FOTBAL – Democraţie totală la Poli: un antrenor abia angajat la juniori taxează condiţiile de la club

miercuri, 02 noiembrie 2022, 02:50
2 MIN
 FOTBAL – Democraţie totală la Poli: un antrenor abia angajat la juniori taxează condiţiile de la club

Libertatea de exprimare este pusă la mare preţ de Politehnica Iaşi, grupare la care fiecare face orice îl taie capul. După ce antrenorul principal al echipei de seniori, Leo Grozavu, a avut numeroase aprecieri critice, publice, la adresa modului în care s-a lucrat la club în ultima perioadă, şi un antrenor de la Centrul de Copii şi Juniori a taxat peisajul existent în Copou. 

Abia angajat în acest an, Ciprian Brighiu a făcut trimitere  pe pagina lui de facebook, într-o postare cu multe greşeli de ortografie, la condiţiile pe care formaţia pe care o pregăteşte, de juniori sub 16 ani, le are în comparaţie cu 95% dintre echipele cu care se luptă. Brighiu a mai spus că au fost ziarişti care au “dat” în copiii pe care-i antrenează, deşi acest lucru nu s-a întâmplat.

Antrenorul amintit, care a intrat în istorie ca fiind tehnicianul cu cel mai sever eşec de la înfiinţarea clubului, 0-16 la Bacău, era euforic ca urmare a faptului că echipa sa, formată de alţi colegi de breaslă, a prins ultimul loc calificant în play-off-ul Seriei 1 din Liga Elitelor, VI. Drept urmare, Iaşul, care are în palmares şi calificări la turneele finale ale competiţiilor juvenile, ba chiar şi un titlu de campioană naţională la juniori A, cucerit în 1993, va fi în primele 24 de echipe din ţară la categoria de vârstă amintită.

Primele două formaţii de juniori ale Politehnicii, care activează în competiţii mult mai puternice, cu doar 24 de cluburi (jumătate ca la under 16), au ratat calificările în play-off, urmând a juca în play-out.

În Liga de Tineret, gruparea pregătită de Adi Cotan s-a situat pe locul VII în Seria Est la finalul sezonului regulat, în timp ce în Liga Elitelor under 17, jucătorii pregătiţi de Bebe Manole s-au clasat pe poziţia a X-a în Seria Est după prima fază a competiţiei. Ambele serii amintite sunt alcătuite din 12 formaţii.

La Liga Elitelor under 15, unde sunt 16 serii, Politehnica (antrenor, Mihai Drăgoi) a pierdut acasă ultimul meci disputat, 0-2 cu LPS Iaşi. După trei runde, Poli e pe IV, cu 3 puncte, într-o serie formată din şase grupări, în timp ce LPS e pe II, cu 6 puncte.

Trecând la fotbalul feminin, în etapa a V-a a Ligii a III-a Politehnica a remizat acasă, 1-1 cu Estera Țifești. Poli e pe III în Seria 2 a eşalonului trei, care conţine şase formaţii. 

Comentarii