Discriminare vs eficienţă

Se pune un accent uriaş pe discriminare şi din ce în ce mai puţin pe eficienţă, pe simţul practic. Se ajunge la situaţii în care se neglijează complet utilitatea unui lucru doar de frica, ajunsă deja la stadiul de fobie socială, de a nu fi cumva suspect de discriminare care pare a fi de o mie de ori mai gravă decât realizarea lucrului în sine sau distrugerea lui.

A ajuns să se neglijeze, de pildă, tocmai descoperirile ştiinţifice care au demonstrat negru pe alb diferenţele evidente între bărbaţi şi femei în numeroase aspecte. Ambele sexe au în egală măsură calităţi şi defecte, dar canalizate de cele mai multe ori spre domenii diferite. Toţi suntem egali ca oameni, dar diferiţi prin faptul că suntem mai înzestraţi sau mai puţin înzestraţi de la natură în anumite domenii. Nu suntem toţi buni la toate lucrurile, asta ar fi imposibil. Bărbaţii sunt mai buni la ştiinţe exacte, la mecanică, pilotaj, logică în timp ce femeile sunt evident mai bune la comunicare, inteligenţă emoţională şi tot ce implică relaţionare interumană. Cu toate acestea egalitatea se înţelege mot à mot, iar militanţii ei sunt în stare să calce în picioare orice principiu logic, ştiinţific, de dragul acestei egalităţi iluzorii interpretate greşit. Niciunul dintre cele două sexe nu are interzis la ceva, deşi genetic fiecare în parte se pretează mai bine pe anumite activităţi. E nevoie de mii de ani pentru o adaptare genetică într-o anumită direcţie, însă noi dorim ca totul să fie la fel pentru toţi azi.

Ba chiar e dovedit că bărbaţii cu înclinaţii spre domenii feminine sunt la rândul lor efeminaţi, şi invers, femeile cu talente masculine sunt masculinizate. Un exemplu foarte bun aici ar fi renumita Amelia Earhart, primul pilot de avion de sex feminin care a traversat Oceanul Atlantic solo. Avea abilităţi extraordinare de anduranţă, concentrare, adaptabilitate în condiţii extreme, dar toate aceste calităţi masculine care o făceau mai dură, mai rezistentă la solicitări o îndepărtau de fapt de feminitate. Se spune că în copilărie nu făcea aproape nicio activitate pe care o fac de obicei fetele, ci se căţăra prin copaci, vâna şobolani cu puşca şi altele asemenea. A fost dată dispărută în Oceanul Atlantic în timpul unei alte expediţii îndrăzneţe ce viza înconjurul Pământului cu avionul tot singură. Cu siguranţă din motive ce nu puteau fi evitate de nimeni, femeie ori bărbat. O moarte dură, pe măsura vieţii şi firii ei.

Să luăm un alt exemplu din acelaşi domeniu de activitate, dar cu femei nemasculinizate. Pe 13 octombrie 2016 o aeronavă TAROM de tip ATR 72 cu 38 de pasageri la bord şi 4 membri ai echipajului trebuia să decoleze de pe aeroportul Henri Coandă din Bucureşti cu direcţia Iaşi. La ora 21 şi 8 minute avionul a început să ruleze pe pistă, dar după 700 de metri echipajul a întrerupt decolarea din cauza unor vibraţii la roata de bot. După 5 ani de analiză anchetatorii au stabilit că cele două femei-pilot au încadrat greşit avionul pentru decolare aşa că aeronava a distrus sistemul de balizare pe o distanţă de 700 de metri. Cu alte cuvinte, avionul a mers pe lângă pistă. Ba, mai grav decât atât, se pare că una dintre principalele cauze ale erorii piloţilor a fost faptul că în timpul critic al decolării când toată atenţia trebuia concentrată pe manevra în sine, cele două femei, una în vârstă de 32 de ani, cealaltă de 31 de ani, purtau o discuţie „irelevantă”, altfel spus tolocăneau, bârfeau, vorbeau aiurea…

Nu am niciun dubiu că doamnele respective au fost studenţi emeriţi în timpul şcolii de aviaţie, că posedau toate calităţile necesare unui pilot de avion ca şi colegii lor bărbaţi, cu toate acestea, latura înnăscută comunicativă a firii lor de care nu s-au putut desprinde nici măcar într-un moment crucial le-a împiedicat să-şi desfăşoare activitatea la cele mai înalte standarde, ba chiar au pus în pericol vieţile lor, ale colegilor şi pasagerilor. Se putea întâmpla aşa ceva cu doi bărbaţi? Mi-e greu să cred.

