Franţa, în echilibru fragil

Poţi interpreta rezultatul alegerilor parlamentare din Franţa în fel şi chip, în funcţie de punctul de vedere adoptat. Susţinătorii fideli ai lui Macron nu vor ezita să susţină că partidul preşedintelui a ieşit pe primul loc, câştigând aşadar scrutinul. Dacă te declari neliniştit de ascensiunea extremei stângi, se va găsi cineva care să-ţi amintească faptul că în 1981 s-a impus o alianţă de stânga şi că prin intrarea comuniştilor în guvern „n-a murit nimeni”. Într-adevăr, n-a murit nimeni, doar că Mitterand abia a reuşit, trei ani mai târziu, să scape de comunişti, după care a fost necesară înlăturarea măsurilor stângiste (naţionalizările, în primul rând) care aduseseră ţara în criză economică. Şi, dacă n-a murit nimeni atunci în Franţa, partidele comuniste din diferite ţări au pe conştiinţă (sau ar trebui să aibă pe conştiinţă) zeci, sute de milioane de morţi. În fine, mai toată lumea pare de acord că scorul obţinut de extrema dreaptă este o mare surpriză. Este un scor neaşteptat de bun, într-adevăr, dar partidul lui Marine Le Pen a fost, ani de zile, blocat atât de un sistem electoral părtinitor, cât şi de „barajul” pe care îl ridicau celelalte partide.

Dezavuarea lui Macron şi a politicii sale este fără echivoc. Partidul preşedintelui LREM (La République En Marche) a fost din capul locului o construcţie artificială, o ficţiune. LREM a canibalizat cele două mari partide tradiţionale de la dreapta şi de la stânga, figurile de prim plan ale momentului provin de la Republicani (dreapta tradiţională), noua preşedintă a grupului parlamentar, Aurore Bergé, o persoană foarte ambiţioasă, tânără (are 35 de ani), a activat alături de Fillon şi de Juppé pentru ca, în urmă cu cinci ani, să sară în barca prezidenţială. Reformele pe care le promitea Macron au rămas, aproape toate, literă moartă. Preşedintele a preferat să apeleze la ceea ce se numeşte „democraţie directă”, organizând dezbateri naţionale (ineficiente) şi înfiinţând organisme artificiale („Convenţia cetăţenească pentru climat” – „cetăţenesc” este un cuvânt magic, sugerând racordarea la tradiţia republicană). A încercat să atragă stânga, punând în prim plan chestiunea schimbărilor climatice. La început a insistat pe pericolul pe care îl prezintă extrema dreaptă. A încercat apoi să schimbe macazul, focalizându-se asupra extremei stângi, fără succes însă. Cât de ambiguă a fost atitudinea preşedintelui şi a guvernului se vede din două situaţii recente. În plină campanie, Macron a declarat că vălul islamic (despre care şi un elev de liceu ştie că semnifică poziţia subalternă a femeii) nu este incompatibil cu… feminismul! Apoi, când la finala Ligii Campionilor s-au produs incidente grave la Stade de France, oficialităţile au aruncat vina pe… suporterii echipei Liverpool, deşi era evident că tulburările fuseseră provocate de bande de tineri din regiunea pariziană. Şi ca un făcut, înregistrările realizate de camerele de supraveghere n-au fost găsite… Complet neinspirată (deşi politic corectă) a fost numirea în fruntea guvernului a lui Élisabeth Borne, o persoană lipsită de carismă. Şi abia s-a instalat noul guvern că doamna Chrysoula Zacharopoulou, secretar de stat la francofonie, este anchetată sub acuzaţia (formulată de două femei) de viol: doamna Zacharopoulou este de meserie medic ginecolog…

Chiar dacă formaţiunile de stânga nu vor forma un singur grup parlamentar, partidul lui Jean-Luc Mélenchon va avea un cuvând greu de spus, mai ales că deputaţii „Franţei Nesupuse” stăpânesc bine tehnica gherilei parlamentare – zeci de mii de amendamente, vociferări în timpul şedinţelor, atacuri la persoană etc. (arsenalul Şoşoacă, aş zice, dar – desigur – mutatis mutandis). Şi printre ecologişti sunt personaje cel puţin bizare, cunoscute prin declaraţii şocante. Partidul lui Marine Le Pen (Rassemblement National) va miza pe cartea insecurităţii cetăţeanului şi a imigraţiei necontrolate. Şi La France Insoumise şi Rassemblement National sunt partide de orientare antieuropeană, pro-Putin, iar programele lor economice sunt dezastruoase.

Alocuţiunea de miercuri seara a preşedintelui Macron n-a făcut decât să confirme că nu există soluţii miraculoase: Franţa se află acum într-un echilibru fragil.

Alexandru Călinescu este profesor emerit la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi, critic literar şi scriitor

Publicitate și alte recomandări video