FOTO-VIDEO: Incendiu puternic la fostul Bazar, sub Podul Nicolina

miercuri, 24 aprilie 2019, 01:50
1 MIN

Un incendiu puternic, însoţit de un fum gros, s-a produs ieri după-amiază, în jurul orei 17, pe locul fostului Bazar de sub Podul Nicolina, acolo unde, după retrocedarea terenului către foştii proprietari, este amenajat un parc de utilaje. 

Din primele informaţii, mai multe deşeuri au luat foc, nu se ştie din ce motiv, iar flăcările s-au extins apoi la doi copaci. La faţa locului au ajuns în scurt timp echipaje de la Poliţie şi Pompieri. După mai multe zeci de minute, focul a fost stins. Perimetrul este închiriat de o mare firmă de construcţii din Capitală, SC Erbaşu, care l-a transformat în parc de utilaje şi depozit de materiale. Incendiul nu a afectat însă niciunul din acestea. 

Comentarii