(GRAFIC) Clasament surprinzător: Cele mai poluate şi cele mai curate străzi din Iaşi

sâmbătă, 19 octombrie 2019, 16:31
4 MIN
 (GRAFIC) Clasament surprinzător: Cele mai poluate şi cele mai curate străzi din Iaşi

Silviu Gurlui a monitorizat vineri indicii de poluare pe circa 100 km de străzi din Iaşi, între orele 18-24. Sâmbătă, profesorul de la Facultatea de Fizică a UAIC Iaşi a prezentat concluziile într-o postare pe Facebook.

“Prezint concentratiile particulelor PM2.5 si PM10 masurate pe o distanta de 100 de km, timp de 6 ore. Harta poluarii. De departe trebuie sa spun ca nu ma impresioneaza aceste valori, desi sunt imense pe alocuri, ci mai ales mirosurile, compusii chimici care se leaga de aceste particule materiale (acizi, oxizi, dioxine, detergenti, etc).

Dintre aceste particule, cele mai periculoase sunt cele mici, mici. Adica PM2.5. Limitele, normal nu trebuie sa depaseasca 25 de unitati. Aceste particule pot produce cancer, afectiuni cardio-respiratorii, accidente cerebrale, etc.

Aceste particule sunt generate in mare parte de arderi (fum), de masini (motoare), de activitati industriale sau agricole (chiar si taierea firelor de iarba!!!). O parte este data si de praful mineral, cel ce-l observati peste tot depus.

Urmeaza particulele mai mari, PM10. Cele mai mari particule sunt cauzate in principal de paraf clasic. Acesta provine din starea drumurilor, din santiere, din industrie, etc. O sa vedeti mai jos ca zonele cele mai poluate se invirt in jurul zonelor lipsite de vegetatie, cu multa activitate de santier, cu trafic sau in zonele cele mai joase care predispun fenomenele fizico-chimice sa modifice dinamica acestor poluanti, sa creasca concentratia lor, sa se transforme diferit ziua si noaptea, la temperaturi diferite sau alte conditii meteo.

O sa se scrie mult despre acest top. Tin sa atraga atentia ca nu este un top batut in cuie. Este doar o imagine a unei zile de vineri, cu trafic relativ redus spre zero la orele tirzii, o zi cu inversie termica, o zi de toamna in care vegetatia se transforma, o zi in care exista o anumita configuratie a surselor de poluare ( mai mari sau mai mici, etc).

De departe se vede clar ca zona cea mai curata a Iasului este situata in jurul zonelor verzi. Zona Copou, Zona Agronomie, Zona Breazu. Daca privim mai de sus, vedem acolo ca ne aciuim in jurul gradinii Copou. Asa se explica de ce in Pacurari, zona disnpre Gradina Copou este asa de curata si mai departe, la 1 km, la intrarea in Pacurari ( zona cu trafic infernal ce cuprinde orice tip de masina…). Practic este o diferenta de 3 pina la 4 ori mai mare poluarea la intrarea in Iasi decit in Piata Pacurari si de pina la 6-7 ori este mai poluata zona de intrare in Iasi prin Pacurari decit zona de iesire din Copou (Agronomie, Breazu).

Se vad valori foarte mari in zona apropiata caii ferate, de o parte si de alta. Zona Canta/bariera Dacia, Zona Alexandru, zona Zimbru.

Se vede de asemenea clar ca in Podul de Piatra este poluare foarte mare, depinde de zona de monitorizare. Spre exemplu, zona APM nu este nici pe de parte zona cea mai poluata. Macar la ora cind au fost facute masuratorile, in partea dinspre Petrom-Gara, era mult mai rau.

Am revazut de asemenea ca zonele orasului slab aerisite sunt mai poluate. Am vazut, spre exemplu ca desi in toata zona centrala erau valori mari ( Zona Bd Independentei, Golia, Tg Cucului, Anastasie Panu, Palatul Culturii, fix pe strada Armeana si la Hala (in spate) – valorile poluarii sunt mai mari. Asta confirma cumva disperarea oamenilor de pe strada Armeana care m-au rugat in multe rinduri sa vin acolo sa-i ajut pentru ca e trafic infernal (prin inchiderea zonei Stefan Cel Mare). Aviz. Prof Mihai Chirita!

M-a surprins ca mergind din Podul Ros spre Cug, zona Nicolina 3 (posta) a inregistrat un minim de poluare ca apoi, mergind spre Biserica Inaltarii Domnului, Cimitir Buna Vestire, poluarea sa creasca din nou semnificativ!!!

Nu m-am asteptat la asa poluare in Podul de Fier. Mi-ati cerut de multe ori sa ajung acolo. Nu am putut alta data. Iata ca aveti dreptate!

Si nu in ultimul rind, Tatarasi. M-a surprins zona 2 Baieti. Ceva mai curata decit Oancea sau mai sus, spre Spitale.

Am masurat si in Bularga, si pe pod la Bucium si la Spitalul Socola. Toate valorile se inscriu cumva intr-o medie a sudului (70/170). Aceste ultime masuratori s-au facut la ore tirzii, ora 23:30-24 cind traficul era inexistent. Deci, valorile ar putea fi mult mai mari la alte ore aglomerate.

Nota de final se incheie astfel. Ca sa putem preveni trebuie sa stim ce se intimpla in orice moment. Putem sa ne ajutam, putem sa prevenim acum, putem sa prevenim maine. Cunoscind categoria de poluanti in timp real peste tot Iasul, ptem urmari in timp real sursele de poluare, putem sa plantam fix ce trebuie in acord cu poluantii, putem sa imaginam solutii care sa fie eficiente. Putem controla din mers daca am facut bine, daca si cit, daca si ce trebuie, unde si cum. Repet, grija mea nu e PM10! Sunt alti poluanti care se ascund in aerosoli, in picaturile de apa, in vaporii de apa. Urmeaza sa-i urmarsc si sa va dau o informatie mai clara, mai completa!

Cauze? o spun din nou: santiere, vegetatie, masini tip/numar, coordonare trafic, industrie, arderi vegetatie, arderi lemne/carbuni si inversie termica. Inversia termica din ultima saptamina a facut ca mai mereu sa balteasca tot praful, toti poluantii din zona apropiata de sol. Vom scapa cit de curind va mai ploua sau conditiile meteo o vor inlesni. Sau daca se mai iau masuri de diminuare a surselor de poluare amintite. Cind va ploua vom vedea iar "laptele" pe strazi. Acel "lapte" e poluarea din aer.

In masura timpului voi reface aceasta harta cu toate masuratorile efectuate, in culori, cu avertizari, cu trasee, etc. Deocamdata am crezut de cuviinta sa va informez fie si asa, preliminar!”

 

Comentarii