Dramele copiilor care suferă de autism. 100 de euro ar însemna integrarea în societate

Copiii cu autism sau cei cu tulburări grave de comportament, copii care ar putea să fie integraţi în societate cu şedinţe de terapie şi cu eforturi din partea părinţilor, a societăţii şi a specialiştilor, sunt aproape uitaţi de statul român. Aceştia primesc un ajutor de câţiva lei pe zi pentru terapie, adică doar aproximativ 3% din cât ar avea nevoie. Cei mai norocoşi se bucură de sprijinul familiei, care îşi permite ajutor de specialitate, însă mulţi dintre aceştia rămân persoane cu tulburări grave de comportament, care nu pot să interacţioneze cu cei din jur nici măcar pentru a spune că le este frig, foame sau sete.

Fundaţia „Star of Hope“ România are grijă de aceşti copii de 30 de ani, iar finanţa­rea principală vine de peste hotare. În această perioadă, fundaţia cere însă ajutorul şi societăţii civile, pentru realiza­rea unor burse care să vină în ajutorul celor ce nu şi-ar permite nici măcar şedinţele de bază, adică o dată sau de două ori pe săptămână.

Zeci de părinţi disperaţi

Cei care ajung să ceară sprijinul fundaţiei sunt, în mare parte, părinţi disperaţi, care nu mai ştiu la cine să apeleze şi al căror suflet se rupe de fiecare dată când realizează că sunt neputincioşi în a-şi ajuta copiii. Copiii lor, diagnosticaţi cu autism sau cu diferite forme de tulburări comportamentale, cum este şi ADHD-ul, au nevoie disperată de consiliere şi pentru cele mai elementare forme de interacţiune. În multe cazuri a fost nevoie de ani de şedinţe săptămânale de terapie doar pentru ca un copil să ajungă să spună „mamă“, să poată spune când are nevoie de ceva, iar un progres remarcabil poate fi considerat şi atunci când aceştia ajung să bea singuri apă, sau chiar să stea nesupravegheaţi mai mult de câteva minute.

Chiar dacă în prezent fundaţia poate privi înapoi la tot ce a realizat, reprezentanţii acesteia subliniază că „cifrele nu pot însă cuprinde gustul clipelor de neputinţă, neîncredere, descurajare, deznădejde, de teamă, lacrimi, bucurie, durere sau tăcere, epuizare sau nerăbdare. Acele clipe în care, după ani de terapie, copilul cu dizabilitate începe să meargă, să vorbească, să se joace cu ceilalţi copii, să meargă la şcoală, la şcoală de masă, la liceu sau la facultate“.

50 de copii aşteaptă burse care să le schimbe viaţa

La centrul „Star of Hope“ de la Iaşi vin la terapie zilnic zeci de copii. Din cauza distanţei, cei din mediul rural pot ajunge doar o dată sau de două ori pe săptămână, iar cei din oraş vin zilnic. Au nevoie de aceste şedinţe, iar orice absenţă de câteva săptămâni nu doar că le împiedică progresul, ci chiar îi face să regreseze.

Suma necesară pentru terapia lunară a unui copil nu este fabuloasă, însă mulţi dintre părinţii acestora nu îşi permit nici măcar atât. Cei 100 de euro necesari doar pentru plata terapiei, fără a mai pune transportul sau mâncarea pentru acea zi, nu au de unde să-i obţină, mai ales că trăiesc doar din salariul de asistent personal, o parte dintre aceste familii fiind monoparentale, de cele mai multe ori tatăl abandonând lupta cu deficienţele acestor copii.

La centru am întâlnit-o pe Andreea şi pe mama sa. Copila a fost diagnosticată cu ADHD şi cu deficit de atenţie, iar accesele de furie, de violenţă şi incapacitatea de a se concentra la şcoală o făcuseră să nu fie acceptată de colegi sau profesori. De trei ani, de când vine la „Star of Hope“, lucrurile au început să se schimbe, însă şedinţele de terapie nu ar putea fi întrerupe. Acum merge la şcoală, are prieteni şi este un copil integrat, însă o întrerupere a şedinţelor ar aduce-o de unde a plecat.

La fel este şi cazul lui Iannis, un băiat din clasa a VI-a care, după 8 ani de terapie, a reuşit să dea pentru prima dată teze şi testări la o şcoală de masă. E diagnosticat cu autism, iar până la 4 ani, când a început să participe la şedinţe de terapie, nu putea nici măcar să meargă. Acum aproape că nici nu l-ai putea distinge dintr-un grup de copii. Spune că vrea să cânte la trompetă când va fi mare şi chiar face cursuri la un club. Profesorul este uimit de abilitatea lui de a reproduce sunetele şi de a recunoaşte notele. Progresul a fost făcut însă în ani de şedinţe de terapie neîntreruptă, de nopţi nedormite şi de lacrimi vărsate de părinţi atunci când sprijinul nu venea de nicăieri.

De aceea, pentru a veni în sprijinul acestora, Fundaţia „Star of Hope“ Iaşi cere ajutorul comunităţii. Ar fi nevoie, subliniază aceştia, de 50 de burse a câte 100 de euro lunar care să le permită celor 25 de copii din familii cu venituri reduse care fac deja terapie la fundaţie şi a celor 25 de pe listele de aşteptare să poată spera la integrarea în societate sau, după cum spun chiar părinţii lor, „să nu fie «legume» pe viaţă“.