Finanţare de la Guvern pentru aparate sofisticate văzute de medicii tineri din Iaşi care s-au şcolit prin Occident

marți, 23 iulie 2019, 01:52
2 MIN
 Finanţare de la Guvern pentru aparate sofisticate văzute de medicii tineri din Iaşi care s-au şcolit prin Occident

Valoarea achiziţiilor noi de la Maternitatea „Elena Doamna” este de 2,6 milioane lei. O parte din echipamente sunt unice în Moldova, şi vor ajunge în spital la solicitarea medicilor care le-au  stagii în Occident 

Maternitatea „Elena Doamna” din Iaşi a primit aprobarea de la Ministerul Sănătăţii pentru achiziţionarea de aparatură medicală în valoare de aproximativ 2,6 milioane de lei. Conform conducerii unităţii medicale, o parte dintre echipamente sunt unice în Moldova, şi vor ajunge în spital la solicitarea medicilor care le-au folosit în timpul unor stagii din străinătate. „O parte din aceste echipamente au fost cerute de domnul doctor Tudor Buţureanu, ca urmare a faptului că le-a văzut şi folosit în Franţa şi Statele Unite. Avem medici tineri, pregătiţi în afara ţării, cu stagii de trei ani de zile, în institute mari, de renume internaţional, care văd tehnologii şi aparatură de ultimă generaţie şi o solicită spitalelor din România. Mă bucură că există posibiltiatea să le punem la dispoziţie aceste echipamente, ceea ce înseamnă că pacienţii români vor beneficia de informaţiile şi noutăţile medicilor”, a precizat dr. Gabriel Martinescu, managerul unităţii medicale.
 
Mai exact, instrumentele unice în această zonă sunt o unitate de electrochirurgie pentru histeroscopie, dar şi două rezectoscoape. Pe lângă acestea, urmează ca maternitatea să fie dotată cu sistem de suport respirator, masă reanimare neonatală cu modul resuscitare, monitoare funcţii vitale, sistem complet tip gheată pentru masă operaţie ginecologie, patru aspiratoare chirurgicale, instalaţie radiodiagnostic mobilă pentru radiografierea nou-născuţilor, sistem fototerapie, dar şi alte echipamente medicale. 
 
 „Unitatea de electrochirurgie permite disecţia şi sigilarea vasculară în chirurgia minim invaviză, fiind un fel de pensă care face coagulare şi tăiere simultan. Rezectoscoapele de ultimă generaţie sunt pentru histeroscopia operatorie (n.r. – examinare vizuală a cavităţii uterine cu ajutorul unui instrument special). Noua tehnologie va contribui la desfăşurarea intervenţiilor laparoscopice dificile pentru patologia benignă, de exemplu pentru fibroame de mari dimensiuni, endometrioză etc. Astfel, intervenţiile vor fi mult mai rapide, iar doamnele se vor recupera într-un timp mai scurt”, a explicat dr. Tudor Buţureanu, medic specialist obstetrică-ginecologie în cadrul unităţii medicale. Echipamentele medicale sunt aşteptate să ajungă în maternitate până la finalul acestui an. 

Comentarii