Dezamăgire şi predictibilitate

Înainte de vacanţa de vară, clasamentul partidelor politice întocmit pe baza preferinţelor electoratului nu prezintă niciun fel de surprize. Pe primul loc în intenţiile de vot se află în continuare PSD, cu un scor plasat între 35 şi 38 de procente. Pesediştii sunt secondaţi de liberali, sprijinul românilor pentru PNL oscilând între un minimum de 20% şi un maximum de 25%. Locul al treilea este ceva mai disputat, în acest moment nefiind foarte clar dacă aparţine celor de la AUR sau rivalilor de la USR. În propriul sondaj, useriştii deţin bronzul cu aproape 13%, urmaţi de aurişti cu 10%, dar în toate celelalte sondaje partidul lui Simion depăşeşte USR cu cel puţin un procent. Cam 11-12% pentru AUR faţă de 9-10% pentru formaţiunea lui Drulă. (Cotată uneori doar cu 6-7 procente dintre intenţiile de vot!) UDMR ocupă poziţia a cincea cu 5%, în timp ce restul partidelor vegetează sub cota de interes de 3%.  

Cum fiecare sondaj este însoţit de ample consideraţiuni ale electoratului, să vedem ce mai spun alegătorii în legătură cu situaţia complexă din ţară. Aproximativ 85% dintre cei care au răspuns în cadrul sondajului userist au susţinut că România merge într-o direcţie greşită. Şi în celelalte sondaje majoritatea românilor afirmă că ţara este condusă foarte prost. Alte subiecte care au suscitat interesul respondenţilor au fost îmbunătăţirea sistemului de sănătate, creşterea salariilor şi pensiilor, reducerea corupţiei, dezvoltarea infrastructurii, digitalizarea administraţiei şi chiar ameliorarea calităţii mediului înconjurător. De asemenea, peste 65% dintre români s-au declarat de acord cu impozitarea cu 80% a pensiilor speciale.

Ce sare imediat în pupilă este contradicţia pe care se întemeiază aceste sondaje. Cu toate că un număr impresionant de români consideră că măsurile luate de guvernanţi îndreaptă România spre prăpastie, o mulţime la fel de impresionantă de alegători sprijină exact partidele de unde provin aceşti guvernanţi. Mai ales PSD! Bizar, nu? Logic ar fi ca electoratul cel deştept ca în imnul de stat, conştient de pericolul în care a ajuns ţara, să caute alte formaţiuni politice şi alţi politicieni, mai destoinici, cărora să le acorde încrederea lui. Şi totuşi nu o face, PSD rămânând mereu în top, indiferent de vremuri.

Cred că explicaţia pentru o astfel de stare de lucruri este întristător de banală. Dintre toate partidele ce au urcat pe scena politică în ultimii 32 de ani, doar PSD (sub diferitele lui denumiri) a avut un comportament predictibil. Toţi ştim că pesediştii fură, că legile lor protejează infractorii, că fug de reforme ca dracul de agheasmă, că mamelucii numiţi în diferite funcţii importante au rolul de a colecta şpaga. Iar ei ştiu că noi ştim, de aceea în toate perioadele lor de guvernare s-au dat peste cap ca să mai adauge ceva la salarii, pensii şi ajutoare sociale, ca un soi de compensaţie. Întotdeauna aceşti bani au fost transferaţi din zona investiţiilor, motiv pentru care pesediştii nu au construit niciodată şcoli, spitale sau autostrăzi. Arhicunoscutul lor slogan electoral este “furăm, dar vă dăm şi vouă”, iar mesajul transmis este atât de contagios încât nu poate fi trecut cu vederea de nimeni. PSD este un partid nemuritor fiindcă a inventat o schemă ce poate fi aplicată oriunde şi necontenit.

Pe de altă parte, celelalte formaţiuni au un comportament deseori contradictoriu. Gândiţi-vă la PNL, de pildă. Ce revoltaţi erau liberalii din pricina corupţiei pesediştilor! Cât de dramatic scrâşnea din dinţi Iohannis când rostea sacadat, ca într-un veritabil blestem, pe-se-de, pe-se-de, pe-se-de! Ce de schimbări profunde promiteau Orban, Cîţu, Ciucă! Cât de tare urla Rareş Bogdan împotriva pensiilor speciale! Şi totuşi, după ce au ajuns la guvernare, liberalii au procedat exact ca pesediştii, continuând însă să jure că ei sunt complet diferiţi. Alianţa cu PSD a decurs în mod firesc, peneliştii simţindu-se perfect alături de noii şi vechii lor tovarăşi. Scorul bunicel de astăzi din dreptul PNL reflectă tocmai pesedismul liberal, împărtăşit de o vastă şi toxică clientelă, nicidecum apetenţa căprarului Ciucă pentru reforme.

Despre USR nu mai vorbesc findcă am făcut-o destul de recent, arătând cât de tare a dezamăgit acest partid fiindcă şi-a însuşit extrem de rapid toate defectele condamnate la ceilalţi. Departe de a fi reformatorii duri aşteptaţi de votanţii lor, useriştii s-au complăcut într-o promiscuitate politică definită prin scandaluri, trădări şi lipsă de inspiraţie. Nu au dat nimic de pomană, dar nici nu au făcut vreo brânză la guvernare. De ce ai mai vota USR, dacă există deja PSD şi schema lui infailibilă?

În concluzie, în lipsa unui miracol sau a unei catastrofe înnoitoare, România este condamnată să fie condusă până la obştescul sfârşit de PSD şi de aliaţii săi la fel de simpatici.

Cătălin ONOFREI