Dostoievski înainte de Dostoievski (I)

Un adevărat eveniment editorial trebuie socotită apariţia, la editura Polirom, a primului volum, masiv, de peste 600 de pagini, a scrisorilor lui F.M. Dostoievski, din intervalul 1837-1859. Îngrijirea ediţiei, traducerea, notele şi studiul introductiv îi aparţin universitarului ieşean Leonte Ivanov, specialist reputat, căruia, pe lângă excelente studii despre imaginea rusului în literatura română, Nicolae Milescu, Antioh Cantemir, îi datorăm şi o antologie de scrieri filosofice dedicate episodului Marelui Inchizitor, traduceri din nuvelele lui Tolstoi, din Jurnalul de scriitor al lui Dostoievski, din corespondenţa Mariei şi a lui Antioh Cantemir, ori din cea a lui Aksakov, cu informaţii foarte interesante despre Basarabia secolului al XIX-lea. De altfel, el provine dintr-o ilustră şcoală de slavişti, cea de la Iaşi, care se poate reprezenta prin nume de reputaţie în domeniu, precum Livia Cotorcea, Sorina Bălănescu, Emil Iordache, Marina Vraciu.

Prezenta ediţie este una ştiinţifică, având o prefaţă erudită şi un aparat de note care nu lasă cititorul neorientat în vasta lume a Rusiei veacului al XIX-lea. Aflăm, mai întâi, saga manuscriselor marelui scriitor, dintre care îndeamnă la visare şi poate hrăni un adevărat roman à la Umberto Eco manuscrisul-ciornă al Fraţilor Karamazov (evaluat la câteva milioane de ruble de aur, dispărut în timpul revoluţiei bolşevice din 1917, despre care mai apar, când şi când, vagi informaţii, ba în 1920, în Caucaz şi Crimeea, ba în Constantinopol, ajuns apoi, după unele speculaţii, în posesia scriitorului Stefan Zweig, mare colecţionar, care mai deţine şi două capitole din Crimă şi pedeapsă). Acesta conţinea nu doar „adnotările scriitorului pe marginea unor scene, a unor idei sau a unor eroi”, pasaje abandonate în versiunea tipărită, ci şi „date privind continuarea poveştii Karamazovilor”. Leonte Ivanov realizează cel mai amplu studiu de la noi despre soarta acestor manuscrise, adunând la un loc o mare cantitate de date despre manuscrisele vândute, cele distruse, cele pierdute. Un alt aspect extrem de incitant al prefeţei sale se referă la posibile legături între opera marelui rus şi spaţiul românesc. Nu e vorba de influenţa prozei sale asupra literaturii noastre (perspectivă care l-a interesat pe Dinu Pillat), ci de câteva, puţine, prezenţe româneşti în viaţa şi scrisul lui Dostoievski. Una dintre cărţile de căpătâi ale autorului Demonilor, consultată, după toate aparenţele, încă din Siberia, a fost Povestea despre peregrinarea şi călătoria prin Rusia, Moldova, Turcia şi Pământul Sfânt a călugărului Partenie, tuns în monahism la Sfântul Munte Athos, care îl va însoţi pe scriitor în toate călătoriile sale în Europa şi, mai ales, îi va influenţa fundamental romanele. Scriitorul a avut un proiect pe care îl numeşte când Ateistul, când Viaţa Marelui păcătos, iar unul dintre personaje ar fi trebuit să fie acest Partenie. Nefinalizat, acest proiect se va scurge apoi în marile romane; secvenţe din viaţa lui Partenie vor trece în Fraţii Karamazov. În corespondenţa lui, Dostoievski se referă nu o dată la această scriere, pe care o aprecia în primul rând pentru „naivitatea mişcătoare” a stilului, pentru firescul limbii. Ei bine, acest Partenie, ne spune Leonte Ivanov, se născuse la Iaşi, pe 14 noiembrie 1806 şi soarta lui fusese legată de cea a comunităţii de staroveri refugiată în această zonă. (Leonte Ivanov este cel mai în măsură să ducă mai departe acest studiu, întrucât el a tradus, în 2014, prima parte, referitoare la Schisma în Biserica rusă dintr-o amplă lucrare a lui F.E. Melnikov, Scurtă istorie a Bisericii Ortodoxe de Rit Vechi şi a publicat, în 2015, un prim volum intitulat Ruşii lipoveni în studii şi documente.) Prezenţa staroverilor în ţările române, în special în Moldova, leagă mai mult decât am crede cultura noastră de cea rusească din secolul al XIX-lea. E şi acesta un studiu care rămâne de scris.

Să revin însă la Dostoievski. Nora lui, Ekaterina Petrovna, trăieşte în Crimeea ocupată în 1941 de trupele germano-române. Retragându-se din cauza războiului, ajunge, împreună cu sora ei, să trăiască o vreme la Galaţi, de unde pleacă, prin Iaşi, spre Polonia. Acolo li se fură bagajele, în care se aflau unele documente ale familiei Dostoievski, precum caietele de însemnări ale Annei Grigorievna, a doua soţie a scriitorului. Dar, cel mai important, Anna Petrovna, sora nurorii lui Dostoievski, notează că în seiful furat se aflau manuscrise preţioase, printre care şi cel al Fraţilor Karamazov: „o adevărată bogăţie, şi toate au încăput pe mâinile bolşevicilor”. Prin urmare, toate aceste documente preţioase au străbătut România în timpul celui de al doilea război mondial, pentru a dispărea, fără urmă până azi, în urma unui jaf petrecut în Polonia.

Bogdan Creţu este director al Institutului de Filologie Română "A. Philippide", Academia Română, Filiala Iaşi şi profesor universitar doctor la Facultatea de Litere din cadrul Universităţii "Alexandru Ioan Cuza" din Iaşi

Publicitate și alte recomandări video