De Business

Punem punctul pe știi

Faci proiecte pentru NASA la Iaşi şi poţi încerca un bolid Tesla

joi, 11 octombrie 2018, 01:50
2 MIN
 Faci proiecte pentru NASA la Iaşi şi poţi încerca un bolid Tesla

Iaşul se va număra anul acesta printre cele 200 de oraşe din lume unde se va organiza competiţia internaţională NASA Space Apps Challenge, în România aceasta având loc în doar patru oraşe. Competiţia invită 300 de participanţi cu spirit vizionar din Iaşi, Bucureşti, Cluj şi Timişoara să creeze soluţii inovative.

Evenimentul se desfăşoară sub egida Agenţiei Aerospaţiale Americane (NASA), iar la Iaşi va avea loc în spaţiul de co-working FabLab, din Tudor Vladimirescu. Cei interesaţi se pot înscrie direct pe site-ul competiţiei zilele acestea, deoarece aceasta va avea loc în perioada 20-21 octombrie. Competiţia se adresează oricărui programator, om de ştiinţă, designer, storyteller, creator, constructor, specialist software sau entuziast privind ştiinţa care se poate implica în rezolvarea provocărilor propuse de NASA.

Pot participa şi elevi, studenţi, organizatorii neimpunând limite de vârstă. Tema generică a ediţiei din acest an este „Pământul şi Spaţiul!”. „Participanţii vor forma echipe care vor începe să dezvolte proiectele sâmbătă dimineaţa, 20 octombrie, pe care trebuie să le finalizeze până în după-amiaza zilei de duminică, 21 octombrie. Echipele înregistrate sunt aşteptate să îşi aducă propriile echipamente pentru a lucra la proiecte. Echipele preselectate vor avea la dispoziţie până la o săptămână să creeze câte un video de 30 de secunde prin care să îşi prezinte proiectul. Finaliştii pentru premiile globale vor fi anunţaţi în maxim şase săptămâni după concursul local, iar NASA va anunţa marele câştigător în ianuarie 2019”, a precizat Raluca Munteanu, Creative Director. Totodată, participanţii vor concura şi pentru experienţa Tesla, oportunitatea de a conduce masina Tesla Premium pentru 2-3 ore alături de proprietarul acesteia, antreprenorul Bogdan Gheorghiu.

SpaceApps este un program inovator de incubare al NASA organizat anual începând cu 2012 în hub-uri din întreaga lume. În 2017 a fost organizată cea mai amplă ediţie cu peste 25.000 de participanţi de pe şase continente din 187 de oraşe, care au dezvoltat şi au depus peste 2.000 de proiecte pe durata evenimentului ca răspuns la provocările propuse de NASA. 

 

 

Publicitate și alte recomandări video

Comentarii