Declaraţia de dragoste pentru Deltă a pictorului Bogdan Bârleanu

Ţinuturile lacustre reprezintă un nesfârşit miraj al omenirii. Pitorescul lor, misterul ce are sălaş în întinderile de apă, tăinuita lume lăuntrică, priveliştile foşnitoare ale stufărişurilor şi păpurişurilor, unde cuibăreşte parcă tot păsăretul planetar, peştii şi alte vietăţi acvatice fără de număr, despletitele răchite şi tot poporul arboricol al zonelor umede, cu fireturi de gală, atrag magnetic pretutindeni, şi cu atât mai mult în împărăţia apelor, cum a numit Sadoveanu Delta Dunării. Peste acest univers al desţărmuririi cerul, cu astrele lui, aşază coroană de rigă la răsărit şi asfinţit. Întinderile cele mişcătoare trag fir din soare şi lună, şi-şi ţes strai din cel princiar.

Tărâmurile de necuprins ale apelor fascinează, generând stări jubilante. Peisajele deltelor, precum cele magnific unice, prin care Dunărea se varsă în mare, sună melopeic în suflete şi strălucesc ca suflate în aurăriile pământului în ochii privitorului. Cei robiţi melancoliilor, precum Bacovia, când le văd, prind a se tângui clavire şi a se auzi „materia plângând”. Dar cei mai mulţi dintre trăitorii pe Terra, odată ajunşi în asemenea cadre, sunt colindaţi de încântarea cea mai miezoasă. Între aceşti privitori ca la teatru artiştii plastici, destui undiţari fără de leac, se cufundă în contemplaţia seducerii nemărginite. Se uită cu sorbire, se îmbată de miresme şi caută să soarbă în pupile nevăzutul. De sunt pescari, meşterii de subţire umplu uneori juvelnicul, iar alteori nu-i acoperă nici fundul, dar pescuiesc fără de încetare imagini ce se încrustează memorabil pe retină şi mai ales în suflet. De fapt, după fulguranta minunăţie tânjeşte fiinţa lor. În cuibarul acesteia Delta a aruncat seminţele frumuseţii, ce vor da fir de poveste, una scrisă cu penel, ce se vrea vrăjit, ca să surprindă splendoarea nepereche spre a o împărtăşii dintr-un imaginar potir credincioşilor artei.

Cu vibrarea unor asemenea simţăminte mereu reavănă poposeşte an de an pictorul Bogdan Bârleanu în Delta Dunării şi de fiecare dată intră într-un spaţiu inedit, suie pe un fel de corabie a minunilor, din care e poftit să se înfrupte. Nu le poate lua cu dânsul în Copoul Iaşilor, dar are el, ca meşter al zugrăviturii de subţire, capacitatea, aidoma unui stupar, de a scoate din ştiubei mierea. E acel inefabil pe care ochiul îl înregistrează şi îl dă spre prelucrare minţii şi sufletului spre a izvodi nectarurile plăsmuirii artistice. Moaie apoi penelul în acest cuibar al impresiilor şi le trece pe pânză, carton, să nu cumva să-i lunece printre degete palpitul scăpărător de emoţie al clipei, clipa sublimă, să nu se lepede, cum rosteşte inegalabil Mihai Eminescu. De ani şi ani de zile minunăţiile Deltei se convertesc în atelierul meşterului, într-o trudă ce se înlănţuie în zile, săptămâni, luni, în imagini plastice pe măsura sursei de inspiraţie, scriind o saga despre ceva ce uimeşte şi fericeşte. Vedutele acestea pictorul le etalează toamnă de toamnă pe simezele expoziţiilor sale anuale, voind să ne facă părtaşii unui colţ mirific de planetă, de care el s-a îndrăgostit pătimaş şi statornic. Priveliştile din ramele tablourilor se înfăţişează iubitorului de frumos ca nişte poeme ale culorii, pentru că poematică şi sub semnul reveriilor fără de capăt ni se dezvăluie ca printr-un ochean Delta lui Bogdan Bârleanu.

Ornicul a bătut ceasul toamnei. Îmbrăcat în odăjdiile picturii sale Bogdan Bârleanu se prezintă ca de obicei nesmintit la întâlnirea cu publicul. În acest an, mai mult decât în alţii, şi-a dorit să ne mărturisească dragostea sa mistuitoare pentru Delta Dunării. Aproape întreaga expoziţie autumnală e consacrată acestui meleag al miracolelor. Peisajele Deltei sunt contrapunctate de câteva flori, ce fac din cadrele lor reverenţă împărăţiei frumosului, Deltei. Între lucrările închinate Deltei regăsim viziuni mai vechi, cu graţioasele caligrafii ca de stampă japoneză. Într-acolo se îndreptă gândul când descoperi stolurile de înaripate ce pigmentează bolta cerească şi se oglindesc în această harfă a apelor, cum se iveşte metaforic Delta, îmbrăţişând marea cea mare. Le ţin hangul vedutele suculent cromatic ale canalelor şi ochiurilor de ape, răsărind din fabuloase ascunzişuri vegetale, pe suprafaţa cărora pescarii şi bărcile lor par semne mirabile de exclamare. Ceea ce aduce nou, într-un chip manifest, expoziţia din toamna anului 2023 sunt amurgurile, în redarea cărora, tonurile catifelate se împletesc armonios cu arzătoare, sălbatice, colori. Dincolo de notele cromatice fauve şi în aceste peisaje împărăţeşte aceeaşi atmosferă de pace şi armonie. E o pendulare subtilă între sonorităţi camerale, imnice, cu zbucniri mai ample. Aşa se exprimă reverenţa şi dragostea pictorului în faţa acestui dar ceresc primit de România, aşezat de Dumnezeu ca o diademă pe chipul ţării. Comoara asta trebuie grijită şi niciodată pângărită. Priveliştile surprinse de Bogdan Bârleanu din acest rai pământean se vor şi o rugă spre semeni de a nu fi risipitori cu blagiana corolă de minuni ce ni s-a hărăzit. Duminică, 1 octombrie 2023, începând cu ora 11.30, cea a vernisajului, iubitorii artei sunt invitaţi să păşească în „Delta – mon amour”, expoziţia autumnală a pictorului de la Galeriile „ Pallady” de pe uliţa cea de poveste a Iaşilor, Alexandru Lăpuşneanu.

Grigore Ilisei este scriitor, critic de artă şi publicist