De la „pentru România” la ProRomânia

După înfrângerea PDSR (PSD) de către CDR din toamna lui 1996, câţiva membri de bază s-au supărat pe marele partid şi au înfiinţat – în vara lui 1997 – Alianţa pentru România (ApR). S-a spus atunci că asistăm fie la un demers sincer şi reformator al unor ex-pedeserişti scârbiţi de abuzurile şi de lipsa de performanţă a regimului Iliescu, fie la o nouă schemă bolşevică, prin care PDSR îşi inventa încă un chip de fată mare. Dacă guvernarea CDR ar fi avut succes, iar PDSR ar fi început să decadă, atunci ApR ar fi trebuit să-i recupereze pe vechii securişti şi activişti, pentru a-i reinventa iarăşi ca disidenţi şi iubitori de patrie.  

Iniţial, evoluţia ApR a fost fulminantă. Condusă de Teodor Meleşcanu, Iosif Boda, Mircea Coşea şi Marian Enache, ApR a crescut frumos, trecând de 20% prin 1998-1999. Contextul devenise favorabil: CDR, cu Victor Ciorbea (tolomacul de azi!) şi Emil Constantinescu în prim-plan, dezamăgise cumplit electoratul, iar PDSR nu reuşise să-şi refacă încrederea pierdută. Acest succes neaşteptat a avut însă urmări nefericite.

Dornici să profite de ascensiunea noii vedete a scenei politice, o groază de personaje controversate au trecut de partea Alianţei, dându-se specialişti în diferite domenii de mare viitor. De fapt, erau foşti propagandişti ai PCR, care plăteau binişor dreptul de a poza în reformatori. Taxa o strângea Felicia Meleşcanu. Exact lăcomia lui Meleşcanu avea să producă prăbuşirea ApR, căci foamea de bani şi de imagine a individului, plus puşlamalele care ajunseseră să domine noul partid în teritoriu, i-au făcut pe români să aibă tot mai puţină încredere în mesajul Alianţei. În 2000, nu mai trecea de 5%, iar în 2002, când mai avea doar vreo doi membri şi jumătate, ApR se topea în PNL. Azi, acelaşi Meleşcanu (ajuns la o vârstă venerabilă, dar lipsită de înţelepciune) este membru ALDE şi ministru în guvernul analfabet Dăncilă, făcând politica infractorului Liviu Dragnea, după ce l-a ajutat pe Băsescu.  

De ce am amintit o întâmplare de acum 20 de ani? Fiindcă proiectul ProRomânia seamănă destul de bine cu povestea de început a ApR, în ciuda faptul că situaţia politică este radical diferită. Mai curăţel decât mulţi dintre penalii PSD, mai isteţ decât majoritatea prostovanilor care conduc România (şi poate chiar un soi de patriot, dar aici nu bag mâna-n foc), Victor Ponta a înfiinţat un partid care începe să atragă privirile electoratului.

Dacă scorul formaţiunii este cel prezentat de sondajele de opinie (între 8 şi 12%), atunci este clar că ProRomânia fură masiv din votanţii PSD. Cu cât va fura mai mult cu cât mai bine ţării şi lui, cu atât mai bine! Dar, atenţie! Morala poveştii ApR (şi chiar a PD-ului lui Băsescu – mai ţineţi mine că secătura de Nicolicea aranja jocurile democraţilor?!) constă într-un adevăr elementar: dacă, de la un moment dat, te bazezi mai ales pe lichele pentru a creşte, rezultatul va fi provizoriu şi contraproductiv. Trădătorii vor trăda mereu.

Şansa lui Ponta de a se întoarce în fruntea PSD (căci asta vrea, nu-i aşa?) este aceea de a face din ProRomânia un partid social-democrat modern, alcătuit din membri de calitate, mai puţin dedaţi jafului şi minciunii, care să vorbească pe limba celor care muncesc, nu a celor care cer de pomană.

Cu alte cuvinte, Ponta va putea reveni la butoanele unui PSD reformat nu recâştigând de partea sa baronii penali ai "partidoiului", ci preluând electoratul mai spălat al acestui partid. Iar votanţii îşi schimbă opţiunile atunci când cred (cu tărie) că au în faţă o alternativă veritabilă (mai onestă) la guvernare. Dacă, la europarlamentare, scorul formaţiunii ProRomânia se va apropia de jumătatea scorului PSD, atunci scaunul lui Dragnea va intra în trepidaţii. Dar şi caracterul lui Victor Ponta. Va cere micul Titulescu (din nou) bani pentru un loc pe listele lui?    

Ca să fiu sincer, mi s-ar părea extrem de interesant ca Ponta să-şi ia partidul înapoi! Dar fără acoliţii lui Dragnea!