Eternitatea artistului

Din mediul artistic clujean, în care s-a format mai ales sub îndrumarea lui Aurel Ciupe, pictorul şi-a însuşit lecţia rigorii, sobrietăţii şi solidităţii compoziţionale. La Iaşi, oraşul vieţuirii sale după studiile universitare, s-a întâlnit cu un mod diferit de a concepe actul creator în pictură, unul ce punea accent pe cromatismul jubilant şi pe o atmosferă în care pulsa lirismul şi sugestia. Pictorul statornicit în cetatea celestă a Moldovei era el însuşi un poet al culorii, pe care o trecea pe şevalet cu acea candoare şi vibraţie încercate încă din copilărie în faţa mirificilor privelişti lacustre de pe malul Cogâlnicului, afluent al Nistrului. Aspira să transpună în încercările sale plastice frumuseţile dăruite cu generozitate de peisajul românesc. Purta în bandulieră uneltele de lucru şi deprinsese la Cluj cu seriozitate şi temeinicie mânuirea lor. Era în stare, împreunând sobrietatea transilvană cu spiritul mai liber şi mai sentimental al moldovenilor, să-şi creeze formula proprie. În plus era animat de o mare ambiţie a afirmării, dublată de acea putere a muncii şi a suferinţei, ce-o moştenise de la înaintaşii săi plugari.

Cu aceste daruri, sporite mereu prin tenace confruntare cu semenii breslei şi mai ales cu el însuşi, Adrian Podoleanu a pornit pe drumul spinos al creaţiei, convins însă că poate dobândi locul său sub soarele artei. Stabilit la Iaşi în 1957, îndată după absolvirea facultăţii, el şi-a construit statornic şi mereu ascendent o carieră prodigioasă de artist cu panaş şi pe aceea de dascăl cu vocaţie şi dăruire la cea mai înaltă şcoală de arte frumoase a Iaşilor. A fost mereu preocupat să se exprime în consonanţă cu tendinţele cele mai noi ale plasticii, fără a rupe însă legătura cu marea tradiţie românească în materie. Un moment decisiv în conturarea căii de urmat şi a modalităţilor sale de expresie a fost reprezentat de întâlnirea cu maestrul Alexandru Ciucurencu la Bucureşti, de la care a desluşit şi mai bine taina tăieturii moderne, ce îmbrăţişa însă marea linie a artelor dintotdeauna. Bizuindu-se pe o bună, profundă, cunoaştere a meşteşugului, deschis, receptiv în faţa noului, reflexiv şi laborios, mistuit de nerostit, în acelaşi timp, Adrian Podoleanu a izbutit printr-un demers continuu şi stăruitor să-şi găsească modalitatea proprie, în stare a-l individualiza, una consonantă cu bogatul său cosmos sufletesc şi cu valorile binelui şi frumosului.

Şi-a fixat dintru început ţinte înalte. Dincolo de ţesătura compoziţională, totdeauna coerent şi rafinat articulată, de virtuozităţile cromatice, se remarcă în creaţiile lui Adrian Podoleanu o ambianţă ca de vrajă, înlăuntrul căreia peisajele, florile, obiectele naturilor moarte capătă virtuţi totemice şi mitice. Se distinge, perceput dintr-o ochire, un palpit poetic, izvorât din trăirile intense şi uimirile ingenue ale meşterului, care vădeşte o impresionantă capacitate de transfigurare a realităţii. Pictorul este rapsodul şi observatorul sagace al lumii înconjurătoare. Se opreşte în transcrierea sa la ceea ce este esenţial, definitoriu şi, totodată, încântător. În acuarelă mai cu seamă, tehnică în care artistul s-a impus ca unul dintre maeştrii incontestabili ai genului, toate aceste elemente se împreunează în căutarea sublimităţii. Dar şi în ulei Adrian Podoleanu a fost preocupat de acelaşi inefabil al lumii înconjurătoare, căruia a râvnit să-i redea splendorile. A izbutit, revelând comorile cele ascunse ale peisajelor, conferind compoziţiilor sale preţioasele transparenţe din acuarelă, obţinute printr-o combinare marcă proprie a culorilor de apă, aşternute la început pe suportul de lucru, cu substanţele grase, ce constituie pigmentul marii picturi.

Peisagist de vocaţie, orfevrier în naturi statice, meşterul este şi un portretist de vână. Nu atât iscusinţa redării trăsăturilor fizionomice impresionează, cât citirea interiorităţii sufleteşti şi de caracter. Mai mult, deseori privirea e şăgalnică, pătrunzând în ascunzişurile sufleteşti cu acel humor plin de spirit al moldovenilor, căruia Creangă i-a dat înălţimi inegalabile.

Cu buna sa cuviinţă proverbială artistul, răspunzând unei întrebări referitoare la curentul căruia îi aparţine, îşi exprima speranţa că va putea fi integrat şcolii ieşene de pictură, care numără, menţiona intervievatul, „…printre promotorii săi pe Şt. Luchian, Th. Pallady, N.Tonitza, Şt. Dimitrescu”. E indubitabil că meşterul Podoleanu a devenit el însuşi un promotor al picturii ieşene, o emblemă al acestei strălucite şcoli. „Teribilistul”, cum şi-a intitulat unul dintre autoportrete, se află printre acei creatori, nu foarte mulţi, care au înavuţit cu operele lor patrimoniul cultural naţional. Este unul dintre corifeii artelor frumoase de la Iaşi din perioada postbelică şi sol al acestora în lumea largă. Iubitorii de frumos se pot reîntâlni cu aceste splendori picturale în Retrospectiva deschisă, din iniţiativa familiei, la Muzeul de Artă al Iaşilor de la Palatul Culturii. Retrospectivei i se alătură şi albumul „Adrian Podoleanu – un virtuoz al zugrăviturii de subţire”, pe care am avut bucuria să-l realizez spre a da seamă de operă în întregul ei.

Grigore Ilisei este scriitor, critic de artă şi publicist