Engleza viitorului pentru începători

Nici nu m-a preocupat: singurul lucru pe care eu l-am cumpărat vreodată într-o zi de Black Friday a fost un cântar electronic de mână şi asta pe vremea când mai exista Domo la Kauflandul de la piciorul podului mare spre Alexandru. Cântar care, cu niscaiva rateuri, mai funcţionează şi acum şi pe care-l folosesc îndeobşte pentru a-mi cântări rucsacul înainte să plec de la ţară. Cu ceva ani în urmă, mă încumetam să pornesc, la o adică, pe jos până la Gara Sălişte (6 kilometri) cu un rucsac ce cântărea 23 de kile. Anul acesta, 17,5 kg mi s-au părut deja la limită. De, am îmbătrânit. Bun, să revin.

Am intrat pe net şi am găsit explicaţia pe Wikipedia: „este denumirea informală a zilei care urmează după Ziua Recunoştinţei în Statele Unite şi care deschide sezonul de cumpărături de Crăciun”.

Moment în care, evident, n-am cum să nu comentez: da, dar asta va fi fost cândva, căci acum Crăciunu-şi arată „colţii” comerciali încă de prin octombrie în marile lanţuri de super- şi hipermarketuri.

„Termenul Black Friday”, mai aflu, „a apărut pentru prima dată în Philadelphia şi a însemnat blocaje grele de trafic vineri, după Ziua Recunoştinţei”, iar dintr-o notă de subsol se poate deduce că asta s-a întâmplat prin anii 1960, înainte de 1966, mai exact.

Dar cum se-ntâmplă cu toate alea ce ţin de extinderea zonei de luptă pentru atragerea banilor cumpărătorilor, au apărut Black-Friday-uri ce ţin o săptămână, au apărut Black-Friday-uri de sezon (de iarnă, de primăvară…).

În fine, o reclamă de asta pentru nu ştiu ce lanţ de magazine ce anunţa reduceri de Black Friday la începutul verii, prin iunie, adică, suprapunându-se cu revoltele, violenţele stradale şi dărâmarea ori vandalizarea de statui, cea mai crasă fiind atacarea până şi a (statuii) lui George Washington, unul dintre părinţii fondatori ai SUA, totul sub cupola luptei împotriva rasismului ce a dat anvergură mişcării Black Lives Matter din SUA (şi din Marea Britanie, dar nu numai), mi-a inspirat o viziune deloc optimistă a unei Minunate Lumi Noi (Brave New World), în care, nu-i aşa, am putea înlocui lesne cuvântul Brave cu Black: Black New World, cum ar veni. În care, nota bene!, black nu este decât culoarea viitorului, aşa cum se prefigurează el dacă grupări precum BLM ori, pardon: şi Antifa reuşesc să distrugă democraţia liberală respectiv statul de drept.

Că asta se urmăreşte, mie unuia (care-s, totuşi, un optimist, sceptic, dar optimist) mi se pare de acum aproape indubitabil. Cu atât mai mult cu cât grupări precum Antifa (Antifaschistische Aktion, în Germania) îşi anunţă public intenţiile „revoluţionare”, cu stickere ce ne arată negru pe alb (ha, ce ţi-e şi cu limba asta) programul:

FIGHT ALL GOVERNMENTS („Luptă împotriva tuturor guvernelor”); FIGHT LAW AND ORDER („Luptă împotriva legii şi a ordinii”). Totul cu majusculă, da, mereu cu majusculă!

Când mai vezi (tot în Germania), tot dinspre Antifa, un sticker pe care se anunţă „Vremea Ciocanului” (HAMMERTIME) şi se spune rămas bun lumii albe (GOOD NIGHT WHITE PRIDE, „Noapte bună, mândrie albă”), de ce ne-ar mai mira că nebunia a ajuns şi în Baden-Württemberg, land condus de un ecologist, primarul Stuttgartului fiind alt ecologist. Problema acolo n-a fost atât ecologismul politicienilor, cât faptul că mulţi verzi germani ajunşi în politică şi în funcţii publice s-au „frecat” în tinereţe exact cu genul de stângişti Antifa care acum dau tonul la destabilizarea democraţiei, de unde (în parte, cel puţin) lipsa de reacţie tranşantă. Cât priveşte democraţia: neomarxiştii de tot felul, maoişti ori leninişti (precum cei de la MLPD/ Marxistisch-Leninistische Partei Deutschlands, care au obţinut în justiţie!!? dreptul de-a amplasa o statuie a lui Lenin la Gelsenkirchen, oraşul renumitei echipe de fotbal Schalke04) se folosesc de democraţie ca să dea cu piatra de caldarâm în cap statului de drept, care, nu-i aşa, e prin definiţie un „opresor”! (Ehei, de-ar trăi ei în Rusia lui Putin ori în China lui Jinping…).

Ei bine, mda, deci:

Black New World

Black Monday, Black Tuesday, Black Wednesday, Black Thursday, Black Friday, Black Saturday, Black Sunday.

Cum ar veni:

Lunea Neagră, Marţea Neagră, Miercurea Neagră, Joia Neagră, Vinerea Neagră, Sâmbăta Neagră, Duminica Neagră.

Ce-ar mai fi de spus? Păi, poftim: România stă bine, căci, cum am arătat deja, ea a oferit avant la lettre Marţea Neagră, pe când pesediştii, în interpretarea lor iliescian-originală a democraţiei, au încercat să-şi legifereze, citeşte: să-şi legalizeze… fărădelegile. În bună tradiţie bolşevică, dar, desigur (şi din fericire), fără viziune de anvergură şi pe termen lung. Fix ca nişte găinari ajunşi şefi în poiata patriei.

Michael Astner este poet, traducător şi publicist