Femeie condamnată la opt luni cu suspendare pentru că a condus după ce a băut whisky la Tikki Village

marți, 26 septembrie 2023, 01:50
1 MIN
 Femeie condamnată la opt luni cu suspendare pentru că a condus după ce a băut whisky la Tikki Village

După o seară de distracție îmbibată în alcool, o ieșeancă s-a urcat la volan pentru a ajunge acasă. Poate nu ar fi atras atenția polițiștilor dacă nu călca accelerația prea puternic pe străzile înguste din Moara de Vânt.

Diana Rotaru mersese în seara zilei de 5 iunie 2021 la clubul Tikki Village, mașina în care se afla fiind condusă de un prieten. A rămas acolo până în jurul orei 2.00, bând, după propriile declarații, 150 ml de whisky.

La întoarcere, deși era băută, s-a urcat ea la volan, plecând spre Tătărași. Pe Moara de Vânt, în apropiere de intersecția cu strada Constantin Ramadan, ea a fost oprită de polițiști. Automobilul pe care îl conducea avea o viteză de 96 km/h, aproape dublu față de limita legală. Aparatul alcooltest a indicat o concentrație de 0,54‰ alcool pur în aerul expirat, iar analizele ulterioare au stabilit alcoolemia femeii la 1,39‰ în sânge.

Rotaru a fost trimisă în judecată pentru conducerea unui autovehicul sub influența alcoolului. Și-a recunoscut fapta, ceea ce i-a adus o reducere a limitelor pedepsei cu o treime.

Magistrații Judecătoriei au luat în considerare circumstanțele personale ale șoferiței, aflându-se în continuarea studiilor și neavând antecedente penale. Judecătorii au optat pentru minimul de pedeapsă, respectiv 8 luni de închisoare, dar cu suspendarea executării pe durata unui termen de supraveghere de 2 ani. Sentința nu este definitivă, ea fiind contestată de șoferiță. Curtea de Apel urmează să se pronunțe la începutul lunii noiembrie. 

Comentarii