(FOTO) Povestea cişmelelor uscate din Iaşi. Primii bani europeni îngropaţi în judeţ

La sfârşitul anilor ’90, goana după fonduri europene era mai aprigă decât astăzi. Ce-i drept, banii erau foarte puţini, iar Uniunea Europeană fixase cât se poate de precis destinaţia lor. Drept urmare, când apărea un program de finanţare, începea galopul birocratic pentru obţinerea finan­ţării.

Aşa a debutat şi Programul SAPARD, unul dintre cele trei instrumente de pre­aderare care s-au adresat ţărilor candidate la primirea în UE. Dacă PHARE, cel mai vechi dintre ele, viza politicile de coeziune şi eficientizarea administraţiei publice, iar ISPA, cel mai nou, se referea la proiecte de infrastructură în domeniul transporturilor şi al protecţiei mediului, SAPARD avea în obiectiv agricultura şi dezvoltarea rurală.

A fost, de altfel, singurul program în care statele candidate au primit responsabilităţi depline în ceea ce priveşte gestionarea proiectelor de investiţii, de la selectare până la efectuarea plăţilor. Mai precis, prin Decizia 638/ 31 iulie 2002, Comisia Europeană a cedat managementul Progra­mului SAPARD autorităţilor de resort din România.

Atunci a fost înfiinţată Agenţia SAPARD – în urma căreia a rămas azi doar un site de promovare a serviciilor de asistenţă în completarea şi depunerea dosarelor pentru finanţare europeană nerambur­sabilă.

Drumuri şi reţele de apă

A doua jumătate a anului 2002 a fost un vârf de depunere a aplicaţiilor pentru UE. În Iaşi, 38 dintre cele 93 de comune au accesat fonduri SAPARD. Mai inspiraţi, cei mai mulţi primari au direcţionat banii în refacerea şi modernizarea unor drumuri locale.

Printre comunele respective se numără Erbiceni – care a primit cea mai mare sumă, 998.124 euro – Ţuţora (unde drumul refăcut în 2004 urmează să fie modernizat anul viitor), Horleşti, Sireţel, Lungani, Roşcani, Dumeşti, Bălţaţi, Costu­leni şi Belceşti. Altele, 11 la număr, au optat pentru reţele de alimentare cu apă: Ipatele (care a primit 964.392 euro), Plu­gari, Focuri-Fântânele, Victoria, Deleni, Gropniţa, Bivolari etc.

În perioada decembrie 2004 – octombrie 2006, toate aceste proiecte – concretizate în reţele de aduc­ţiune şi cişmele stradale – au fost finalizate şi inaugurate cu obişnuita ceremonie la finalul căreia se tăia o panglică.

Toată lumea lua apă, dar nu o plătea nimeni

De fapt, la Focuri n-au fost bani SAPARD, dar, la fel ca peste tot, rezultatul – adică apa – n-a durat mult. Iar acesta este cel mai fericit caz. „La noi au fost bani de la Guvern. Au funcţionat cam un an. Când am venit eu, în 2004, erau închise“, ne-a povestit primarul Vasile Macovei. De altfel, cele mai multe cişmele au fost de­montate, lăsând loc modernizării căilor de acces şi construirii trotuarelor şi rigolelor.

„Cişmelele poate că erau bune, dar toată lumea lua apă şi nu plătea nimeni. Când am venit eu la Primărie, în 2004, am găsit o datorie de vreo sută de milioane (aprox. 25.000 de euro, n.r.) numai la apă“, ne-a explicat primarul din Focuri ce a însemnat acel proiect pentru comunitate. Astăzi, peste jumătate din numărul gospodăriilor sunt racordate la reţeaua Apavital.

Hoţii de cişmele

La Ţigănaşi, deşi sunt montate pe conducta de apă potabilă, „cişmelele-SA­PARD“ nu funcţionează. „Sunt închise toate. Avem cam 20 de cişmele, dar niciuna nu funcţionează“, ne-a spus primarul Iulian Chirilă. Motivul invocat este acelaşi: cineva trebuie să plătească apa consumată, iar primăria din localitate nu poate să-şi asume această cheltuială.

La Ţibăneşti, primăriţa Aurica Cobuz începuse construirea unei reţele stradale de alimentare cu apă încă din 1997.

„Era un proiect de alimentare cu apă a satelor – dar unul destul de prost, pentru că nu includea şi partea de canalizare. Am ridicat problema, de ce alimentare cu apă fără canalizare? Ne-au dat banii şi s-a făcut aducţiunea de apă pentru satele Răsboieni şi Glodenii Gândului. Condiţia era ca, timp de doi ani, cişmelele să funcţioneze, dar consumul să fie suportat de primărie“, ne-a explicat primăriţa din Ţibăneşti.

Ea a adăugat că aducţiunea a fost construită până la urmă, dar că cişmelele nu au fost puse în funcţiune. Abia acum în cele două sate se finalizează construirea reţelei de canalizare. Cât priveşte cişme­lele, o parte au şi dispărut, furate de cule­gătorii de fier – cum îi numeşte primăriţa pe cei care le-au luat. „În ţara asta, o să ajungem în câţiva ani să căutăm o bucăţică de fier cum căutăm acum aurul. Nu-i de râs“, a mai spus ea.

De ce n-au funcţionat

„Niciuna din aducţiunile făcute pe SAPARD nu funcţionează, chiar dacă tehnic toate sunt în regulă. Lipseşte un operator autorizat care să opereze efectiv sistemele“, explica Radu Mihăileasa la mijlocul anului 2005, puţin după ce fusese numit director tehnic al Biroului Regional SAPARD.

Pe de altă parte, calitatea apei trebuia să fie garantată de cineva, mai ales că în trei comune concentraţia de nitriţi depăşea cu mult limita admisă. Dar de cine?

„Noi ne-am chinuit 8 luni să obţinem autorizaţiile necesare, cu toţi specialiştii pe care îi avem şi cu toate că livrăm apă de zeci de ani. Cum putea o comună să facă acelaşi lucru, câtă vreme le lipsesc specialiştii, le lipseşte experienţa, le lipseşte totul?“, întreba, la acea vreme, Ion Toma, managerul Regiei Autonome Judeţene Apă-Canal, astăzi SC Apavital SA.

Confruntate cu problemele postfinan­ţare, cele 11 comune s-au hotărât în cele din urmă să înfiinţeze o asociaţie şi să încredinţeze administrarea reţelelor, prin contract, regiei furnizoare de apă. Astăzi, cişmelele, atâtea câte au mai rămas, sunt conectate la conductele Apavital.

Însă, deşi nu dau un strop de apă, „vestigiile“ primului proiect derulat cu fonduri europene în Iaşi sunt mâncate de rugină. De la ploaie.