Două secţii de votare în plus în judeţ faţă de europarlamentare

sâmbătă, 19 octombrie 2019, 01:58
1 MIN
 Două secţii de votare în plus în judeţ faţă de europarlamentare

Astăzi vor fi nominalizaţi prin tragere la sorţi operatorii de calculator din secţiile de votare, iar, la sfârşitul săptămânii viitoare, Autoritatea Electo­rală Permanentă va desemna prin aceeaşi procedură preşedinţii şi vicepreşe­dinţii acestor secţii.

Pe de altă parte, la Iaşi vor fi cu două secţii de votare mai multe decât la precedentele alegeri (cele europarlamentare). Instituţia Prefectului a anunţat că ieşenii vor avea la dispoziţie 748 de secţii, cele noi fiind prevăzute în comunele Scânteia şi Vânători.

Au fost făcute delimitări (modificări) la unele secţii din municipiul Iaşi şi în comunele Ciurea şi Tomeşti.

„De asemenea, la Vânători, Todireşti, Strunga, Tansa, Probota, Mirceşti, Ion Neculce, Erbiceni, Cozmeşti, Costeşti şi Ciurea s-au stabilit noi sedii pentru o parte din secţiile de votare. Toate aceste date pot fi verificate de cei interesaţi pe site-ul Instituţiei Prefectului Judeţul Iaşi – is.prefectura.mai.gov.ro, la secţiunea «Alegerile pentru Preşedintele României»“, precizează prefectul Marian Şerbescu.

Alegerile prezidenţiale vor fi organizate în data de 10 noiembrie 2019, primul tur, şi 24 noiembrie 2019, turul doi.

Comentarii