Despre criptoactive

Criptoactivele au devenit un subiect de interes la nivel mondial în octombrie 2008 după publicarea unui articol sub pseudonim (Satoshi Nakamoto) referitor la o nouă modalitate de a transfera valoare pe internet care a conturat un mecanism de tranzacţie peer-to-peer – blockchain – şi a creat în 2009 primul criptoactiv – Bitcoin (BTC). Numeroase tehnologii blockchain şi criptoactive care servesc ca medii de schimb s-au dezvoltat de atunci. Un alt moment important pentru domeniul criptoactivelor a fost dezvoltarea şi lansarea în 2015 a platformei Ethereum şi a criptoactivului asociat Ether (ETH).

Apariţia noilor tehnologii a fost determinată de o nevoie reală – sistemul financiar este unul centralizat şi reglementat astfel că transferurile de valoare sunt relativ încete şi scumpe, astfel că noile tehnologii au ca scop să faciliteze deţinerea, trimiterea şi primirea banilor sau a obiectelor de valoare digitale între oricare două persoane fără vreun intermediar central (de exemplu o bancă sau un procesator de plăţi). Ideea de bază din spatele bazelor de date blockchain constă în crearea unei baze unice de date distribuite, care să fie accesibilă tuturor – unde oricine poate vizualiza soldurile şi realiza tranzacţii în orice moment – dar în care registrul nu este controlat de o singură entitate, guvern, companie sau persoană. Altfel spus, este creat un registru distribuit care nu necesită vreun permis şi este menţinut pe o bază descentralizată.

În ultimii ani, piaţa criptoactivelor a trecut prin toate fazele clasice ale unei tehnologii disruptive (creşteri majore, dar şi scăderi semnificative, perioade de euforie şi momente de disperare) devenind din ce în ce mai atractivă pentru investitorii individuali şi cei instituţionali. Capitalizarea pieţei tuturor criptoactivelor ajungând în prezent la peste 2100 miliarde de dolari (de aproximativ 10 ori Produsul Intern Brut al României, la nivelul Uniunii Europene doar Germania şi Franţa au un PIB mai mare).

Criptoactivele reprezintă o alternativă investiţională pentru mulţi investitori, dar modalitatea în care pot fi evaluate corespunzător rămâne una dintre cele mai complexe, provocatoare şi generatoare de dezacorduri operaţiuni la nivelul pieţei criptoactivelor. Analiştii financiari utilizează mai multe tehnici de evaluare (spre exemplu, Metoda pieţei adresabile; Metoda costurilor de producţie; Metoda fluxurilor viitoare de active; sau Evaluarea criptoactivelor ca o reţea), dar din nefericire niciuna dintre metode nu este la fel de robustă sau acceptată precum o reprezintă metoda fluxurilor de numerar actualizate în cazul acţiunilor sau a metodelor bazate pe rata dobânzii şi a riscului de credit în cazul obligaţiunilor. Din perspectiva evaluării, profesorul Aswath Damodaran, Universitatea din New York, consideră că criptoactivele sunt mai asemănătoare cu mărfurile sau valutele decât cu instrumentele financiare de proprietate (acţiunile) sau de datorie (obligaţiunile), astfel că evaluarea rămâne provocatoare. Profesorul Damodaran consideră că „nu totul poate fi evaluat, dar aproape la orice îi poate fi stabilit un preţ” şi subliniază faptul că activele pot fi clasificate în 3 categorii: a) active care pot fi atât evaluate, cât şi li se poate stabili un preţ (de exemplu acţiunile, obligaţiunile); b) active cărora li se poate stabili un preţ mult mai uşor decât să fie evaluate (de exemplu mărfurilor); c) active cărora li se poate stabili doar un preţ (de exemplu valutelor şi obiectele de colecţie). Din această perspectivă, criptoactivele se încadrează între categoria a doua şi a treia.

În ciuda entuziasmului, rămân provocări semnificative pentru investitorii care doresc să investească pe aceste pieţe mai ales că puţini oameni chiar înţeleg ce sunt cu adevărat criptoactivele sau la ce folosesc. Sunt o monedă alternativă? O tehnologie? O investiţie de capital de risc? O bulă speculativă? Având în vedere volatilitatea ridicată a preţului criptoactivelor, acestea prezintă un risc de piaţă foarte ridicat pentru investitori, putând facilita câştiguri foarte mari într-o perioadă scurtă de timp, dar şi pierderi majore. Mai mult, calitatea informaţiilor este mai redusă comparativ cu instrumentele financiare „tradiţionale”, manipularea preţurilor este mult mai facilă, riscul operaţional este mai mare deoarece pieţele nu sunt reglementate existând cazuri de fraude. Autorităţile naţionale, în special băncile centrale, sunt din ce în ce mai interesate de acest domeniu deoarece în timp ce anumite criptoactive au potenţialul de a face plăţile şi transferurile mai eficiente, unele dintre caracteristicile lor pot spori riscurile de spălare a banilor şi de finanţare a terorismului.

Alin Andrieş este profesor universitar doctor la Facultatea de Economie şi Administrarea Afacerilor, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi