Femei fatale

Statui dărâmate, filme cenzurate, librării incendiate, discursuri vituperante… etc. Imediat, înţelepţii anului 2020 au făcut trimitere la fascism şi comunism, două regimuri de teroare, ce-şi articulau ideologia devastatoare taman pe acţiuni de felul celor de mai sus.

Şi, totuşi, şicane la adresa libertăţii de expresie au existat dintotdeauna, chiar şi în sânul celor mai democrate state ale lumii. Victime le-au căzut oameni de toate felurile. Un exemplu mai puţin ştiut este cel al scriitorului de romane poliţiste, britanicul Rene Lodge Brabazon Raymond (1906 – 1985), cunoscut în literatura de gen mai ales sub numele James Hadley Chase.

Tradus şi la noi încă înainte de 1989, în celebra colecţie „Enigma”, cu două titluri : „Totul se plăteşte” şi „Morţii nu vorbesc”, cărora după 1990 li s-au adăugat alte câteva zeci, Chase şi-a atras rapid aprecierea cititorilor autohtoni de policieruri. Reţeta sa preferată era pe cât de simplă, pe atât de palpitantă. Cel mai des, un bărbat aflat într-o cumplită jenă financiară, dar cu un indubitabil lipici la femei frumoase, dorind să se îmbogăţească peste noapte, într-un mod ilegal, evident, intra în încurcături dintre cele mai teribile, din care îi era imposibil să mai iasă. De regulă, acţiunea se petrece în Statele Unite ale Americii.

Cu toate acestea, Chase s-a bucurat de un succes fenomenal nu în SUA, ci în Europa, francezii făcând o adevărată pasiune pentru el. Filmul „Eva”, cu Jeanne Moreau în rolul principal, s-a turnat după un scenariu semnat JHC. Şi italienii l-au ecranizat de mai multe ori, dar producţiilor cinematografice europene le lipsea exact acea dimensiune americană – vastă, sălbatică şi aventuroasă – la care britanicul ţinea atât de tare.

Deşi autorul a fost publicat şi peste ocean, în milioane de copii, un adversar neaşteptat i-a ridicat permanent piedici în calea recunoaşterii depline. Acest inamic redutabil a pus presiune pe edituri, cerând topirea cărţilor, l-a criticat în adunări publice, l-a înjurat în presă – hărţuindu-l aşadar fără încetare, până l-a făcut să părăsească SUA pentru a se stabili în Elveţia, unde a şi murit. Fire sensibilă, ca mai toţi scriitorii de policieruri, Chase şi-a înecat amarul în băutură. Alţii spun că în alcool îşi găsea de fapt inspiraţia.

În cazul în care nu aţi ghicit, personajul negativ în enigma de faţă a fost reprezentat nu de mafie, ci de mişcarea feministă americană! Dar ce i-o fi căşunat pe bietul Brabazon?! Păi, chestiunea stă în felul următor: aproape de fiecare dată, eroul o încurca din pricina unei femei incredibil de sexy. În mai toate romanele lui Chase, urmaşa Evei era cea care, vânturându-i prin dreptul buzelor mărul savuros al bogăţiei, îl făcea pe fiul lui Adam să se abată de la calea cea dreaptă. Descrise mereu ca nişte vampe – le simţeau parfumul şi senzualitatea explodând din paginile cărţilor! – personajele feminine aveau incredibila putere de a transforma şi cel mai cinstit bărbat într-un infractor. Chiar şi când eroul, printr-un uluitor exerciţiu de voinţă, reuşea să evadeze din chingile dezastrului şi promiscuităţii, femeia fatală reapărea şi fie îl corupea încă o dată, fie îl şantaja. Rareori, sărmanul bărbat reuşea să se salveze. Nu ştiu de ce, dar eu ţineam întotdeauna cu el.

Jignite până în străfunduri de această viziune misogină (?) a lui Chase (care a avut totuşi o singură soţie, pe care a iubit-o până la moarte), feministele americane i-au cerut capul pentru a-l expune ca trofeu pe altarul democraţiei deviante. Dacă lui JHC i s-ar fi dedicat o statuie în vreo localitate din SUA sunt convins că azi monumentul ar fi fost vandalizat de protestatarii indignaţi. Cei mai mulţi, inculţi şi neadecvaţi. Dar şi ficţiunea trebuie să respecte canoanele politicii corecte. De mâine, nu vă mai legaţi de piţipoance!