Cât pe ce ca Tudorel Toader să fie cel pus să depisteze un plagiat pe care chiar el l-a coordonat

EXCLUSIV: Ancheta privind plagiatul fostului vice al CSM se împiedică în hârtii la Iaşi

luni, 17 decembrie 2018, 02:50
2 MIN
 EXCLUSIV: Ancheta privind plagiatul fostului vice al CSM se împiedică în hârtii la Iaşi

Comisia de Etică a Univer­sităţii „Alexandru Ioan Cuza“ din Iaşi (UAIC) este acu­zată de membrii din conducerea institu­ţi­ei de învăţământ superior că ter­giversează acuzaţiile de plagiat în cazul tezei de doctorat a vice­preşedintelui Codruţ Olaru, care a fost schimbat chiar zilele trecute din funcţie, al cărui coordonator a fost prof.dr. Tudorel Toa­der, actual ministru al Justiţiei.

Conform surselor „Ziarului de Iaşi“, deşi plângerea este făcută de mai multe luni, nu s-a avansat deloc cu cercetările.

De când a preluat sesizarea, Comisia de Etică a conchis că membrii ei nu pot analiza teza de doctorat şi au solicitat Facultăţii de Drept să realizeze o comisie formată din trei persoane care să analizeze conţinutul şi plângerea şi să determine dacă este vorba sau nu de plagiat.

Însă abia acum, în decembrie, Facultatea de Drept a conştientizat că are trei membri care să aibă calitatea de conducă­tor de doctorat doar dacă îl adau­gă şi pe prof.dr. Tudorel Toader.

Prin urmare, au refuzat solicita­rea Comisiei de Etică şi i-au în­drumat pe aceştia să solicite avi­zul unei comisii externe, care, dat fiind faptul că este perioada sărbătorilor, poate dura încă o lună de zile până să fie determinată şi întrunită.

Despre presupusul plagiat al lui Codruţ Olaru a scris pentru prima dată jurnalista Emilia Şercan pentru publicaţia pressone.ro, menţionând că acesta „a plagiat de la cap la coadă în teza de doctorat (…) Niciun rând din cele aproape 250 de pagini ale tezei nu îi aparţine procurorului Olaru: întreg conţinutul este copiat din diverşi autori români sau din surse online“.

Codruţ Olaru a devenit doctor în drept pe 6 septembrie 2013, susţinând teza cu numele „Particularităţile criminalităţii organizate în România“.

La momentul susţinerii tezei, acesta era adjunct al procurorului general al României, dar a avut o carieră prolifică şi înainte, fiind în perioada 2007 – 2013, timp de două mandate, procuror-şef al DIICOT, fiind ulterior şi procuror militar, iar până zilele trecute, vicepreşedinte al Consiliului Suprem al Magistraturii.

Comentarii