Caută 
1 MIN
„O, Doamne, ca oamenii să pună un duşman în gură să le fure creierele!” William Shakespeare
Puţini se mai îndoiesc că creierul uman este un miracol al evoluţiei, fascinant în complexitatea şi frumuseţea lucrăturii sale intime, dar mai ales în capacitatea infinită de a transforma lumea din jurul său. Câtă graţie şi cât freamăt este în broderia microscopică care, fără răgaz, creează sensuri pentru lumea care îl înconjoară şi născoceşte lucruri noi. În freamătul acesta se insinuează un izvor abia văzut, negru şi rece. Îşi încolăceşte pielea umedă în jurul sinapselor şi urcă ca un mucegai pe prelungirile celulelor nobile. Pe unele le îngână şi îi dau o senzaţie de plăcere şi de împlinire. Însă pe toate le împinge aproape imperceptibil între graniţele imperiului său decăzut. Neuroni care îşi spuneau cu bucurie cele mai frumoase poveşti nu îşi mai vorbesc, familii intregi de neuroni se destramă şi pleacă în pribegia fără de întoarcere a decrepitudinii, poteci de zeci de ani care legau castelele mândre şi luminoase de o parte şi de alta a creierului se prăbuşesc în abisuri în care ielele râului le cântă ultimul cântec. Şi, ca un blestem venit din adâncurile pământului, râul negru şi rece cheamă cu limbă de şarpe alţi afluenţi la fel de negri şi reci. Trebuie timp să erodezi aşa o citadelă falnică, dar este perfect posibil. Gremlini cu trupuri strâmbe veniţi pe afluenţii reci desăvârşesc lucrarea pătimitoare şi încep să şoptească în sinapsele rămase pustii, poveşti strâmbe şi proiectează pe ecranul deja boţit al conştienţei imagini ireale. Şi nimic nu mai poate fi cum a fost.
Vă rugăm să iertaţi tabloul sumbru cu care v-am întâmpinat, însă chiar şi aşa descrie doar superficial cataclismul care se petrece în creierul uman o dată cu consumul de alcool. Distrugerea creierului, de la finele legături neuronale (sinapsele) până la structuri întregi (de substanţă albă şi cenuşie) este de o magnitudine greu de imaginat şi, mai grav, în mare parte ireversibilă. Aşa cum spunea Shakespeare, e un duşman pe care singuri îl punem în gură şi apoi privim neputincioşi efectele devastatoare.
Rossini a spus-o poate mai frumos. El se referea la calomnie, însă se potriveşte mănuşă şi subiectului nostru: https://youtu.be/JaCb5JeFD18
Bogdan Iliescu este medic primar neurochirurg la Spitalul de Neurochirurgie din Iaşi şi preşedinte al Asociaţiei Creierului Iaşi
