Ghicitoare: va face sau nu Todorel vacanţa la Iaşi?

joi, 19 iulie 2018, 01:50
3 MIN
 Ghicitoare: va face sau nu Todorel vacanţa la Iaşi?

Atenţiune-atenţiune, stimaţi telespectatori! Azi este ultima zi din această vară în care guvernul mai este habilitat să dea vreo ordonanţă de urgenţă, iar din informaţiile noastre cică Daddy a tras sfori şi curmeie în aşa fel încât să profite şi să treacă odată aia cu amnistia şi graţierea, să scape în sfârşit de stres, ca să poată pleca liniştit în vacanţă, el şi miile de şmenari politic interesaţi. 

La şedinţa de marţi, adică de alaltăieri, gurile rele dar bine informate spun că ministrul ieşean Todorel, care musai să contrasemneze ordonanţa, a refuzat s-o facă, delegând pentru asta o prim-adjunctă. Muierea asta, olteancă de-a Olguţei, s-a dat însă la fund de frică şi şi-a luat concediu chiar cu o zi înainte. Daddy însă nu se lasă şi, cum Todorel rămâne tare pe poziţie, că aşa i-a dat ordin Tăriceanu, cică a negociat cu un alt secretar de stat adjunct de-al lui Todorel dispus să se bage în rahat şi să semneze. Toată tărăşenia asta va lăsa însă Iaşul, zice-se, fără ministru la Justiţie, căci Daddy pre mulţi va popi el când lucrurile se vor fi rezolvat. Acuma, despre Todorel ‘napoi la Iaşi, ce să spunem: o fi bine, o fi rău? Căci, de restul, sigur e de rău…

PS: Pentru Daddy zice-se că s-ar mai fi ivit un hop, unul neaşteptat. Căci iniţial tanti Veorica nu voia să semneze, iar semnătura ei pe ordonanţa graţierii e, la fel, obligatorie, dar Daddy cică ar fi convins-o alaltăseară. Ieri, însă, tanti Veorica a avut o întâlnire tet-a-tet, una lunguţă şi fără martori, cu prezidentul Iohannis. Iar după acea întâlnire cică Daddy era tare nervos. Vorba unui amic de pe Facebook, bun cunoscător al jongleriilor de pe lângă guvern: «Tare mi-e, Daddy, că asta mică şi proastă te-a vorbit pe la spate şi şi-a asigurat imunitatea de la Paralelu’».

O plantare politică şi un schepsis apolitic

Plantarea surpriză prin metoda drajonării cu bulbi la agentura judeţeană de mediu a fostului premare de la Târgu, un fost poliţist rămas orfan şi de mamă, şi de tată, şi de partid şi de funcţie, cică ar avea în spate unele înţelegeri politice tare interesante, iar ce se profilează din înţelegerile astea cu bătaie electorală pe anii viitori ar putea fi încă şi mai interesant. Numirea zice-se că s-ar fi făcut cu sprijinul local al aldiştilor, năşită de dipotatul Văru Jan, jocul găinii şi dezgătitul miresei fiind asigurate cică de vicele aldist de la premărie, Răducu. Ce a remarcat, însă, amicul nostru Archibald Tănase? Imediat ce acest fost ţaigher a fost numit, s-au petrecut două chestiuni tare dorite de premarele Mihăiţă, şi care erau în aşteptare, din cauza mai multor nereguli cică, de ani buni: premăria ieşeană a primit şi aviz pe calitate a aerului, dar şi semnătură pe PUG. Ce s-ar putea deduce din înţelegerea asta cu miros neclar, de ulei ars, şi cu pulberi toxici peste limita admisă în UE? Haideţi să vă invităm la o lectură mai amplă pe tema asta, că tot e vorba de aerul pe care-l respirăm cu toţii, dar în episodul următor, cel de mâine. Căci, credeţi-ne, sunt multe şi interesante chestii de aflat. Hai, pa, ura şi la gară, că pierdem cursa de Podu-Târgu!

**** PONT ****

Materialele de mai sus sunt o parodiere umoristică a realităţilor ieşene şi naţionale, realităţi care sunt tratate la modul cel mai serios în articolele de news ale ediţiei noastre. Orice asemănare cu oameni şi fapte din viaţa reală poate fi, aşadar, pur întâmplătoare.

 

 

Comentarii