Ghinion: a dat peste o şoferiţă în trafic, care a chemat Poliţia

marți, 13 aprilie 2021, 01:50
1 MIN
 Ghinion: a dat peste o şoferiţă în trafic, care a chemat Poliţia

Un localnic din comuna Mogoşeşti este cercetat penal după ce a consumat alcool, s-a urcat la volan, apoi a lovit un alt autoturism condus de o femeie. Poliţiştii sosiţi la faţa locului au testat şoferul, acesta aflându-se sub influenţa alcoolului. 

“Poliţiştii din cadrul Secţiei 2 Rurală Ciurea efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal întocmit sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe. Din investigaţiile efectuate până în prezent s-a constatat faptul că la data de 11 aprilie un bărbat de 44 de ani ar fi condus un autoturism pe raza comunei Mogoşeşti şi ar fi acroşat un alt auto condus de o femeie de 38 de ani, în urma impactului rezultând doar pagube materiale. În urma testării conducătorilor auto cu aparatul alcooltest s-a constatat faptul că bărbatul de 44 de ani se afla sub influenţa alcoolului, în urma testării acestuia rezultând o valoare de 0,85 mg/l alcool pur în aerul expirat. Acesta a fost condus la o unitate medicală, unde i-au fost prelevate mostre biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei”, au precizat reprezentanţii Poliţiei Iaşi. 

 

 

Comentarii