Demisiaaaaa! Demisia cui?

Un nou moment penibil în fotbalul românesc, poate un record de penibilitate. În 1967, cei mai în vârstă îşi amintesc de un Elveţia-România 7-1 la Zürich, în preliminariile Campionatului European, într-o grupă din care mai făceau parte Italia şi Cipru. Un rezultat fără trecut şi fără viitor. La Bucureşti, România învinsese Elveţia cu 4-2, după 4-0 la pauză (!), iar la echipa tricoloră lucra legendarul Ilie Oană secondat de Pişti Kovacs, viitorul „mag” de la Ajax Amsterdam. Elveţia a jucat, e drept, la Cupa Mondială din Anglia 1966, unde a obţinut zero puncte, cu golaveraj de 1-9 şi de atunci n-a mai realizat nicio victorie. România era pe val, aduna victorie după victorie, între care un 2-1 cu Franţa pe „Parc des Princes”şi era receptată ca un mare pericol pentru Italia,marea râvnitoare la locul I în grupă, unicul calificant. Acest rezultat a fost atât de şocant întrucât mulţi au crezut varianta unei intoxicări în masă la restaurant a delegaţiei tricolore de către gazdele helvete.Scriitorul ieşean Mircea Radu Iacoban, care a comentat meciul la radio şi TV, a negat vehement. Delăsare generată de convingerea că ai noştri ca brazii sunt mari favoriţi. Urmarea? Oană şi Kovacs au fost mătrăşiţi şi înlocuiţi cu o cooperativă de antrenori (cinci la număr!) cu sarcina de a rezista „squadrei” pe stadionul „23 August”. Da de unde? Epilogula fost şi mai halucinant: România a ieşit din grupă peste Elveţia, fiindcă zmeii din Cantoane au fost biruiţi în Cipru, de o echipă zdrobită de tricolori cu scorul agregat de 12-1.

Revenind din istorie, dezastrul actual pare mai dramatic, fiindcă nu e vorba de un singur meci, ci de o intoxicare în masă a unui nucleu de jucători pe perioada a patru meciuri, dintre care „două” mai mult decât penibile. Publicul de pe Giuleşti, care a purtat pe tricolori spre victoria norooasă din meciul cu Finlanda, a cerut din nou demisia. Demisia cui? Nimic nou: demisia s-a cerut şi la primul meci al tricolorilor sub mandatul lui Edi Iordănescu,amicalul cu Grecia,ceea ce a determinat mutarea fiefului din Ghencea în Giuleşti. Numai că nici atunci şi nici acum nu s-a cerut demisia exclusivă a lui Iordănescu ci a întregului colectiv de la care putem zice că depandă destinul fotbalului românesc.

Să le luăm pe rând:microbiştii noştri şi-au dat, în sfârşit, seama că problema profundă care macină naţionala nu este selecţionerul: au fost rulaţi Iordănescu senior, Daum,Contra,Rădoi şi nu s-a schimbat nimic în fond. Şi dacă startul de mandat al lui Iordănescu junior este un record negativ chiar şi în istoria recentă a vremurilor de restrişte şi jele, suporterii au ajuns la concluzia că schimbările perpetue de selecţioneri nu sunt soluţii. Trebuie tăiat răul de la rădăcină – glăsuiesc suporterii şi aceştia se exprimă: „Nu e FRF” (eufemism) şi „Jos Burleanu”. Pe de altă parte, cei de la Federaţie merg până în pânzele albe cu Edi. Şi-or fi dat seama că jucătorii (care, în ciuda, valului de adrenalină care ne macină, nu sunt chiar lipsiţi de valoare) nu pun osul?Aşa se pare din moment ce Burleanu şi Stoichiţă îi cer selecţionerului să„taie în carne vie”. Mai degrabă cei de la FRF au realizat că nu au cu cine să-l schimbe pe Iordănescu: Petrescu şi Mutu au contracte, Hagi e legat de „conflictul de interese”, Bölöni şi Rădoi nu vor mai accepta o negociere iar de o altă aventură cu un selecţioner debutant n-are chef nimeni

Burleanu nu poate fi demis de factorii politici, fiindcă sare UEFA ca muşcată de şarpe. Cu ani în urmă, Polonia a fost ameninţată cu excluderea, pentru că preşedintele Federaţiei a fost demis de guvern pentru corupţie.Şi era vorba de legendarul Grzegorz Lato! Autorităţile leşeşti au fost convinse să facă cale întoarsă. Că Burleanu ar putea să fie convins să demisioneze singur de ruşine, n-are sens să discutăm, fiindcă este apărat de unanimitatea votului şi, vorba chibiţului „ de unde, frate,ruşine”?

Aşa că râmânem în continuare cu Răzvănel şi Mihăiţă „Lippi” la butoane, cu Edinho la execuţie şi cu speranţe că va pica salvarea din cer. Fiindcă, în acest status-quo, o reformă de la rădăcină în fotbalul românesc, care să pornească de la cele mai mărunte centre de copii şi juniori până la vârf este imposibilă!

Nicolae GRECU