Iaşul, la coada clasamentului de anul acesta cu rezultatele de la bac-ul de toamnă

luni, 03 septembrie 2018, 01:50
2 MIN
 Iaşul, la coada clasamentului de anul acesta cu rezultatele de la bac-ul de toamnă

Weekendul trecut, Ministerul Educaţiei Naţionale a publicat rezultatele sesiunii de toamnă a examenului de bacalaureat, iar elevii ieşeni au obţinut rezultate sub nivelul celor de anul trecut.

Din primele informaţii oferite de către ISJ Iaşi, aproximativ unul din cinci elevi care a dat examenul a şi trecut, un procent de 22,51%, sub media naţională care a fost 26,9%.

„La nivelul judeţului Iaşi s-au înscris 1.296 de absolvenţi de liceu pentru susţinerea probelor scrise, care s-au desfăşurat în patru centre de examen ce au fost constituite la Co­legiul Tehnic «Dimitrie Leonida» Iaşi, Co­le­giul Tehnic «Mihail Sturdza» Iaşi, Colegiul Tehnic de Transporturi şi Cons­trucţii Iaşi şi la Liceul Tehnologic «Petru Poni» Iaşi“, au transmis reprezentanţii Inspectoratului Şcolar Judeţean.

Dintre cei 1.296 care s-au înscris la examen, doar 1.004 au fost prezenţi, 292 fiind declaraţi absenţi, însă aceştia au fost luaţi în calcul atunci când s-au realizat procentele de promovare la nivel naţional şi regional. Practic, doar 226 de candidaţi au obţinut media care le permite să promoveze exa­menul.

Doar un singur elev a luat peste 9, şapte au luat între 8 şi 8.99, 40 între 7 şi 7.99 şi peste 50% dintre ei au luat între 6 şi 6.99 – în total 178. Cei nemulţumiţi de rezultate au putut depune sâmbătă contestaţii, acestea fiind evaluate până pe 5 septembrie când va avea loc reevaluarea lucrărilor, iar rezultatele finale vor fi publicate, conform calendarului specific, pe 6 septembrie.

Iaşul stă prost la aceste rezultate şi comparat cu alte judeţe din Moldova – Neamţ, cu 37,52%, şi Bacău, cu 31,19%, chiar şi Vaslui, 30,33% sunt printre primele judeţe din ţară.

La nivel naţional s-au înscris pentru bacalaureat aproximativ 45.000 de elevi, dar s-au prezentat doar 35.642, iar 119 au fost eliminaţi pentru fraudă sau tentativă de fraudă, şi nu se vor putea înscrie la următoarele două sesiuni de bacalaureat. Nu a fost nicio medie de 10 la nivel naţional.

Comentarii