Dispensabile?

► Cazul motostivuitor a umplut, relativ recent, paharul răbdării opiniei publice cu privire la inculţia lingvistică a proeminenţelor oficiale de la noi (termenul evidenţiat grafic aparţine unui fost ofiţer, şef de catedră militară, pe vremuri). Pentru cei cărora cazul le-a scăpat, revenim, pe scurt. Aşadar, şefa Agenţiei Naţionale pentru Egalitatea de Şanse a folosit termenul motostivuitor pentru a numi o profesie pe care ar putea-o ocupa şi o femeie. Doamna şefă a fost pusă la punct sarcastic (uneori cu virulenţă): motostivuitor se numeşte dispozitivul, acţionat de un motor, cu ajutorul căruia se stivuieşte, persoana care îl foloseşte având numele de stivuitorist (astfel că stivuitor s-ar numi doar dispozitivul)! Numai că, oricum, şi o persoană care stivuieşte poate fi numită stivuitor; vezi cazul anunţurilor de angajări pentru post de „stivuitor manipulant", „~ manipulator" (/ro.jooble.org/; /olx.ro/ etc.).

► Uzul, bată-l vina! Din punct de vedere al sistemului, ba chiar şi al normei, doamna în chestie are dreptate, numai uzul lexicalizat o dă de sminteală. Aceasta deoarece nu doar în jargoane profesionale, ci şi în limba literară, există numeroase cazuri în care una şi aceeaşi formă (având, deci aceeaşi finală) este utilizată atât pentru a-l numi pe operatorul unui dispozitiv, cât şi pentru dispozitivul respectiv; vezi, de exemplu, nituitor [a] „lucrător calificat care lucrează la nituire"; [b] „maşină folosită la nituit"; torcător [a] „persoană care toarce (manual sau mecanic)"; [b] „maşină sau unealtă pentru torsul materiilor textile". La rându-i, făţuitor numeşte atât „persoana care făţuieşte", cât şi vreo trei unelte cu ajutorul cărora se netezesc scânduri, tencuiala aruncată cu mistria pe un zid, respectiv cuţitul, puţin curbat, cu două mânere, „care serveşte, în tăbăcărie, la făţuirea manuală a pieilor". În sfârşit, trecând peste comunicarea în domeniul meseriilor (zonă în care nu se produc încurcături!), substantivul calculator înseamnă atât „persoană specializată în calcule", dar numeşte şi diferite mijloace de calcul, culminând cu modernul computer! Deci, Dna G.D. ar putea avea o oarecare acoperire.

► Abrevierile sunt necesare, ba chiar obligatorii în texte tehnice. Dar să citeşti, într-o emisiune tv, ca o doamnă ministru, prezentând legea pensiilor, „reglementarea în discuţie, art 2, alin 4, la care trimitem" (Tvr 1, 6.02), este mult sub nivelul impus de stilul comunicării publice. Ţin minte că învăţătorii de la şcoala „primară" nu ne dădeau voie să citim „pe scurt", în clasă, şa, şamd, şcl: „asta-i când citeşti în gând!".

► Preşedente? Nefrecventarea textului scris şi, de fapt, lipsa simţului limbii pot lesne descalifica mărimi conjuncturale; o ilustrare recentă a unui caz de hipercorectitudine în exprimarea dnei prim-ministru, când vorbea (16.02) despre „preşedEnţia la Consiliul UE", aşadar ca şi cum numele perioadei respective de activitate ar deriva de la un agramat dar neatestat preşedente. Pronunţia incorectă face parte din repertoriul aşa-numitelor „capcane ale limbii române", discutate şi pe internet (vezi, de ex., /destepti.ro/, /cum se scrie.ro/ sau /vorbeste-romaneste.ro/). Schimbarea (aculturală) a vocalei i în vocala e este de nivelul nobel pentru nobil ori posibel în loc de posibil etc. şi, la nivel dialectal muntenesc, este un reflex al evitării pronunţiilor de tip faptile, vorbile, părintile, acestea recunoscute şi ironizate.

► Între „părinte" şi „preot". În sfârşit, am trăit să aud, în emisiuni tv, că numele de familie al unei „feţe bisericeşti"-infractor a fost precedat de apelativul preot („preotul X"). Exemple şi de pe internet: „Preotul Vasile Jalba si sotia acestuia au fost arestati de Judecatoria Galati alaturi de alte trei persoane sub acuzatiile de frauda informatica, fals in inscrisuri…" (/adevarul.ro/). Sau: „Preotul conducea o reţea de bişniţari" (/ampress.ro/). Aceasta pentru că, de obicei, pe aceeaşi pagină de ziar sau în acelaşi calup de ştiri tv, îşi dădeau coate enunţuri despre „părintele Pomohaci" şi despre „Părintele Arsenie Boca". Cu toate că, după un timp, în ceea ce îl priveşte pe primul, lucrurile s-au schimbat (fiind numit doar „Cristian Pomohaci"), vechea nediscriminare a lăsat urme: „A.C.,… care s-a născut în aceeaşi localitate cu fostul preot Cristian Pomohaci, face noi dezvăluiri incendiare despre cunoscutul părinte" (/antena3.ro/). Şi-or fi pus vreodată respectivii întrebarea ce înseamnă „părinte (duhovnicesc)"?

► După DISPENSĂ „scutire de o obligaţie", cunoşteam sintagmele „dispensă de vârstă" şi „~ de studii". Oare se impune şi „dispensa de simţul limbii"?

Stelian Dumistrăcel este profesor universitar doctor în cadrul Departamentului de Jurnalistică şi Ştiinţele Comunicării de la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi