Etimologicale pescăreşti (VII)

Simbolistica peştelui şi a pescuitului ocupă un loc important în imaginarul creştin şi în iconografia primelor secole ale tradiţiei creştine. Mă limitez la trei elemente, mai mult sau mai puţin familiare multora dintre noi. Numele însuşi al peştelui în greceşte ΙΧΘΥΣ (pronunţat, „pe româneşteˮ ihtiús) şi, de aici, şi reprezentarea acestuia, mai ales schematică, era folosită de creştini în primele secole ale istoriei lor, ca semn tainic de evocare a însăşi persoanei Mântuitorului, deoarece rezulta din iniţialele celor cinci cuvinte care alcătuiau sintagma Ἰησοῦς Χριστός, Θεοῦ Υἱός, Σωτήρ, în transliterare cu litere latine simplificată Iesouós Christós, Theoú Yiós, Sotér, adică „Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Mântuitorulˮ. Aşa se explică, probabil, dezlegarea la peşte în timpul posturilor mari, prevăzută de canoane, înscrisă în calendar şi interpretată de unii dintre Sfinţii Părinţi ca celebrare a prezenţei consolatoare a Mântuitorului printre credincioşi. Din scrierile Sfinţilor Părinţi mai aflăm că simbolul peştelui funcţiona ca un fel de parolă sau semn de recunoaştere între creştini în timpul persecuţiilor din primele secole, în catacombele Romei sau în mahalalele marilor oraşe ale Imperiului, Alexandria, Cartagina, Antiohia, Efes….

Există în Evanghelii două pasaje cu încărcătură simbolică şi doctrinară majoră. În primul pasaj, apar fraţii Petru şi Andrei, oameni umili, pescari pe ţărmurile lacului Genizaret (care mai este numit şi Marea Tiberiadei sau Marea Galileii). Alături de aceşti doi fraţi, Petru şi Andrei, mai apar alţi doi fraţi pescari, Iacob şi Ioan, împreună cu tatăl lor, Zevedeu. Cei patru pescari, Petru (Chefa în ebraică, Pέτρος în greacă, Petrus în latină, adică „piatrăˮ, pe care iniţial îl chemase Simon), fratele său Andrei, împreună cu Ioan şi Iacob, au fost primii apostoli (gr. ἀπόστολος = „trimis, solˮ) aleşi de Iisus Hristos ca să îl reprezinte şi să îi răspândească învăţătura în lumea întreagă. Iată pasajul in extenso, din Evanghelia lui Luca (5: 1‑ 11), în versiunea românească din 1939 a preoţilor Vasile Radu şi Gala Galaction:

„1. Pe când mulţimea se grămădea la el, ca să asculte cuvântul lui Dumnezeu, şi el stătea lângă lacul Ghenisaret, 2. A văzut două bărci oprite lângă ţărm, iar pescarii din ele coborâseră şi‑şi spălau mrejele. 3. Ci urcându‑se într’una din bărci, care era a lui Simon, l’a rugat s’o mâe puţin de la uscat. Apoi, şezând în barcă, învăţa din ea mulţimile. 4. Iar când a contenit de vorbit, i‑a zis lui Simon: Mână la adânc şi lăsaţi în jos mrejele voastre, ca să pescuiţi. 5. Atunci, răspunzând Simon, i‑a găit: Învăţătorule, toată noaptea ne‑am trudit şi nimic nu am prins, dar pe cuvântul tău voi lăsa mrejele în jos. 6. Şi făcând ei aşa, prinseră mulţime mare de peşte, că li se rupea mrejele. 7. Deci, au făcut semn tovarăşilor din cealaltă barcă, să vie să le ajute. Şi au venit şi au umplut amândouă bărcile, de erau gata să se afunde. 8. Iar Simon Petru văzând aceasta, a căzut la genunchii lui Iisus şi i‑a zis: Du‑te de la mine, Doamne, că sunt om păcătos. 9. Căci spaima îl cuprinsese pe el şi pe toţi cei ce erau cu el, de pescuitul atâtor peşti pe care îi prinseseră. Tot aşa şi pe Iacob şi pe Ioan, feciorii lui Zevedeu, care erau tovarăşii lui Petru. Atunci Iisus a rostit către Petru: Nu‑ţi fie frică. De acum înainte vei fi pescar de oameni. 11. Şi trăgând bărcile la uscat, au lăsat totul şi au mers după el.ˮ

Pescuitul miraculos din Evanghelie în viziunea lui Rafael

Evangelistul Luca relatează şi el aceleaşi fapte, dar mai pe scurt, numind, între altele, Marea Tiberiadei, lacul din Galileea denumit de Luca prin celălalt nume, Genisaret. Este momentul în care, făcându‑i martori la un miracol, Iisus Hristos îi transformă pe umilii pescari galileeni în propovăduitori ai noii credinţe. Deveniţi „pescari de oameniˮ, ei îşi asumă misiunea de a „capturaˮ în „mrejeleˮ credinţei propovăduite de Marele Învăţător din Galileea sufletele semenilor lor şi de a edifica astfel Biserica lui Hristos.

