FOTBAL – Politehnica, dezlănţuită pe piaţa transferurilor. Mai mulţi jucători cunoscuţi, aduşi în ultimele două zile

joi, 27 iulie 2023, 01:50
3 MIN
 FOTBAL – Politehnica, dezlănţuită pe piaţa transferurilor. Mai mulţi jucători cunoscuţi, aduşi în ultimele două zile

Politehnica Iaşi a explodat în această săptămână pe piaţa transferurilor. Ultima mutare a Politehnicii este foarte probabila achiziţionare a mijlocaşului Mihai Cătălin Bordeianu (FOTO), care miercuri, la ora închiderii ediţiei, era la un pas de a semna cu Iaşul.

Născut pe 18 noiembrie 1991 la Flămânzi, Bordeianu s-a consacrat la FC Botoşani, unde a ajuns în 2011, de la Ceahlăul Piatra Neamţ. Fotbalistul a aparţinut de gruparea botoşăneană până în ianuarie 2018 (în acest interval a jucat, sub formă de împrumut, şi la Dorohoi, din ianuarie 2012 până în vara lui 2014), când a fost cumpărat de CFR Cluj.

În octombrie 2020, ardelenii l-au vândut pe Bordeianu pentru 1,2 milioane euro în Arabia Saudită, la Al-Qadsiah, însă jucătorul nu s-a adaptat şi a revenit la CFR. În această lună, mijlocaşul amintit a trecut la cealaltă echipă clujeană, Universitatea, de care s-a despărţit însă miercuri.

Bordeianu are 193 de meciuri în prima ligă şi patru la echipa naţională.

Marţi, Poli a semnat contracte cu stoperul guatemalez Nicolas Samayoa (Comunicaciones), fundaşul dreapta Claudiu Belu-Iordache (Rapid Bucureşti) şi mijlocaşul Andrei Ciobanu (Rapid Bucureşti). Toate aceste tranzacţii au fost anticipate, în exclusivitate, de ziaruldeiasi.ro.

Dacă şi Bordeanu va fi înregimentat, Politehnica va fi nevoită să rezilieze contractul unui jucător pentru ca toate aceste achiziţii să poate fi trecute pe lista A.

Acest lucru este generat de faptul că Politehnica plăteşte un tribut aspru modului în care s-a lucrat în ultimii ani la Centrul de Copii şi Juniori, echipa din Copou neavând vreun jucător în lot produs în propria pepinieră! Pentru aceasta, ar fi trebuit ca fotbalistul să fi fost legitimat minimum trei ani în perioada în care a avut o vârstă între 12 şi 21 de ani. Trebuie precizat că nici Ianoş Brînză, despre care s-a spus că ar putea fi asimilat ca jucător produs de Poli, nu mai îndeplineşte criteriile, aşa cum s-a anunţat iniţial. Drept urmare, portarul amintit nici nu a mai fost trecut pe lista A, el urmând a părăsi Politehnica.

Chiar şi aşa, prin venirea lui Samayoa, Belu, Ciobanu şi, dacă se concretizează, a lui Bordeanu, Poli va depăşi cu un fotbalist limita maximă de jucători formaţi în afara clubului care pot fi trecuţi pe lista principală, 21 (dintre aceştia opt trebuie să fie români, iar dintre străini maximum trei pot fi extracomunitari), celelalte patru locuri, rezervate celor din propria pepinieră, fiind irosite!

Drept urmare, şefii lui Poli au demarat deja discuţiile de reziliere a contractului lui Christ Kouadio, mai ales că acum mai sunt încă doi fundaşi dreapta în lot, Martac şi Belu.

Foarte probabil, vor mai fi însă şi alte achiziţii făcute de Politehnica până în septembrie, când se încheie campania de transferări, astfel că cei care au prins lista A în startul sezonului nu sunt siguri că vor şi rămâne în Copou. Reamintim, pe lista B pot fi trecuţi un număr nelimitat de jucători care îndeplinesc regula de a fi selecţionabili la naţionala de tineret a României.

Comentarii