Iaşul are, de ieri, cea mai mare sală de spectacole din Moldova

vineri, 06 decembrie 2019, 02:50
3 MIN

Aseară a rulat primul spectacol în noul cinema Victoria, renovat din temelii. Noua denumire a edificiului este Sala Unirii. În ciuda acestor investiţii, primarul a anunţat ieri că ar vrea ca această clădire să dispară din peisajul Iaşului, căutând investitori care să edifice altceva acolo. Care sunt motivele?

Cinematograful Victoria, redenumit în Sala Unirii, a găzduit seara trecută primul spectacol după renovarea începută de către Ateneul Naţional din Iaşi, în această dimineţă având loc primul spectacol oficial, Harap Alb, un spectacol pentru copii care se joacă cu casa închisă. În cursul zilei de ieri, Andrei Apreotesei şi primarul Mihai Chirica au participat la o conferinţă de presă în cadrul căreia au prezentat noua sală, dar şi planurile viitoare legate de cinematografele de stat din Iaşi.

Astfel, primarul Mihai Chirica a menţionat că pe viitor vor fi investiţi trei milioane de euro în renovarea şi extinderea Cinematografului Dacia, iar Cinematograful Trianon (Tineretului) va fi refăcut după planurile iniţiale, de la prima inaugurare a acestuia. „Ne aflăm în situaţia fericită de a relua activitatea la fostul Cinematograf Victoria, viitoarea Sală a Unirii, începând de la sfârşitul acestei zile (n.r. – 5 decembrie). Cea mai mare sală de spectacole din Moldova în momentul de faţă, pentru că va avea în jur de 850 de locuri, iar în acest fel vom putea face spectacole cu o participare mai numeroasă şi vom reuşi să aducem şi nume din ce în ce mai proeminente din lumea artistică. Sala a fost modificată în totalitate. După cum se poate vedea, avem o scenă, e gândită ca o sală de spectacol, până când vom reuşi poate să reconstruim ceva, având în continuare ideea de a avea sală de spectacole. Nu va fi doar pentru Ateneul din Iaşi, va fi o sală multifuncţională, care va putea da şi proiecţii cinematografice, dar care va putea aduna şi alte orchestre, cum este cea a Filarmonicii, şi ale căror spectacole au fost anunţate deja către sfârşitul de an şi începutul anului viitor“, a subliniat primarul Mihai Chirica. Suma investită până în acest moment în Sala Unirii, menţionază primarul, este de aproximativ 300.000 de euro, urmând ca în perioada următoare să fie achiziţionat şi un sistem de proiecţie performant. Mihai Chirica a menţionat şi faptul că îşi doreşte ca, pe viitor, clădirea să dispară, şi să găsească un investitor care ar dori să investească într-un cinematograf nou.

„Nu are niciun fel de abordare arhitecturală corectă faţă de centrul istoric al oraşului, dar momentan, pentru funcţiunea de sală de cinema, de spectacole, este în regulă, urmând să vedem în perioada următoare cine se va arăta interesat de a investi în zona centrală a oraşului şi, mai departe, să ne construiască o sală de cinema modernă, de spectacole“. În ceea ce priveşte investiţiile viitoare în fostul Cinema Victoria, Andrei Apreotesei subliniază că „ne aflăm doar la jumătatea drumului cu ea, pentru că vom mai avea nevoie de investiţii, că vorbim de sistemul de cinema, fie de cel de climatizare sau de faţada pe care nu o vom putea lăsa în acest fel“. Peste 5.000 de ieşeni şi-au achiziţionat deja bilete la cele aproximativ 20 de evenimente care vor avea loc în această lună în Sala Unirii. 

Comentarii