Gala Excelenţei în Educaţie: Mălina, pasionată de Fizică, este eleva anului

sâmbătă, 30 noiembrie 2019, 02:59
4 MIN
 Gala Excelenţei în Educaţie: Mălina, pasionată de Fizică, este eleva anului

Peste 500 de elevi olimpici şi profesorii acestora au fost premiaţi ieri în cadrul Galei Excelenţei în Educaţie, Inspectoratul Şcolar acordând şi titlul de elev al anului. La această ediţie a fost premiată eleva Mălina Constantinescu, de la Colegiul Naţional. Mălina este coordonată de profesorul care i-a fost îndrumător şi „Elevului anului 2018“: Andu Ouatu.

Gala Excelenţei în Educaţie, aflată la cea de-a VIII-a ediţie, unul dintre cele mai importante evenimente organizate anual de Inspecto­ratul Şcolar, s-a desfăşurat ieri la Atrium Palas, la manifestare participând elevi, profesori şi părinţi, dar şi oameni politici, specialişti în educaţie şi reprezentanţi ai mediului economic.

Cei peste 500 de elevi şi profesori care au urcat pe scenă în aplauzele celor prezenţi au fost premiaţi cu bani, cărţi, telefoane mobile şi medalii, iar unul dintre cele mai importante momente ale evenimentului a constat în acordarea titlului de elev al anului, care a revenit la această ediţie Mălinei Constanti­nescu, de la Colegiului Naţional. Titlul i-a fost acordat pentru rezultatele deosebite obţinute în decursul timpului la olimpiadele şi concursurile naţionale şi internaţionale. Ultima performanţă remarcabilă este medalia de aur obţinută la Olimpiada Balcanică de Fizică de la Salonic, olimpiadă care a reunit tineri pasionaţi de fizică din 12 ţări, România având patru reprezentanţi. Acesta a fost al doilea premiu internaţional obţinut de elevă în acest an, în luna mai Mălina reprezentând România la o competiţie de ştiinţe în Portugalia. Mălina este pregătită de profesorul Andu Ouatu, cadrul didactic fiind cel care l-a pregătit şi pe copilul care a obţinut anul trecut titlul de elev al anului, Andrei Sandu.

„Mă simt copleşită să primesc această distincţie. Este o adevărată onoare şi o încununare la cel mai înalt nivel a muncii mele. De fapt, nu ştiu dacă termenul muncă defineşte cel mai bine ceea ce am resimţit eu în ultimii ani în timpul olimpiadelor, deoarece acestea au venit mai mult ca o cale firească pe care am avut norocul să o pot urma. Competiţiile au însemnat mereu pentru mine o îmbinare a laturii raţionale, a curiozităţii ştiinţifice, a dorinţei de a înţelege tot ce se întâmplă în jurul meu, cu latura emoţională, deoarece, în timpul concursurilor, am simţit emoţii unice şi mi-am descoperit de fapt pasiunea. Fizica m-a fascinat încă de la prima oră, şi pot spune că nu a încetat nicio clipă să mă surprindă sau să mă provoace. Anul acesta a fost unul extraordinar pentru mine, participările la Olimpiada Interna­ţio­nală de Ştiinţe a Uniunii Euro­pene din Portugalia şi la Olimpiada Balcanică de Fizică din Grecia au reprezentat un vis devenit realitate, pe lângă onoarea pe care am avut-o de a-mi reprezenta ţara la competiţii atât de importante am avut parte de experienţe pe care sunt sigură că le voi păstra în suflet şi nu le voi uita niciodată“, a afirmat eleva, pe scena Galei.

„Un exerciţiu de admiraţie şi preţuire“

Alături de oamenii politici prezenţi şi de specialiştii în educaţie, la eveniment a participat şi prof.dr. Camelia Gavrilă, deputat de Iaşi, cea care a iniţiat această gală în perioada în care a ocupat funcţia de inspector şcolar general.

„Acest proiect pe care l-am iniţiat în formatul acesta din 2012, şi care curge cu multă consecvenţă, înseamnă un exerciţiu de admiraţie, un exerciţiu de preţuire, de valorizare pentru elevii de calitate, elevii premianţi. Elevii sunt toţi de calitate, însă unii dintre ei reuşesc să atingă foarte repede performanţa, să-şi descopere o vocaţie, să fie acolo la acele întâlniri providenţiale cu profesori dăruiţi, cu profesori competenți, dar şi pasionaţi, să existe şcoli în care cultura excelenţei să se continue neîntrerupt şi să fie o comunitate sensibilă şi receptivă la această evoluţie şi la această vibraţie a şcolii ieşene“, a menționat Camelia Gavrilă.

Până în prezent, la cele şapte ediţii anterioare, au fost premiaţi peste 4.000 de elevi şi profesori cu performanţe deosebite la olimpiadele şi concursurile naţionale şi internaţionale. Au fost acordate opt titluri de elev al anului, unul revenind unui elev de la Colegiul „Costache Negruzzi“, un titlul a ajuns la Colegiul de Artă „Octav Băncilă“, două la Colegiul „Emil Racoviţă“ şi, cu titlul de anul acesta, patru dis­tincţii au fost acordate elevilor de Colegiul Naţional.

Mai multe imagini vedeți în GALERIA FOTO.

Comentarii