Doliu la Teatrul Național Iași. Actorul Constantin Popa, condus astăzi pe ultimul drum

marți, 25 mai 2021, 10:24
4 MIN
 Doliu la Teatrul Național Iași. Actorul Constantin Popa, condus astăzi pe ultimul drum

Actorul Constantin Popa de la Teatrul Național Iași este condus astăzi pe ultimul drum.

„O veste tristă ne-a îndurerat sufletul. A plecat dintre noi îndrăgitul actor CONSTANTIN POPA, societar al Teatrului Național Iași, dramaturg, poet, profesor universitar. Întreaga noastră compasiune familiei îndoliate! Drum lin spre lumină!”, au transmis reprezentanții Teatrului Național Iași.

Înmormântarea are loc de la ora 13.00, la Cimitirul „Eternitatea”.

Constantin Popa a absolvit I.A.T.C. „Ion Luca Caragiale”, București, în 1962, iar în 1974, Facultatea de Filosofie Iaşi

– Doctor în ştiinţe umaniste- Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” Iaşi- 2004, cu teza de doctorat: «Teatrul absurdului între revelaţie filosofică şi necesitate estetică»

– Profesor universitar doctor- arta actorului- Universitatea de Arte „George Enescu” Iaşi

– Doctor in filologie – Universitatea „Al.I.Cuza”, Iaşi, autor al tezei „Teatrul absurdului între revelaţie filosofică şi necesitate artistică”, Editura Junimea, Iaşi, 2005

– Actor:

  • 1962- 1963- Teatrul „G.Bacovia”- Bacău
  • 1963- 1965- Teatrul de stat Reşiţa
  • 1965- 2000- Teatrul Naţional „V.Alecsandri” Iaşi

– Societar de onoare al Teatrului Naţional din Iaşi

– Membru al U.N.IT.E.R

– Premiu de interpretare la Festivalul de teatru de la Iaşi- 1970- cu rolul „Primarul” din piesa „Duet” de A. Andrieş

– Premiu de interpretare UNESCO cu rolul „Zani” din spectacolul cu scenariul de comedia del arte de G. Carabin, după Basilio Lucatelli

– Membru al Uniunii scriitorilor din România

– Premiu de excelenţă, Filiala Iaşi a Uniunii Scriitorilor din România, 2007

Cărţi publicate:

1. Versuri

– Preţul alegerii- Ed. Junimea- Iaşi- 1976

– Cuvinte învinse- Ed. Junimea- Iaşi-1978

– Perioada de instrucţie- Ed. Junimea- Iaşi- 1981

– Împăcarea cu Faust- Ed. Junimea- Iaşi- 1986

– Şcoala de îngeri- Ed. Junimea- Iaşi- 1991

– Teroarea clepsidrei- Ed. Cronica- 1996

– Donatorul de umbră- Ed. Junimea- 2000

– Sertarul cu emoţii- Ed. Junimea- 2006

2. Dramaturgie

1. Hora întreruptă- Casa de creaţie- Iaşi- 1975

2. Volumul „ Maşina de vânt” – Ed. Cronica- Iaşi- 1996, cu piesele: Calul Verde, Regulamentul de bloc, Maşina de vânt şi Cavou Bar

Piese de teatru montate:

– Hora întreruptă- imprimată la Radio Iaşi, TVR- film realizat de Letiţia Popa- 1975

– Alegerea apelor- montată de teatrul V.I. Popa- Bârlad- 1974- regia Cristian Nacu

– Calul verde- imprimat la Radio Iaşi, spectacol lectură cu actorii Teatrului Odeon din Bucureşti, regia G. Bănică, montată pe scena Teatrului Naţional „Vasile Alecsandri” – Iaşi- 1981- regia: Dan Nasta

– Regulamentul de bloc- spectacol lectură în cadrul Cenaclului de dramaturgie al Uniunii scriitorilor- în lectura autorului: montat pe scena Teatrului Naţional Iaşi, regia Dan Nasta, 1991

– Maşina de vânt – Teatrul Naţional Iaşi- 1999- regia- Constantin Popa

– „Gheorghe Popescu”- 2007-montare pe scena Teatrului Naţional Iaşi, regia Ovidiu Lazăr, scenografia Rodica Arghis, în distribuţie: Petru Ciubotaru, Emil Coşeriu, Constantin Popa

Scenarii şi adaptări:

– „Livada cu…. oameni”- scenariu după cele cinci mari piese ale lui A.P. Cehov- 1997

– „Sub zodia lui Sisif”- scenariu după Tragedia antică- 1999- spectacol cu care s-a efectuat un turneu în Italia

– „Audienţă la Caragiale”- 2003

– „Îmi voi retrage melancolia”- scenariu după volumul de versuri „Donatorul de umbră” de C. Popa

– „Stepă… Votcă… şi alte suspine”- scenarii după piesele lui A.P.Cehov- toate scenariile au fost montate pe scena „Studio” al Teatrului Naţional, cu studenţii Facultăţii de teatru- Universitatea „George Enescu” Iaşi

– Pe aceeaşi scena a montat „Piaţeta” de Carlo Goldoni şi „O noapte furtunoasă” de I.L. Caragiale

Premii:

– Nominalizat pentru „cel mai bun spectacol” cu piesa „Piaţeta” de Carlo Goldoni, la Festivalul Naţional al şcolilor de actorie- Sibiu- 1995

– Premiul pentru cel mai bun spectacol- cu scenariul „Livada cu… oameni”- Sibiu- 1997

– Cinci nominalizări pentru cea mai bună interpretare: două din acestea au devenit premii

În cadrul programelor de cercetare ştiinţifică, a depus la biblioteca Universităţii următoarele studii:

– „De la adevăr, la adevărul artistic”

– „Arta actorului şi rigoarea matematică”

– „Principii de psiho-pedagogie, aplicate la arta actorului”

– „Orizontul cultural, condiţie sinequanon a performanţei actoriceşti

– „Specificul comunicării prin artă”

– „Metode şi scopuri în arta improvizaţiei”

În calitate de scriitor, a colaborat cu diferite reviste şi ziare: Cronica, Convorbiri literare, Gazeta literară, Revista Teatrul şi Dacia literară.

Aflați amănunte de pe Facebook.

Comentarii