FOTBAL – Grozavu, mulţumit! O nebuloasă la Poli: cum va fi acoperit postul de jucător sub 21 de ani?

miercuri, 05 iulie 2023, 01:52
3 MIN
 FOTBAL – Grozavu, mulţumit! O nebuloasă la Poli: cum va fi acoperit postul de jucător sub 21 de ani?

Politehnica Iaşi continuă cantonamentul de la Bansko, din Bulgaria, care a început lunea trecută şi se va încheia vineri.

Aproape de finalul celui de-al doilea stagiu de pregătire centralizată a verii, antrenorul Leo Grozavu s-a declarat satisfăcut de nivelul atins de echipă. Tehnicianul s-a arătat mulţumit chiar şi după eşecul cu Radnicki Niş, 1-2 (1-1), înregistrat luni seara, în al patrulea test al verii, pe care l-a apreciat a fi un meci foarte bun.

„Mulţumit de cum s-au prezentat jucătorii. Se observă o evoluţie, uşor-uşor se cristalizează un prim 11. Lucrurile pozitive sunt mai multe decât cele negative. Suntem într-un moment în regulă ca pregătire, mai avem până la ora primului joc.

Mai mult ca sigur că în primele patru-cinci etape vor fi probleme, până ne vom regăsi ca ritm de joc, pentru că una e să joci meciuri amicale, alta e să joci meciuri oficiale.

Facem greşeli, pe undeva inerente, mulţi dintre ei nu ştiu ce înseamnă nivelul primei ligi, însă, uşor, uşor, ne punem pe picioare” a spus tehnicianul.

Deşi lucrează cu nu mai puţin de 32 de jucători în Bulgaria, tehnicianul mai vrea şi alţi fotbalişti: „Mai avem nevoie de jucători care să vină şi să întărească lotul, pentru că în momentul de faţă stăm într-un grup oarecum restrâns”.

Reamintim, Politehnica mai are dreptul să transfere încă trei jucători peste 21 de ani.

În ceea ce-i priveşte pe fotbaliştii sub 21 de ani, Grozavu a spus că „avem mulţi jucători tineri care nu-s încă de nivelul primei ligi”.

Foarte probabil, la întoarcerea acasă se va renunţa la mulţi dintre tineri. Deşi a lăsat o impresie bună, portarul Ionuţ Ailenei, împrumutat de la Sporting Juniorul Vaslui, va fi dat la o altă echipă, la care să fie titular. Apoi, după ce va mai fi adus un stoper, fundaşii centrali Dragoş Ungurenaşu şi Alexandru Azoiţei vor fi, foarte probabil, împrumutaţi şi ei, situaţie în care s-ar putea afla şi atacanţii Bogdan Istratie şi Antonio Dumitru. În ceea ce-i priveşte pe orădenii George Cherman şi Cosmin Gheorghiţă, reţinerea lor în lot va depinde şi de pretenţiile pe care le va avea FC Bihor.

Astfel, la ora actuală, în pole-position pentru ocuparea postului care să acopere regula jucătorului născut în 2002 sau mai mic ce trebuie folosit pe tot parcursul unui meci de primă ligă sunt Ştefan Ştefanovici, Răzvan Mogoş şi George Dragomir, variantele de avarie fiind juniorii Diego Fărcaş şi Alex Hrib.

Interesant este că Grozavu nu merge pe reţeta la modă din fotbalul românesc, modă pe care şi Poli a urmat-o în sezonul trecut, cu doi-trei jucători „under” pe acelaşi post. Ştefanovici e fundaş stânga, Mogoş e inter, Dragomir – mijlocaş ofensiv, la fel ca Hrib, iar Fărcaş e închizător. Tehnicianul şi-a motivat alegerea prin faptul că adversarii nu vor fi siguri astfel, înainte de partide, în ce zonă a terenului va apărea jucătorul tânăr al Politehnicii.

Echipa ieşeană va susţine mâine ultima partidă de verificare a verii, foarte probabil cu FC Krumovgrad (Bulgaria 1), şi va debuta în noul sezon al Ligii I săptămâna viitoare. Partida de la Cluj, contra CFR, din runda inaugurală, nu se va mai disputa vineri, cum a fost anunţat iniţial, ci sâmbătă, 15 iulie, de la ora 21:30.

FOTO: Politehnica Iași/Facebook. Jucătorii ieșeni, în u

Comentarii