Caută 
1 MIN
Şi îmi zice nana într-o bună zi: „Măi, Radule, eu am să te ajut”. Eu, în gândul meu – „Ei, a îmbătrânit nana, săraca, vorbeşte gura fără ea”. Dar mama, după ce i-am povestit, mi-a zis: „Să ştii că Ileana o să te ajute. Că ea când promite ceva, se ţine de cuvânt”. Eram destul de sceptic în această privinţă, dar iată ce s-a întâmplat.
În altă bună zi vine băiatul nanei cu maşina (pe atunci nu erau telefoanele astea, dragii moşului!) şi mă anunţă: Să mă prezint în ziua de cutare, la ora cutare, la Inspectorat, la Tovarăşa Inspectoarea-şefă. Merg cum mi s-a spus în audienţă la Inspectoarea-şefă şi în zece minute mi s-a rezolvat transferul. Mânca-l-ar boala, că multe dureri de cap mi-a dat!
Merg eu fericit să-i comunic nanei. Lumea îmi părea mai frumoasă. În tramvai toate femeile îmi păreau numai sofii loren şi claudii cardinale la un loc, vedetele de atunci, iar domnişoarele erau mai ceva ca Marylin. Până şi babele erau un fel de Olga Tudorache, mai vânjoase. Cât despre bărbaţi, pfui! Cerşetorii erau mai grozavi ca Puiu Călinescu, care făcea furori pe atunci!
Merg la locuinţa nanei de pe strada Doctor Savini, păşesc victorios pe trotuarul din cărămizi roşii, de la nivelul solului, abia răsărit din iarbă, care-mi plăcea atât de mult, şi îi comunic încă din prag bucuria mea. Dar adaug: „Păcat că pentru Maria (soţia) nu am rezolvat nimic.” Dar nana îmi zice: „Măi, Radule, nu fi fraier! Tu du-te din nou la inspectoare şi cere post şi pentru Maria.” „??!!” „Că inspectoarea nu ştie că pila-i numai pentru tine. Inspectoarea ştie că tu eşti pilosul primului-secretar al judeţului şi atâta. Şi o apucă tremuriciul când ştie asta”
Zis şi făcut! Luminat de aceste zise, merg iarăşi în audienţă la inspectoare. Fac abstracţie de profesoarele, care dârdâiau pe hol, venite şi ele în audienţă cu cea mai bună rochiţică din dotare, tremurând şi bâlbâind textul-doleanţă pe care urmau să-l procitească pe de rost inspectoarei, şi intru impetuos (mă rog, cât puteam de impetuos). Când mă vede, inspectoarea exclamă, bătând din palme ca ultima precupeaţă în piaţă, către un inspector care stătea lângă ea: „Ei, n-am spus eu că o să vină şi pentru nevastă-sa?” „D-apoi cum să nu vin, Doamna Inspectoare!… Dacă nu se poate…” mai adaug şi mă prefac că plec. Fiind pilos, îmi permiteam acum s-o fac pe-a căposul. Căci pila te face tam-nesam mai subtil, mai dăştept, ţi se înalţă gâtul mai filosofic, mai cu ifose, domle, mai curajos şi mai jemanfişist!
Şi o iau spre uşă, cum spuneam. Dar inspectoarea îmi strigă: „Stai aşa!”. Şi îmi arată o hartă a judeţului, care era chiar deasupra uşii de la intrare: „Plugari îţi convine?” Ştiam de Plugari de la o verişoară, ea şi soţul ei erau repartizaţi acolo, vai de capul lor! E chiar la capătul judeţului. „Nu se poate, Doamna inspectoare, Plugari e la dracu-n praznic”. „Atunci Osoi îţi convine?” Osoi era mai aproape şi, oricum, nu puteam să întind coarda prea mult şi să o refuz şi a doua oară: „Îmi convine”.
Şi iaca aşa ne-am transferatără.
Radu Părpăuţă este scriitor, traducător şi publicist
Îți recomandăm
