„E posibil să rămânem fără oxigen!” Directorul Direcției Sanitare pornește alarma

miercuri, 06 octombrie 2021, 02:01
4 MIN
 „E posibil să rămânem fără oxigen!” Directorul Direcției Sanitare pornește alarma

Spitalul de la Leţcani nu are stocator de oxigen, iar la Spitalul "Sf. Spiridon" a apărut prima avarie. Vasile Cepoi: E posibil să rămânem fără oxigen!

Spitalul de la Leţcani trebuie să se deschidă în maximum patru zile, potrivit şefului Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, Raed Arafat. Conducerea DSP spune însă că nu poate avansa o dată certă din cauza alimentării cu oxigen a unităţii. De altfel, problema oxigenului este majoră pe întreaga reţea medicală COVID. O avarie de scurtă durată, ca un semnal, a fost la Spitalul Clinic "Sf. Spiridon" în urmă cu două zile. Tot la Spitalul "Sfântul Spiridon", activitatea în UPU este blocată din cauza pacienţilor din ATI şi cei cu necesar de oxigen. În ţară, ieri, nu mai era disponibil niciun pat ATI COVID, iar la Craiova, de exemplu, pacienţii erau trataţi direct pe targă.

Când ajunge stocatorul la Leţcani? Nu se ştie!

Cel care se va ocupa de managementul medical al unităţii de la Leţcani va fi tot Spitalul de Boli Infecţioase, singurul care şi-a arătat disponibilitatea, restul spitalelor refuzând acest lucru. Unitatea medicală va asigura de data aceasta doar partea de personal care urmează să fie detaşat la Leţcani. De partea logistică, de aparatură, de supravegherea şi întreţinerea acesteia va răspunde ISU. În urmă cu câteva zile, managerul Florin Roşu atrăgea atenţia că Spitalul de Boli Infecţioase nu se va mai implica în funcţionarea unităţii mobile. Lucrurile însă s-au schimbat. "Dacă este ordin, îl respectăm. Vom îngriji pacienţii, aşa cum am făcut-o şi până acum, cu devotament. De partea logistică însă va răspunde şi se va ocupa ISU", a subliniat managerul Florin Roşu.

Conducerea DSP a spus că nu se poate avansa o dată certă la care Leţcaniul să poată fi operaţionalizat, dar că până la sfârşitul săptămânii vor fi date în folosinţă primele paturi ATI. "Ne-am propus ca, până la sfârşitul acestei săptămâni, pentru că situaţia este critică, să operaţionalizăm şase paturi în prima zi. Vom creşte de la 6 paturi la 24 de paturi, dar numai în momenul în care va veni stocatorul de oxigen pentru a avea siguranţa că putem asigura cantitatea de oxigen necesară. Nu putem deci avansa o dată certă. Pentru ca stocatorul să ajungă la Leţcani, trebuie încheiat un contract, iar contractul nu se poate încheia până nu se finalizează aspectele juridice ale preluării acestui spital printr-un parteneriat între ISU şi Spitalul de Boli Infecţioase. Este nevoie de acest parteneriat“, a spus dr. Vasile Cepoi, directorul DSP.

"Staţiile de oxigen funcţionează la capacitate maximă. Nu ştim dacă vor rezista"

La câţiva kilometri de Leţcani, curtea de la UPU a Spitalului "Sfântul Spiridon" este plină de ambulanţe. La fel şi la Spitalul de Boli Infecţioase. La UPU, activitatea pratic este blocată, a spus Vasile Cepoi. "Am început ziua cu 30 de pacienţi COVID pozitiv, dintre care 14 pe ventilator, 13 în UPU şi unul pe punctul de lucru de la Târgu Frumos", a spus prof.univ.dr. Diana Cimpoeşu, coordonator UPU/SMURD. De ieri, din cauza creşterii alarmante a numărului de cazuri COVID, toate spitalele vor trata numai cazurile de urgenţă maximă. Diana Cimpoeşu a spus că activitatea în UPU nu este influenţată de această măsură, ci dimpotrivă este benefică, firească şi că a făcut o solicitare în acest sens în urmă cu o lună. Pentru bolnavii cronic însă, măsura este extrem de dură, starea de sănătate a acestora, pe fondul valului 4 al pandemiei, putând să se deterioreze.

Şi la Spitalul CFR s-a renunţat la intervenţiile chirurgicale care nu necesită urgenţă, iar unitatea a devenit aproape exclusiv COVID. Mai puţin cele din ATI, paturile operaţionalizate sunt conectate de oxigen. De altfel, consumul de oxigen pe întreaga reţea medicală COVID este extrem de mare. Unui bolnav COVID în stare gravă îi trebuie 12-20 de litri de oxigen ca să poată respira. În Iaşi, ieri, erau internaţi 672 de pacienţi conectaţi la oxigen. "Am ajuns la limită, mă refer la capacitatea de oxigen. În sensul în care am crescut cu până la 90 de guri de oxigen, faţă de valul 3 şi toate sunt ocupate la ora actuală. Sunt şi probleme în furnizarea oxigenului. Staţiile sunt suprasolicitate. Sunt momente în care cedează. Chiar ieri (luni – n.r.) la Spitalul Sfântul Spiridon a fost un astfel de moment. Ele sunt supravegheate în permanenţă, dar toate funcţionează la capacitate maximă şi nu ştim în ce măsură vor rezista. De asemenea, sunt probleme şi cu aprovizionarea cu oxigen a stocatoarelor, a bateriiilor de tuburi de oxigen şi aşa mai departe consumul fiind foarte mare, timpul de reumplere a tuburilor de oxigen este mai mare, şi e posibil să rămânem chiar fără oxigen", a spus Vasile Cepoi.

Comentarii