(EXCLUSIV- VIDEO) A revenit Armata Roşie la Iaşi. De data asta, cu muzică bună

sâmbătă, 18 noiembrie 2017, 18:04
1 MIN
 (EXCLUSIV- VIDEO) A revenit Armata Roşie la Iaşi. De data asta, cu muzică bună

Marele Cor al Armatei Roşii susţine în această seară spectacolul “The Great Revival” la Teatrul Naţional din Iaşi, un concert emoţionant închinat memoriei membrilor Ansamblului Alexandrov care au pierit în accidentul aviatic de anul trecut.

Turneul este organizat de Asociaţia Culturală Mall 4 Art, în colaborare cu Camera de Cooperare Economică şi Culturală Româno-Rusă, sub egida Ambasadei Federaţiei Ruse în România. "Ochi Cernye", "Kalinka", "Smuglyanka", "Katyusha" şi alte piese celebre din repertoriul rusesc al Ansamblului răsună în acest spectacol, care aduce pe scenă 120 de staruri în uniformă, dansuri autentice şi o garderobă impresionantă.

În ultimii 30 de ani de activitate, Ansamblul Alexandrov a oferit peste 7.000 de reprezentaţii, în mai multe limbi, în faţa a peste 20 de milioane de spectatori entuziaşti. Corul are aproape 90 ani de existenţă, timp în care şi-a câştigat notorietatea pe plan internaţional.

 

Comentarii