Grupa mare din seria mică

joi, 25 ianuarie 2018, 02:43
4 MIN
 Grupa mare din seria mică
 
Tricolorii au dat de greu în eşalonul al treilea a Ligii Naţiunilor. Ei vor întâlni naţionalele din Serbia, Muntenegru şi Lituania

 

Reprezentativa României va evolua în grupa  a patra a Seriei C din cadrul Ligii Naţiunilor, alături de selecţionatele Serbiei, Muntenegrului şi Lituaniei, s-a stabilit, miercuri, la tragerea la sorţi de la Lausanne. România a făcut parte din eşalonul al treilea valoric, fiind cap de serie. Datele partidelor sunt următoarele: 6–8 septembrie, 9–11 septembrie, 11–13 octombrie, 14–16 octombrie, 15–17 noiembrie şi 18–20 noiembrie.

Selecţionerul Cosmin Contra a apreciat că această grupă este una grea, dar crede că România o poate câştiga, deşi favorită este Serbia. "Se putea mai bine, e clar că favorită e Serbia. Apoi am picat iar cu Muntenegru, am demonstrat la Cluj că putem să-i batem, Lituania este periculoasă, dar am avut rezultate bune cu ea. Este o grupă puternică, foarte grea, dar cu încredere putem să o câştigăm. Avem un handicap că primul meci acasă îl jucăm fără spectatori, aşteptăm ţintarul de la UEFA, dar avem timp să ne pregătim, trebuie să fim puternici şi sper ca jucătorii români din străinătate să înceapă să joace şi să vină cu încredere la naţională", a declarat Contra la Pro TV.  Preşedintele FRF Răzvan Burleanu a afirmat că  obiectivul rămâne acela de a ocupa prima poziţie în clasament la finalul acestei faze a competiţiei. "Partea bună e că am picat într-o grupă de patru, ceea ce înseamnă că avem mai multe meciuri în faţa suporterilor. Partea mai puţin bună este că am picat într-o grupă grea, cu singura echipă calificată la Campionatul Mondial. Obiectivul ramâne acelaşi, să câştigăm grupa. m încredere totală în Contra. Sigur, aceasta este garanţia şi promisiunea noastră, ne calificăm la EURO. Asta e promisiunea făcută de antrenor şi jucători", a declarat Răzvan Burleanu la ProTV.

Conform programării de la UEFA, tricolorii vor debuta în Liga Naţiunilor pe teren propriu în faţa Muntenegrului, pe 7 septembrie. Meciul se va juca, însă, fără spectatori, din cauza unei sancţiuni primite în preliminariile Euro 2016. România a fost sancţionată după meciul cu Grecia, din preliminariile Campionatului European din Franţa, dar avocaţiii FRF au reuşit să obţină amânarea pedepsei şi meciul cu Finlanda, din acele preliminarii, s-a jucat cu spectatori.  Acum, pedeapsa a fost reactivată, iar la partida cu Muntenegru, care va avea loc pe 7 septembrie, de la 21:45, România va juca fără spectatori. În continuare, tricolorii se vor lupta cu Serbia (deplasare, 10 septembrie), Lituania (deplasare, 11 octombrie), Serbia (acasă, 14 octombrie), Lituania (acasă, 17 noiembrie) şi Muntenegru (deplasare, 20 noiembrie). Partida cu Serbia de acasă se va disputa de la ora 16:00, restul sunt programate de la 21:45.

Componenţa grupelor Ligii Naţiunilor

Seria A: Germania, Franţa, Olanda (grupa I), Belgia, Elveţia, Islanda (grupa II), Portugalia, Italia, Polonia (grupa III), Spania, Anglia, Croaţia (grupa IV).

Seria B: Slovacia, Ucraina, Cehia (grupa I), Rusia, Suedia, Turcia (grupa II), Austria, Bosnia-Herţegovina, Irlanda de Nord (grupa III), Ţara Galilor, Irlanda, Danemarca (grupa IV).

Seria C: Scoţia, Albania, Israel (grupa I), Ungaria, Grecia, Finlanda, Estonia (grupa II), Slovenia, Norvegia, Bulgaria, Cipru (grupa III), România, Serbia, Muntenegru, Lituania (grupa D).

Seria D: Georgia, Letonia, Kazahstan, Andorra (grupa I), Belarus, Luxemburg, Moldova, San Marino (grupa II), Azerbaijan, Feroe, Malta, Kosovo (grupa III), Macedonia, Armenia, Liechtenstein, Gibraltar (grupa IV).

 

 

Aceştia ne  sunt adversarii

Serbia este singura calificată la Campionatul Mondial din această serie şi cel mai bine clasată în ierarhia mondială. De asemenea, formaţia pregătită de Mladen Krstajic, fost internaţional care a jucat la Werder Bremen şi Schalke, este cea mai valoroasă dintre echipele din seria C. Serbia a reuşit să câştige grupa în preliminariile Cupei Mondialule. Cu 21 de puncte adunate (golaveraj 20-10), sârbii au pierdut un singur meci, pe finalul campaniei, 2-3 în Austria.

Clasament FIFA: 37

Palmares cu România: 2-2-0-0 8-2.

Selecţioner: Mladen Krstajic

Echipa standard: Rajkovic – Tomovic, Maksimovic, Nastasic, Kolarov – Matic, Milinkovic – Markovic, Ljajic, Tadic – Mitrovic.

Vedeta: Nemanja Matic (Manchester United)

Muntenegru s-a confruntat cu România în preliminariile CM 2018. A fost 1-1 la Cluj, într-un meci în care Nicolae Stanciu a ratat un penalty în minutele adiţionale şi 0-1 la Podgorica. Selecţionata pregătită de Tumbakovic a alternat evoluţiile bune, reuşind să câştige cu 1-0 în Danemarca, cu cele dezamăgitoare, fiind învinsă în Armenia, 3-2.

Clasament FIFA:  46

Palmares cu România:  1-1-3 2-5

Selecţioner: Ljubisa Tumbakovic

Echipa standard: Poleksic – Marusic, Simic, Savic, Volkov – Vukcevic, Bakic – Jankovic, Ivanic, Haksabanovic – Jovetic.

Vedeta: Stevan Jovetic (AS Monaco)

Lituania a încheiat pe locul V preliminiariile CM 2018, cu o victorie şi trei remize. S-a aflat în spatele Angliei, Slovaciei, Scoţiei şi Sloveniei şi deasupra Maltei.

Clasament FIFA: 147

Palmares cu România: 11-1-0-10 6-9

Selecţioner: Edgaras Jankauskas

Echipa standard: Karcemarskas – Vaitkunas, Freidgeimas, Klimavicius, Andriuskev – Kuklys, Zulpa – Papsys, Urbsys, Novikovas – Cernych.

Vedeta: Fedor Cernych (Jagielonia Bialystok)

 

Comentarii