EXCLUSIV: Un fost poliţist ieşean a murit alături de soacra sa într-un incendiu

duminică, 18 august 2019, 11:03
1 MIN
 EXCLUSIV: Un fost poliţist ieşean a murit alături de soacra sa într-un incendiu

Un fost poliţist judiciarist, Valeriu Bejinariu, şi-a găsit noaptea trecută sfârşitul într-un incediu. Alături de el a decedat şi soacra sa, Varvara Robu. 

Ei au fost găsiţi decedaţi de echipele de Poliţie şi Pompieri sosite la faţa locului în urma unui apel la 112 iniţiat la ora 00.30. Incediul s-a produs la casa bătrânească din localitatea Curături, comuna Ciurea. Barbatul a fost gasit asezat pe pat, iar femeia era intinsa pe jos.

Cei doi se aflau acolo pentru o serie de lucrări gospodăreşti, după cum precizează martorii. La locul incidentului au intervenit pompieri voluntari din cadrul Primăriei Ciurea, cât şi patru autospeciale din cadrul ISU Iaşi. Incendiul nu s-a extins şi la bunurile vecinilor, iar casa în care se aflau victimele a ars aproape în totalitate.Pompierii susţin că incendiul a fost cauzat de un scurt circuit. Valeriu Bejinariu s-a pensionat în urma cu circa doi ani din funcţia de şef al Investiţigaţiilor Criminale de la Secţia 1 Poliţie Alexandru cel Bun. Era unul dintre cei mai buni judiciarişti, spun foştii săi colegi.

Comentarii