Fotograful Marius Florescu expune în oraşul natal

miercuri, 22 august 2018, 11:06
2 MIN

Seria de fotografii din cadrul colecţiei fotografice „Feţe din umbră”, apărute într-o expoziţie şi la Iaşi, la Prefectură, vor ajunge pe 24 august şi la Piatra Neamţ, oraşul în care artistul s-a născut. Vernisajul va avea loc începând cu ora 16 la Galeriile de Artă „Lascăr Vorel”. Expoziţia este organizată de Complexul Muzeal Judeţean Neamţ, în parteneriat cu consiliul Judeţean Neamţ şi conţine fotografii cu chipuri umane.

Povestea de viaţă a ieşeanului care are acum 38 de ani este cel puţin cutremurătoare. A fost abandonat în maternitatea din Piatra Neamţ de către mama care s-a internat cu o identitate falsă şi nu şi-a cunoscut niciodată familia. Până la 23 de ani a crescut în sistem şi suferă de boala Wilson de la naştere.

Până în prezent a avut peste 15 expoziţii personale, printre care una chiar la vestitul muzeu parizian Luvru, în 2010. Timp de 27 de zile, 40 de fotografii de-ale sale au putut fi admirate. În prezent, acesta este singurul fotograf român care se poate lăuda că una din lucrările sale, expuse la Luvru, la Paris, a fost cumpărată de Angelina Jolie şi Brad Pitt, care se aflau în vizită la muzeu.

Prima sa expoziţie a fost însă la Palatul Brukenthal din Sibiu în 2004, unde a expus 25 de lucrări pe tema „Peisaj de toamnă“.

După ce a făcut clasele I-VIII la Popricani, a urmat Liceul „C. Brâncuşi“, apoi a dat la Facultatea de Mecanică de la Universitatea Tehnică. A absolvit în 2008 şi Facultatea de Filologie de la Universitatea „Al.I. Cuza“, apoi masterul la Universitatea de Arte „G. Enescu“, unde a studiat arta foto-video şi regia. Unul din visele sale este o şedinţă foto în Pacific, una la Praga şi una în Noua Zeelandă.

Comentarii