DEFINITIVAT IAȘI La Chimie, Geografie sau Filosofie poți număra pe degetele de la o mână câți candidați s-au prezentat la examen

joi, 25 iulie 2019, 01:53
2 MIN
 DEFINITIVAT IAȘI La Chimie, Geografie sau Filosofie poți număra pe degetele de la o mână câți candidați s-au prezentat la examen

Sute de cadre didactice din Iaşi aflate la început de carieră au susţinut ieri examenul de definitivare în învăţământ

Peste 92% dintre cei 409 candidaţi înscrişi la examenul de definitivat au fost prezenţi în cursul zilei de ieri la Colegiul „Emil Racoviţă“, insituţia de învăţământ preuniversitar fiind cea care a găzduit proba scrisă a acestui examen naţional. Astfel, din totalul de candidaţi înscrişi, doar 32 au absentat. Candidaţii prezenţi au susţinut proba scrisă la un număr de 37 de discipline, în funcţie de disciplina pentru care susţineau definitivatul, cei aproape 400 de candidaţi fiind distribuiţi în 25 de săli de examen.

Candidaţii au în­ceput examenul la ora 10, având la dispoziţie patru ore pentru re­zolvarea subiectelor unice. Pentru a putea susţine proba scrisă a acestui examen, candidaţii trebuie să aibă minimum un an de predare, iar anterior probei scrise au parcurs o etapă eliminatorie care constă în două inspecţii de specialitate şi în evaluarea portofoliului profesional. Subiectele de examen au fost stabilite la nivel naţional de către Ministerul Educaţiei. Conform metodologiei de desfăşurare a examenului, subiectul de specialitate are o pondere de 60% din lucrare, iar subiectul de metodică de 30%, 10% din punctaj fiind acordat din oficiu. În ceea ce priveşte evaluarea, metodologia speci­fică faptul că „fiecare lucrare scrisă este evaluată independent, în săli separate, de doi profesori evaluatori, şi apreciată separat, cu note de la 10 la 1, incluzând şi punctul/punc­tele din oficiu, conform bare­mului de evaluare şi notare“.

În ceea ce priveşte disciplinele de examen, cei mai mulţi candidaţi înscrişi au fost la învăţământ preşcolar, cu 94 de candidaţi, învăţământ primar cu 83 de candidaţi, iar la educaţie fizică şi sport s-au înscris 56 de candidaţi. Chimia, educaţia muzicală, geografia sau filosofia sunt disciplinele la care s-au înscris cei mai puţini candidaţi, la primele trei fiind înscrişi câte 3 candidaţi, iar la filosofie, doar 2 candidaţi. 

Comentarii