Gaudeamus – excelenţa muzicii de cameră

Evident, acesta este un semn, nicidecum deplin revelator, în privinţa valorii unui/unor interpreţi. Nu pledez pentru audiţiile aevea în circumstanţe nepotrivite sau mulţumindu-ne cu înregistrări nerespectuoase pentru actul muzical. Abia locul deplin convenabil al ascultătorului în sala de concert, numai imprimările profesionale, ce ţin seama de distanţa optimă, de specificul formaţiei, de genul şi maniera muzicală, de componentele specifice cântului fiecărui instrument revelează cu limpezime nivelul tehnic-artistic la care se află cei ce scot muzica din partitură.

Am avut aceste prime impresii urmărind cele şase minute fără o secundă dintr-o înregistrare a cvartetului de coarde „Gaudeamus”, postată pe Youtube. E drept, cunoscuta sală a Filarmonicii din Iaşi sprijină mult sonoritatea unui grup de instrumente acustice, a unei orchestre de cameră, cvartetul „Gaudeamus” chiar asta pare a fi, dacă nu vezi imaginea – o mică orchestră de cameră. A fost întotdeauna, atunci când s-a realizat înregistrarea video, a rămas de-a lungul timpului meritul celor care au urcat treptele succesului, în imprimarea video la care m-am referit Lucia Neagoe (vioara I), Raluca Irimia (vioara a II-a), Leona Varvarichi (violă) fiind însoţite de Sebastian Vîrtosu (violoncel). În actuala formulă de grup, pupitrul violoncelului îi aparţine lui Ştefan Neagoe.

Încă din septembrie 1994, când am ascultat prima dată cvartetul „Gaudeamus” în salonul de muzică al conacului Rosetti-Tescanu, au fost evidente vivacitatea, dinamismul, sunetul vioi, dar mlădios al fiecărui instrument, totul contopit într-un mod de a cânta, într-un tot sonor ce scăpau uitării. S-au evidenţiat atunci atributele tinereţii, dar şi mai mult vocaţia, plăcerea, determinarea celor patru muzicieni de a pătrunde esenţele fiecărei lucrări interpretate. Lunga serie de opus-uri cu care s-a îmbogăţit repertoriul (Haydn, Beethoven, Brahms, Schubert, Grieg, Borodin, Dvořak, Janacek, Debussy, Ravel, Şostakovici) polisat în nenumărate recitaluri pe scenele româneşti şi din afara ţării a avut ca rezultat stilul interpretativ pe care l-aş numi temperat-latin. Pentru că dezinvoltura, desenul tineresc al melodiei nu au însemnat niciodată, în viziunea celor patru instrumentişti braşoveni, singura imagine a geniului mozartian, nici fiorul nordic al lui Grieg, nici nostalgia tipic cehească pe care nu şi-a reţinut-o Smetana, nici tristeţea rusă a lui Borodin ajunsă pe culmile tragicului la Şostakovici, nici pendularea între romantism şi impresionism din opus-urile lui Debussy – nimic nu a fost, nu este în interpretarea cvartetului „Gaudeamus” doar o stampă de epocă, un portret îngheţat, ca la fotograf. Toate versiunile acestui grup instrumental luminează, dincolo de respectul pentru stilul epocii, pentru stilul autorului, maturitatea sensibilă a cercetătorului pasionat – cult, inteligent, vizionar, ce consideră toate partiturile alese tot atâtea documente ale unei istorii vaste, diverse, complementare, a muzicii.

Aşa mi-am explicat mereu dorinţa de a-mi încredinţa timpul, interesul cunoaşterii unor creaţii de ultimă oră şi cvartetului de coarde „Gaudeamus”. Datorită celor patru instrumentişti am admirat în aprilie 2019 în timpul festivalului „Cluj Modern” minunata muzică a lui Ulpiu Vlad „Sonorităţi din flori albastre”. Chiar dacă recent, la 16 mai, am reascultat acest opus în varianta pentru două viori a unor violonişti clujeni, opţiunea pentru cvartet de coarde, prezentată cu doi ani în urmă de „Gaudeamus”, nu şi-a pierdut farmecul.

Cum se mai explică nivelul muzical-interpretativ european al acestei formaţii instrumentale? Desigur, şi prin participarea la cursuri de măiestrie în Marea Britanie, Austria, premiile obţinute la tradiţionalul şi prestigiosul Concurs al Festivalului Muzicii de Cameră de la Braşov, premiul special la Concursul pentru cvartet de coarde de la Salzburg, de la San Bartolomeo, recitalurile susţinute la Viena, Bruxelles, Paris, Köln, Tokyo, Londra, Madrid, Budapesta, Amsterdam, Zurich (lista este mult mai lungă).

Adăugând documente cărţii de istorie a artei cvartetului de coarde în România, un cercetător ar trebui să includă cronicile elogioase lăsate de critici importanţi paginii tipărite. Sintetizând maniera interpretativă a cvartetului „Gaudeamus”, cred că se cuvin subliniate forţa de comunicare, capacitatea de adaptare la climatul istoric-estetic al fiecărei lucrări aleasă pentru scenă, impactul cerebral-afectiv asupra ascultătorului, abia în final, dar ca alt element hotărâtor, virtuozitatea individuală şi de grup, ultim fundament al spectacolului „Gaudeamus”. Deşi caracterizarea aceasta are ca argument spre capătul însemnărilor de faţă înregistrarea Cvartetului nr. 2 opus 59 din seria „Razumovski”, de Beethoven, aş putea să completez pledoaria cu atâtea alte creaţii. Din muzica universală şi din muzica românească.

Multe, prea multe valoroase cvartete de coarde din ţara noastră au avut o existenţă efemeră pentru că instrumentiştii care le-au alcătuit au fost învinşi la un moment dat de obligaţiile serviciului, de lipsa finanţării, de oboseală, de ofertele unei activităţi în străinătate, semnificativ mai bine plătită. Cele care au rezistat în timp au aparţinut Societăţii Române de Radio şi Filarmonicilor. Este şi cazul Cvartetului de coarde „Gaudeamus”, ce aparţine Filarmonicii „Gheorghe Dima” din Braşov. Dar mai mult decât siguranţa financiară, decât oportunităţile apariţiilor regulate pe scenă, longevitatea acestui nume în viaţa muzicală românească şi internaţională se datorează vocaţiei, pasiunii, talentului, tenacităţii şi plăcerii de a cânta în grup. După „Philarmonia”, „Muzica”, cvartetul Ştefan Ruha, „Voces” şi atâtea alte formaţii de acest tip ce încântă şi acum prin mijlocirea înregistrărilor, „Gaudeamus” s-a înscris, în cei 35 de ani de activitate, în istoria artei interpretative româneşti a cvartetului de coarde, constituind de fiecare dată pentru ascultător un prilej de elevaţie, de spectacol, de educaţie muzicală.

Alex Vasiliu este jurnalist, muzicolog şi profesor