Efectul razelor gamma asupra anemonelor. In memoriam Cătălina Buzoianu

Spectacolul Efectul razelor gamma asupra anemonelor, în regia Cătălinei Buzoianu, a participat la Festivalul de Teatru Contemporan de la Braşov (23-29 ianuarie 1978) unde a luat patru dintre cele zece premii acordate, obţinând distincţii pentru cel mai bun spectacol, pentru regie (Cătălina Buzoianu), pentru debut actoricesc (Rodica Negrea) şi pentru contribuţia artistică şi pedagogia deosebită (Olga Tudorache).

Pentru a lua distanţa cuvenită de filmul regizat de Paul Newman în 1972, Cătălina Buzoianu propune o lectură scenică proprie a piesei lui Paul Zindel (premiul Pulitzer, 1971, autor dramatic descinzând din Tennessee Williams prin ecourile psihologice adânci ale dramei), mizând pe teatralitate excesivă, pe un balans fin între realism (chiar naturalism) şi fantezie onirică, între sublim şi grotesc, între tristeţe autentică (lacrimi pe chipurile actorilor) şi bucurie iluzorie (ca-n scena rememorării coşmarului cu căruţa), ducându-şi personajele într-o zonă în care psihopatologia şi fantasticul interferează.

Prin atmosferă şi compoziţii, la care se adaugă scenografia paradoxală (de o anumită rigoare realistă, dar cu elemente inedite – cabina telefonică asemenea unei cuşti umane din grilaj, suporturile pentru peruci, manechinele de croitorie, oblonul tras pe care Olga Tudorache pictează cu vopsea roşie silueta unei ceşti de ceai, semnând cu iniţialele numelui etc.), prin mijloace (sound design şi light design), manipularea scenariului prin fracturarea monologurilor şi interpretări diferite ale unor momente, cu rostiri lipsite de cuvinte şi tăceri înfiorător de glăsuitoare, teatrul Cătălinei Buzoianu ar putea fi considerat inovator până şi astăzi.

Prin contradicţii la nivel de estetică teatrală, prin trecerile fulgurante de la o stare de spirit la alta în jocul actriţelor, dar şi prin momentele de dans şi song, prin muzica halucinantă folosită, introducând spectatorul încă de la început în universul spectacolului, prin dinamica scenică, prin crearea de imagini scenice de sine stătătoare, prin folosirea înregistrărilor filmice – proiecţii abstracte sau figurative -, Cătălina Buzoianu anticipă direcţiile teatrului contemporan.

Viziunea regizorală asupra piesei se imprimă şi asupra rolurilor, acestea fiind în cea mai mare parte rodul imaginaţiei Cătălinei Buzoianu. În datele sale cele mai interesante, rolul Olgăi Tudorache nu a fost pe deplin înţeles. Şi chiar cel al Rodicăi Negrea a fost altfel receptat. Chiar dacă ambele prestaţii au fost pe deplin lăudate. Cât despre rolul "Nanny", acesta a fost evidenţiat la cote maxime pentru interpretarea unei actriţe foarte apreciate în acel moment, în înregistrarea pe care am avut-o la dispoziţie fiind însă distribuită o altă actriţă.

Personajele sunt adesea scoase de pe făgaşul realismului (Tillie cu funda albă, şcolăriţă a anilor ’60-’80), prin accesorii extravagante (pălării sau turbane vintage) şi compoziţii neobişnuite (Ruth cu bentiţă de indiancă, Beatrice costumată de gală şi machiată pare un travestit de cabaret). Nanny (Ioana Ottescu) e o compoziţie actoricească accentuată, un personaj aproape stanislavskian, un om-mască, o fantoşă şi o mumie, bătrâna senilă a cărei înduioşare în unele momente, deşi nu pricepe nimic din ceea ce se întâmplă în jur, subliniază incapacitatea lui Beatrice de a empatiza cu propria familie; sentimentul că destinul i-a jucat o farsă şi că nu se află în locul potrivit, îmbrăcând un corp şi o viaţă pe care nu le resimte ca aparţinând nevoilor celor mai adânci (de mult refulate) ale sufletului ei, o fac pe Beatrice incapabilă de simpatie şi compasiune. Tonul răvăşitor, pe care Olga Tudorache, dincolo de bufonadă, afirmă la final ura faţă de lume a egoistei incurabile Beatrice, e crucial în acest sens.

Dată fiind înregistrarea, mai dificil de redat sunt luminile şi culorile, adaptarea fiind alb-negru. Excepţie face, în cazul luminilor, momentul când Beatrice îi relatează propriul coşmar lui Beth, unde se folosesc semiobscuritatea scenică şi flash-urile de lanternă succesive, trecând de la un personaj la celălalt (un mijloc inovator pentru anii teatrali 1977-1978 în România) sau momentul de cabaret cu flash-uri de reflectoare mobile, intercalate. Şi tot o excepţie fac, în cazul culorilor, două situaţii reconstituibile din fotografii şi cronici (ochii Adrianei Şchiopu şi vopseaua folosită de Olga Tudorache la final).

(Efectul razelor gamma asupra anemonelor/ The Effect of Gamma Rays on Man-In-The-Moon Marigolds de Paul Zindel, traducere: Alf Adania, regia: Cătălina Buzoianu, distribuţia: Olga Tudorache/ Beatrice, Rodica Negrea/ Tillie, Adriana Şchiopu/ Ruth, Ioana Ottescu/ Nanny, Monica Mihăescu/ Janette, scenografia: Mihai Mădescu, Teatrul Mic, Bucureşti, stagiunea 1977-1978, spectacol preluat integral de TVRi, adaptarea pentru televiziune: Cătălina Buzoianu, Youtube.com)

Dana Ţabrea este profesor, doctor în filosofie şi critic de teatru (membru AICT)