Fosta clădire UPA, renovată de UMF cu fonduri europene. Banii investiți vor fi rambursați

joi, 18 octombrie 2018, 01:58
2 MIN
 Fosta clădire UPA, renovată de UMF cu fonduri europene. Banii investiți vor fi rambursați

UMF a obţinut o finanţare POR, echivalentul a peste 5,5 milioane de euro, pentru proiect.

Universitatea de Medicină şi Farmacie „Grigore T. Popa“ din Iaşi (UMF) a obţinut o finanţare de aproximativ 26 de milioane de lei, circa 5,58 de milioane de euro, pentru proiectul „Recompartimentarea, modernizarea spaţiilor de învăţământ, cu păstrarea funcţionalului existent“, menit pentru clădirea Asclepios, fostul sediul al Universităţii „Petre Andrei“ din Iaşi, clădirea de 13 etaje de pe str. Ghica Vodă.

Proiectul vine ca o confirmare a lucrărilor pe care UMF deja le-a demarat în corpul respectiv de clădire, iar universităţii îi vor fi rambursate sumele deja investite şi va finaliza lucrările cu fonduri europene, fiindcă proiectul este finanţat de Uniunea Europeană pe axa prioritară 10 – Îmbunătăţirea infrastructurii educaţionale, prin Programul Operaţional Regional 2014-2020 (POR).

„Am început refacerea clădirii din fonduri proprii şi, între timp, deschizându-se linia pe POR, am depus un proiect care a fost evaluat în ultimele cinci luni de zile. Ne vom recupera banii investiţi deja, pe care îi vom investi într-un alt proiect al universităţii, şi vom finaliza lucrările la clădire“, a declarat prof.dr. Viorel Scripcariu, rectorul UMF Iaşi.

Acesta a mai precizat că până în prezent UMF a investit circa două treimi din suma respectivă din fonduri proprii în renovarea clădirii care va avea ca destinaţie un nou corp al UMF cu spaţii didactice.

Proiectul a fost început în 2014 şi, în opinia rectorului, i s-ar fi putut da o altă abordare, acolo putând fi mutată integral o facultate, fie cea de Medicină Dentară, fie cea de Bioinginerie.

„Sunt şase amfiteatre, o aulă mare, avem spaţii multiple de învăţământ, vor fi mai multe zone de activitate didactică, un alt corp al universităţii. Eu aş fi mutat acolo o facultate, dar lucrările nu au fost pregătite din timp pentru asta, aşa că acum va fi probabil o partea a Facultăţii de Medicină Generală acolo“, a completat rectorul.

Proiectul a fost aprobat şi va intra în perioada următoare în faza de contractare.

Comentarii