Un alt moment din Evanghelii în care peştii joacă un rol simbolic important este numit de obicei „hrănirea miraculoasăˮ sau „înmulţirea pâinilorˮ. Evangheliştii Marcu (8‑1:9) şi Matei (15: 32‑38) relatează cum, ca un fel de prefigurare şi făgăduinţă a hranei euharistice, a pâinelui şi vinului jertfite de Mântuitor tuturor oamenilor la Cina cea de taină, Iisus Hristos preface cele şapte pâini şi cei câţiva peşti mici în hrană îndestulătoare pentru patru mii de bărbaţi, „afară de copii şi de femeiˮ.

Dacă în tradiţiiile populare româneşti Sfântul Petru (Sâmpietru pe numele lui străvechi, latinesc, precum Sfântul Nicolae este Sânnicoară, Sfântul Ioan este Sândzăni, Sfântul Dumitru este Sâmiedru, Sfântul Ilie este Sântilie, iar Sfântul Gheorghe este Sângiordz) este celebrat mai ales ca paznic al porţilor Raiului şi însoţitor al Domnului Iisus Hristos în călătoriile acestuia pe pământ, la popoarele occidentale, pe lângă postura de prim episcop al Romei, Sfântul Petru este văzut ca patron şi protector al pescarilor. Pescarii germani, de exemplu, se salută cu formula Petri heil, sintagmă obscură pentru majoritatea vorbitorilor şi cu conotaţii puternic arhaizante. Se simte, la rostirea acestor cuvinte, un fel de mireasmă arhaic‑rituală, cam ca pentru noi, românii, când auzim sau spunem formule precum bogdaproste (din slava veche: „Dumnezeu să ne ierteˮ), cârneleagă, la plural: cârnelegi, câşleagă, la plural câşlegi (din latineştile străvechi carnem ligat, respectiv caseum ligat), denumirile intervalurilor din posturile mari când se îngăduie credinciosului, miercurea şi vinerea, mâncarea de frupt.

Într‑o redare literală a celor două cuvinte germane, expresia ar însemna „a lui Petrus binecuvântare (să te însoţească)ˮ. Forma de genitiv latinesc a numelui propriu Petri sună foarte straniu pentru un vorbitor al limbii germane, pentru care numele actual al apostolului este Peter. La rândul lui, Heil, cuvânt ieşit din uz, folosit ca adverb, ca substantiv, sau ca interjecţie, înseamna în germana veche mai ales „sănătateˮ, „bunăstareˮ, „slavăˮ sau chiar „norocˮ. Undiţarii germani mai folosesc şi formula simetrică Petri Dank, adică „mulţumiri lui Petruˮ, mai ales la finalul partidei halieutice. Oricum, indiferent de cultură, neam sau limbă, pescarii cu undiţa sunt cam superstiţioşi şi se supără nevoie mare când vreun nepriceput le urează „baftăˮ sau „norocˮ la pescuit. Se preferă formule vagi, eufemistice, piezişe, sau chiar vulgar‑depreciative. La unii lipoveni am auzit cândva ни хвоста, ни чешуйки, adică „nici coadă, nici solziˮ. Cei mai mulţi dintre fraţii noştri de neam romanic par să fie mai puţin superstiţioşi, aşa că îşi urează senini „un bun pescuitˮ (fr. bonne pêche, ital. buona pesca, span. buena pesca, port. boa pesca). La noi s‑a răspândit printre pescarii amatori de la oraşe urarea eufemistică fir întins, nu mai veche de câteva decenii. În vremea copilăriei şi a tinereţii mele, nimeni nu spunea aşa ceva! Formula mi se pare un calc evident după expresia englezească tight lines, pe care au adoptat‑o şi unii nemţi: gespannte Leinen. Firul respectiv este, evident, struna undiţei, iar „întindereaˮ se referă fie la încordarea strunei în momentul în care „îţi trageˮ vreun peşte, fie la dibăcia cu care trebuie să „lanseziˮ montura, în aşa fel ca struna să fie atât de bine întinsă, încât să înregistreze şi să semnalizeze şi cea mai mică manevră a peştelui în jurul momelii tale. (Va urma)

Eugen Munteanu este profesor universitar doctor la Facultatea de Litere, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi