Expoziţie Liviu Suhar la Palat

miercuri, 31 ianuarie 2018, 20:49
1 MIN
 Expoziţie Liviu Suhar la Palat

Lucrările artistului plastic Liviu Suhar vor putea fi admirate la Palatul Culturii începând de poimâine. Evenimentul expoziţional este organizat de Muzeul de Artă din cadrul Complexului Muzeal Naţional „Moldova“ Iaşi. Colecţia de pictură prezentată în cadrul acestei expoziţii cuprinde lucrări din mai multe etape de creaţie ale artistului, alături de cele 40 de tablouri pe care Liviu Suhar le-a donat Muzeului de Artă. Suhar a absolvit Institutul de Arte Plastice „Ion Andreescu“ din Cluj, iar din 1968 expune constant lucrări de pictură şi desen în expoziţii personale, de grup şi colective, creaţiile sale regăsindu-se atât în colecţii private în ţară şi în străinătate, cât şi în colecţiile unor importante instituţii muzeale din România.

 

A fost decan al Facultăţii de Arte Plastice, Decorative şi Design din cadrul Universităţii de Arte „George Enescu“ Iaşi, a realizat stagii de studii şi cercetare ştiinţific în cadrul unor universităţi europene din Madrid şi Barcelona, apoi între 1993 – 2006, a fost membru al Consiliului Naţional de Evaluare, Acreditare pentru Artă şi Arhitectură. În prezent este membru al Uniunii Artiştilor Plastici din România – Filiala Iaşi. Vernisajul expoziţiei va avea loc joi, de la ora 17, la Palatul Culturii, în spaţiul Muzeului de Artă. 

 

 

Comentarii