Doi bărbaţi au fost reţinuţi după ce au intrat cu o macetă într-un magazin de băuturi

vineri, 29 decembrie 2023, 23:35
1 MIN
 Doi bărbaţi au fost reţinuţi după ce au intrat cu o macetă într-un magazin de băuturi

Doi bărbaţi au fost reţinuţi pentru tulburarea ordinii şi liniştii publice şi pentru ameninţare în cazul semnalat, joi, de Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Vâlcea, după apariţia în spaţiul public a unor imagini cu indivizi care ameninţau cu o macetă alte persoane într-un magazin.

"La data de 29 decembrie, în urma investigaţiilor informativ-operative efectuate de poliţişti, au fost puse în aplicare 2 mandate de aducere faţă de 2 bărbaţi de 29 şi 41 de ani, din localitatea Dăeşti, care au fost depistaţi în trafic într-un autoturism, în municipiul Râmnicu Vâlcea. Cei 2 bărbaţi au fost ulterior conduşi la audieri. Totodată, în urma percheziţiei efectuate asupra autoturismului, a fost identificat un cuţit tip macetă, care a fost ridicat în vederea continuării cercetărilor", a transmis IPJ Vâlcea.

Cititi si: La un pas de o răfuială sângeroasă într-un magazin de băuturi

Cei doi au fost reţinuţi pentru 24 de ore sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de tulburarea ordinii şi liniştii publice şi ameninţare, fiind introduşi în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Vâlcea. Vor fi prezentaţi Parchetului de pe lângă Judecătoria Râmnicu Vâlcea pentru dispunerea unor măsuri legale, menţionează reprezentanţii IPJ.

SURSA: Agerpres

 

Comentarii