Despre oraşele creative ale României (II)

4. Există un grup al domeniilor creative tradiţionale şi un altul al celor non-tradiţionale

În răstimpul de trei decenii de când a apărut noţiunea de industrie creativă, acest termen a devenit o constantă în contextul elaborării politicilor economice la nivel naţional, în cazul statelor avansate economic, dar şi la nivelul structurilor transnaţionale. Conform cutumelor unor astfel de demersuri, fiecare organizaţie în parte şi-a definit aria de interes.

DCMS (2001) defineşte industriile creative ca fiind „industrii care îşi au originea în creativitatea, abilităţile şi talentul individual, şi care au un potenţial de creare a bunăstării şi a locurilor de muncă prin generarea şi exploatarea proprietăţii intelectuale” (aici), iar UNCTAD (2008) „cicluri de creaţie, producţie şi distribuţie de bunuri şi servicii care utilizează creativitatea şi capitalul intelectual ca input-uri principale; industriile creative constituie un set de activităţi bazate pe cunoaştere, focalizate pe zona artelor, dar fără a se limita la acestea, generatoare de venituri potenţiale din comerţ şi drepturi de proprietate intelectuală; produsele sunt fie tangibile, fie servicii intelectuale sau artistice intangibile cu conţinut creativ, valoare economică şi obiective de piaţă” (aici). Potrivit UNCTAD, aceste industrii se află la intersecţia dintre sectoarele artizanale, de servicii şi industriale, constituind un nou sector în comerţul mondial, unul extrem de dinamic în perioada actuală. Pentru organizaţiile internaţionale precum UNESCO sau GATT, industriile creative sunt adesea asociate cu industriile culturale, ce combină creaţia, producţia şi distribuţia de bunuri şi servicii care sunt de natură culturală şi de obicei sunt protejate de drepturile de proprietate intelectuală.

Comparând definiţiile, apare o diferenţă între structura mai permisivă a activităţilor surprinse în definiţiile DCMS şi UNCTAD, pe de o parte, şi cea a UNESCO şi GATT, pe de altă parte. De fapt, chiar şi după aproape 3 decenii se conservă ambiguităţi privind componenţa acestor domenii extrem de variate din perspectiva taxonomiei clasice a sectoarelor economice. Din această cauză, şi în paralel cu maturizarea demersurilor economice şi de geografie economică ce vizează această arie de studiu, s-a individualizat o taxonomie a domeniilor creative ce are ca punct de plecare vechimea acestora în structura economică a teritoriilor. Astfel, avem un grup al industriilor creative tradiţionale, predominant culturale, şi un altul al celor non-tradiţionale, bazate în bună măsură pe tehnologia informaţiei.

5. O bază de date teritorializată este greu de realizat!

În primul text al acestei serii am observat o primă dificultate în realizarea unei baze de date – suprapunerea parţială, conform taxonomiei clasice (pe sectoare CAEN), a domeniilor creative pe domeniile outsourcing. În regiunea Europei de est, una dintre destinaţiile preferenţiale ale outsourcingului actual, e practic imposibil să separăm creativii de cei ce practică o muncă de rutină.

Nici taxonomia propusă mai sus, cea care se bazează pe industriile creative tradiţionale şi non-tradiţionale, nu ne uşurează prea mult demersul realizării unei baze de date teritorializate, pentru că în cea mai mare măsură tot la sectoarele CAEN ne raportăm.

Pentru sectoarele creative non-tradiţionale, am reţinut angajaţii în domeniile CAEN specifice IT-ului propriu-zis: activităţi de editare a jocurilor de calculator; activităţi de editare a altor produse software; activităţi de realizare a soft-ului la comanda – software orientat client; activităţi de consultanţă în tehnologia informaţiei; activităţi de management – gestiune şi exploatare – a mijloacelor de calcul; alte activităţi de servicii privind tehnologia informaţiei; prelucrarea datelor, administrarea paginilor web şi activităţi conexe şi activităţi ale portalurilor; la aceste domenii au fost adăugaţi angajaţii din sectoarele cercetare-dezvoltare(cercetare-dezvoltare în alte ştiinţe naturale şi inginerie; cercetare-dezvoltare în biotehnologie) şi activităţi ale agenţiilor de publicitate.

Pentru sectoarele creative tradiţionale, am reţinut angajaţii din următoarele domenii mari de activitate: tipărire şi reproducerea pe suporţi a înregistrărilor; activităţi de producţie cinematografică, video şi de programe de televiziune; înregistrari audio şi activităţi de editare muzicală; activităţii de difuzare şi transmitere de programe; activităţi profesionale, ştiinţifice şi tehnice; activităţi de spectacole, culturale şi recreative.

Sursele statistice cele mai la îndemână pentru România sunt: baza de date TEMPO-INSSE, la care se adaugă siteurile listafirme.ro şi topfirme.com. Fiecare sursă are avantajele ei, dar şi dezavantaje. Bazele de date ale INSSE prezintă valori corect teritorializate – numărul de salariaţi e atribuit locului în care lucrează, indiferent că e vorba de puncte de lucru sau sedii sociale ale firmelor, în timp ce siteurile economice citate, teritorializează angajaţii la sediul social al firmelor. Un alt avantaj ale bazelor de date INSSE e faptul că nu se limitează doar la angajaţii din zona firmelor, ci prezintă şi sectorul public, ce are o anumită importanţă în domeniile creative. De exemplu, din perspectiva domeniului cercetare şi dezvoltare, zona public are un aport consistent. Însă, bazele de date ale siteurilor amintite mai sus vin cu un mare avantaj – sunt defalcate până la cel mai fin palier al domeniilor de activitate CAEN – cel cu patru cifre.

6. Repartiţia spaţială a domeniilor creative

Pentru a nu finaliza brusc textul de astăzi, până la următoarea întâlnire vă propun şi o hartă a dinamicii pe judeţe a sectoarelor creative (2011-2019).

CLICK AICI pentru harta în format mare

Harta propusă confirmă faptul că ierarhia urbană joacă un rol important în localizarea şi dinamica industriilor creative. Lăsând Bucureştiul la o parte, oraş care concentra în 2019, nici mai mult, nici mai puţin de 44% din totalul de 506,2 mii de potenţiali creativi ai României, judeţele celor 3 mari oraşe regionale (Cluj, Iaşi şi Timişoara) se detaşează mult în rândul unităţilor teritoriale de tip NUTS 3. (Pe data viitoare)

George Ţurcănaşu este lector doctor la Departamentul Geografie din cadrul Facultăţii de Geografie şi Geologie, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi