Decupaje de sezon

Vreme de peste un an şi jumătate – mai precis între iunie 2006 şi martie 2008 – am susţinut în minunata revistă lunară Dilemateca (ce vremuri!) o rubrică intitulată „Decupaje”. Principiul era – relativ – simplu: inventam un subiect (exemple: „De-ale gurii”, „Primind un sărut”, „Cum citim un dicţionar”, „Ochi de femeie” etc.) şi căutam apoi citate care să ilustreze tema respectivă. Aici lucrurile, evident, se complicau. Procedura era următoarea: mă aşezam în faţa bibliotecii, scoteam din raft un roman (despre care bănuiam că mi-ar putea oferi „material”, dar nu era nimic sigur), dacă găseam ceva notam citatul, treceam la alt roman, apoi la altul şi tot aşa, până se închega colajul de citate. Rezultatul era nu o dată surprinzător: puse alături, citatele păreau să fie legate prin fire invizibile. Sigur, într-un fel te laşi în voia hazardului, dar trebuie să ai şi un dram de noroc precum şi „flerul” de a căuta acolo unde ai mai multe şanse. Ca să nu mai spun că acest joc cu cărţile e propice reveriei, stimulează imaginaţia şi capacitatea de a stabili asociaţii. Într-un interviu recent, Mircea Cărtărescu arăta că practică şi el acest tip de călătorie capricioasă prin bibliotecă: am, aşadar, un „aliat” de prim rang.

Şi cum vorbim toată ziua despre pandemie, m-am zis că un mic colaj n-ar fi inutil. Fiindcă deşi temele sunt grave (singurătate, refugiu, boală, frică), ne face bine să le tratăm cu o anume detaşare şi chiar cu puţin umor.

*

„Până la urmă, domnilor, eu aşa spun: cel mai bine-i să nu faci nimic! Mai bună decât toate rămâne inerţia conştientă! Aşadar, trăiască bârlogul subteran!” (Dostoievski, Însemnări din subterană, în Opere, vol.4, E.L.U., 1968)

*

„Îmi găsisem o chilioară în partea asta a pădurii încă de multă vreme. Era un fel de văgăună din frunze, sus de tot, printre ramurile unui pin alb. (…) Era un loc admirabil, unde puteai să faci versuri pentru simfonia pe care-o stârnea adierea vântului prin crengile copacilor (…). Nici curent nu prea era acolo, aşa că ascunzişul meu era locul ideal şi pentru ţigara de foi pe care puteam s-o savurez în linişte.(…) chilioara asta de sihastru a fost singurul lucru al meu şi numai al meu” (Nathanael Hawthorne, Povestea de la Blithedale, ed.Univers, 1986)

*

„Sunt liber. Sunt unul dintre puţinii oameni liberi în această ţară a captivităţii transparente. O captivitate acoperită neglijent cu lacul modernităţii. (…) Sunt liber şi singur. Singurătatea este un preţ destul de scăzut pentru micul meu lux. M-am eliberat la ultimul tur, când se vedea cu ochiul liber linia de sosire” (Tadeusz Konwicki, Mica apocalipsă, ed. Humanitas, 2002)

*

„Timpul se adună, luând o formă tot mai redusă, până devine punct. Timpul, devenit strop, se desprinde ca picătura care cade dintr-un pahar cu un sediment gros depus pe fund. Căderile acestea reprezintă adevăratele cicluri, evenimentele propriu-zise. Atunci toate lucrurile se retrag ca un val, şi văd limpede până în străfunduri. Văd tot ce era acoperit de obişnuinţă. Zac zile întregi în pat, indiferent la orice” (Virginia Woolf, Valurile, ed. Univers, 1973)

*

 „…e de necrezut şi cu greu se poate închipui în ce măsură stâlpii caselor şi colţurile de stradă erau pline de înştiinţări ale doftorilor şi de afişe ale altor ignoranţi care tămăduiau cu leacuri băbeşti şi măsluiau medicina şi-i pofteau pe oameni să vină la ei să-i vindece. Aceste anunţuri erau scrise de obicei cu fel de fel de înflorituri de acest gen:

Hapuri preventive, FĂRĂ GREŞ, împotriva ciumei. Reţete MIRACULOASE împotriva molipsirii. Întăritoare SUVERANE împotriva otrăvirii aerului. Instrucţiuni PRECISE de comportament în cazul contaminării. Pilule anti-ciumă. INCOMPARABILE licori împotriva ciumei, nemaicunoscute până acum. Leac UNIVERSAL împotriva ciumei. UNICA apă de ciumă AUTENTICĂ. ANTIDOTUL REGAL în cazul oricărei boli molipsitoare – şi multe altele pe care nu mi le mai pot aminti. Dac-aş putea, aş umple o carte întreagă numai cu ele.

Alţii lipeau anunţuri prin care pofteau oamenii la locuinţele lor, pentru a le oferi îndrumări şi instrucţiuni în caz de molipsire. Şi aceştia aveau titluri uriaşe care sunau cam aşa:

Doamnă italiancă, de curând sosită de la Neapole, deţinând un leac secret de preîntâmpinare a molipsirii, leac descoperit datorită marii sale experienţe, şi cu care a tămăduit miraculos bolnavii de ciumă de pe acele meleaguri, unde mureau 20000 de oameni pe zi” (Daniel Defoe, Jurnal din anul ciumei, ed. Apollo, 1993).

*

„DINTRE TOATE TĂIETURILE, Nacho a ales trei (…). Mai întâi, un anunţ enorm, cu litere de douăzeci de centimetri, publicat pe două coloane şi care suna astfel: Dumnezeu are telefon! 803001. În caz de urgenţă. vă rog să-l sunaţi.

Un alt anunţ, apărut în LA NACION (…), i s-a părut la fel de interesant; AJUNGE CU SINGURĂTATEA! Rezolvarea la nivelul dumneavoastră social-economic şi cultural. Ambele sexe. Umanitate, înţelegere, experienţă, autenticitate şi discreţie. STUDIOUL ASTRAL. Director-îndrumător E.Matienzo Pizarro, strada Córdoba 966. Informaţi-vă şi rezervaţi-vă ora la telefon 392-224. După ce l-a aşezat şi pe acesta pe perete, a telefonat la numărul indicat şi în clipa când i s-a răspuns ‘Studioul Astral bună ziua, ce doriţi?’, a ţipat de trei ori BAU! BAU! BAU!” (Ernesto Sábato, Abaddón, Exterminatorul, ed. Univers, 1986)

Alexandru Călinescu este profesor universitar doctor la Universitatea “Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi, critic literar şi scriitor