricând pregătite și necesar a fi populate cu o generație tânără, cabinetele pe care s-a așezat pânza de paianjen; toate acestea pot reprezenta supapele de regenerare a carierelor acestor medici. De ce atâta lehamite pentru această problemă majoră? 

 

 

O necesitate atât de importantă care se poticnește printre orgolii, culori politice și delăsare, reconfigurarea sistemului medical reprezintă o problemă urgentă a acestei țări. După cum ați văzut din relatările medicilor plecați din țară, sistemul defectuos și ineficient, reprezintă principalul motiv ce a determinat emigrarea. Din lacunele sistemului medical, se expandează restul frustrărilor și insatisfacțiilor. Mai grav de atât este faptul că majorarea salarială nu a oprit exodul medicilor. Concluzionăm o paletă de cauze ce depășește partea financiară și ne lasă pe gânduri în așteptarea unor rezolvări în beneficiul tuturor românilor.

 

Cozmin Mihai-medic psihiatru