Ieșenii sunt invitați la cea de-a doua ediție a CIVIC BIKE!
Evenimentul are loc duminică, pe 22 septembrie, pentru a marca Săptămâna Mobilității printr-un tur cu bicicleta prin Iași, Orașul Bicicletelor!
Întâlnirea are loc la Palatul Culturii la ora 11:00.
Evenimentul se aliniază conceptului de Masă critică pe 2 Roți!
“Masa Critică este o plimbare în masă cu bicicletele, care are loc de obicei în mai multe orașe de pe glob. Masa Critică este un efort de a promova mijloacele alternative de transport (nemotorizate) și de a atrage atenția asupra problemelor de siguranță a celor ce folosesc forme de transport nemotorizate atunci când sunt nevoiți să împartă drumul cu traficul motorizat. Participanții se întâlnesc într-un loc și la o oră prestabilită pentru a se bucura de siguranța și de compania pe care le-o oferă mersul în grup pe străzile orașului, cauzând în mod intenționat o ușoară și temporară perturbare a traficului. Filosofia generală din spatele acestui eveniment este exprimată în sloganul „Noi nu blocam traficul; noi facem parte din trafic”. Participanții demonstrează avantajele mersului pe bicicletă în orașul respectiv și pun în evidență așteptările cicliștilor în termeni de siguranță și facilități”, explică organizatorii pe Facebook.