5,26% dintre piloţii de avioane de linie din întreaga lume sunt femei, potrivit International Society of Women Airline Pilots, ceea ce înseamnă că pentru fiecare douăzeci de zboruri pe care le efectuăm, unul dintre ele va fi pilotat de o femeie. Asta însă contează mai puţin, ceea ce contează e să nu apară vreun subiect de discuţie ce nu poate fi evitat în timpul zborului, pentru că nu toate sunt precum Amelia Earhart …

Preşedintele Comitetului de Organizare pentru Jocurile Olimpice de la Tokyo, Yoshiro Mori, a provocat numeroase reacţii pe reţelele sociale după ce a făcut unele comentarii la adresa colegelor sale privitoare la modul cum vorbesc acestea în timpul şedinţelor. Domnia sa, în vârstă de 83 de ani, fost prim ministru al Japoniei afirma: „În consiliile cu multe femei, şedinţele durează atât de mult timp. (…) Femeile au un puternic simţ al competiţiei, dacă o persoană ridică mâna, probabil că altele se gândesc: trebuie să spun şi eu ceva. De aceea toată lumea vorbeşte (…) Trebuie reglementat într-o oarecare măsură timpul de vorbire, altfel nu vom putea termina niciodată”. Ba chiar a nuanţat constatarea sa spunând că unele femei care sunt în prezent membre ale comitetului organizator de la Tokyo sunt capabile să vorbească atât cât să corespundă standardelor de concizie: „discuţiile lor sunt sofisticate, ajung la subiect şi sunt foarte utile”.

Ei bine, în urma acestor afirmaţii, domnul Mori a fost aproape linşat pe Internet şi în toată mass media internaţională. Utilizatorii au început rapid să-i solicite demisia. Alţii au sugerat că vârsta lui Mori şi atitudinea sa învechită reprezintă adevărata problemă (aici se poate constata o discriminare de vârstă, dar cine să o bage în seamă, nu e la modă!). „Aceasta nu este altceva decât discriminare împotriva femeilor”, strigau cu tărie majoritatea cetăţenilor imparţiali. Însă foarte puţini şi-au pus întrebarea dacă domnul avea sau nu în esenţă dreptate. Unele femei chiar vorbeau mai mult decât era nevoie în comparaţie cu restul (bărbaţi şi femei laolaltă) ceea ce încurca programul şedinţelor ori ba?

Ca şi în cazul doamnelor pilot din România, o abilitate care se dezvoltă preponderent la femei, aceea de a comunica mult, împiedică buna desfăşurare a unei activităţi practice care nu are nevoie de foarte multă vorbărie. Cu toate acestea de multe ori se invocă discriminarea de fiecare dată când apare cea mai mică critică, eludându-se adevărul.

Femeia care a omorât două fete cu maşina la Bucureşti cu câteva luni în urmă încurcând pedalele cu siguranţă se afla şi ea într-o conversaţie ce nu putea fi ignorată. Cu toate acestea permisele de conducere pentru maşini şi pentru avion sunt luate în continuare de către femei fără discriminare pentru că îndeplinesc toate condiţiile, şi foarte bine se face. Dar trebuie acceptate şi criticile.

Mă aştept ca militanţii antidiscriminare să ia şi în cazul doamnelor pilot de la TAROM atitudine pentru că e posibil ca discuţia avută în carlingă să fi fost mai importantă decât decolarea în sine a avionului, iar asta e clar nedrept…

Briscan Zara este scriitor şi publicist