Comunicat de presă

Deputatul Vasile Cîtea susţine propunerile legislative privind domeniul educaţiei şi sportului românesc

sâmbătă, 24 februarie 2018, 02:50
3 MIN
 Deputatul Vasile Cîtea susţine propunerile legislative privind domeniul educaţiei şi sportului românesc

Comisia pentru Învăţământ, Ştiinţă Tineret şi Sport din Camera Deputaţilor a avut, pe ordinea de zi din data de 20 februarie 2018, mai multe propuneri legislative pentru care s-au solicitat raport sau aviz de specialitate, propuneri legislative deosebit de importante în ceea ce priveşte domeniul educaţiei şi sportului românesc.

Astfel, prin propunerea legislativă nr. 409.2017 se preconizează  ca, în perioada organizării Olimpiadelor Gimnaziale, la fazele naţionale, precum şi a Olimpiadelor Naţionale ale Sportului Şcolar, să fie puse la dispoziţie pentru desfăşurarea acestor evenimente, bazele şi instalaţiile sportive aflate în subordinea Ministerului Tineretului şi Sportului, cu titlu gratuit, dar fără a perturba programul deja stabilit pentru aceste baze.  Propunerea legislativă se impune în contextul în care bazele sportive aflate în administrarea unităţilor şcolare, în marea lor majoritate, nu îndeplinesc condiţiile minime de licenţiere prevăzute de federaţiile sportive naţionale, astfel încât, desfăşurarea unor probe sau jocuri sportive pe acestea ar ridica probleme deosebite.

Având în vedere acestea și ținând cont de faptul că infrastructura sportivă care aparține Ministerului este omologată pentru desfășurarea oricăror jocuri sportive, implementarea acestui proiect de lege ar crea condițiile unor concursuri sportive de înaltă performanță.

În altă ordine de idei, prin propunerea legislativă nr. 486/2017, a fost avut în vedere  ca obiect de reglementare modificarea și completarea Legii educației naționale nr.1/2011, cu modificările și completările ulterioare, în sensul clarificării aspectelor referitoare la sursa de finanţare a subvenției acordate pentru transportul local în comun, transportul public intrajudeţean şi transportul interjudețean al elevilor și studenților.

Astfel, propunerea legislativă are ca destinatari elevii care nu sunt şcolarizaţi în localitatea de domiciliu şi are ca obiect principal de reglementare decontarea cheltuielilor făcute de aceştia în limita a 50 de km, din bugetele unităţilor de învăţământ frecventate, evident după aprobarea bugetelor unităţilor administrativ- teritoriale locale sau decontarea a 8 călătorii dus-întors pe semestru, între localitatea de domiciliu şi localitatea unităţii de învăţământ frecventate, dacă respectivul elev a optat pentru o formă de cazare la unitatea de învăţământ unde este înscris în anul şcolar.

Nu în ultimul rând, prin propunerea legislativă nr. 6/2018 a fost avută în vedere,  ca obiect de reglementare, modalitatea de efectuare a programelor de internship pentru persoanele care au împlinit vârsta de 16 ani, în special, în scopul dezvoltării aptitudinilor profesionale în îndeplinirea atribuţiilor şi responsabilităţilor din domeniul în care se organizează programul de internship al dobândirii de experienţă profesională şi al facilitării tranziţiei de la sistemul de educaţie către piaţa muncii.

Cu alte cuvinte, Guvernul României, în calitate de iniţiator, a dorit să fixeze un cadru legislativ corect care are ca scop principal integrarea mult mai uşoară a tinerilor pe piaţa muncii, obiectiv la care România are o restanţă faţă de instituţiile europene în materie.

 

Vasile Cîtea

Deputat PSDIaşi
   

Comentarii