Hainele purtate de un revoluţionar împuşcat în cap în 1989, expuse în premieră la Cluj

joi, 21 noiembrie 2019, 20:58
2 MIN
 Hainele purtate de un revoluţionar împuşcat în cap în 1989, expuse în premieră la Cluj

Hainele purtate de un revoluţionar în ziua în care a fost împuşcat în cap în 21 decembrie 1989 la Cluj-Napoca, printre care o cămaşă pătată cu sânge, au fost prezentate, pentru prima oară, într-o expoziţie comemorativă de atmosferă la Muzeul Naţional de Istorie a Transilvaniei (MNIT).

Directorul MNIT, Felix Marcu, a declarat, joi, presei, că prin expoziţia „Cluj. 21.12.1989” se propune publicului o călătorie emoţională în trecut.

„La 30 de ani de la evenimentele din decembrie 1989, MNIT organizează expoziţia-eveniment «Cluj. 21.12.1989», care este una de atmosferă, interactivă, şi porneşte de la ideea de sacrificiu uman, urmărind drama celor care au participat, direct sau indirect, la evenimentele revoluţionare din decembrie 1989. Expoziţia este organizată în 7 săli, de diverse teme, care transmit 7 stări. Printre ele avem sala «Eroii nu mor», care se referă la eroi căzuţi, a «Televizoarelor», despre cei care au privit Revoluţia la televizor, sau a «Viitorului», cu fotografii ale celor născuţi în decembrie 1989. Propunem publicului o călătorie emoţională în trecut, sperăm să realizeze drama petrecută atunci”, a spus Marcu.

Potrivit acestuia, în sala „Eroii nu mor” sunt expuse, pentru prima oară, hainele care au aparţinut unui inginer electronist în vârstă de 29 de ani, Mihai Călin Ţiclete, purtate de acesta în 21 decembrie 1989 în momentul în care a fost împuşcat în cap.

Curatorul expoziţiei, Ioana Gruiţă, a declarat la rândul său că din grija familiei lui Ţiclete, la MNIT se păstrează hainele pe care acesta le purta în clipa morţii – cămaşa pătată cu sânge, pantalonii şi paltonul, dar şi două fotografii ale acestuia, un portret al său şi una cu fetiţa sa în braţe care avea atunci 18 luni.

Integral, pe gandul

Comentarii